Israel și Terorismul de Stat

Statul Israel a fost acuzat de implicare în terorismul sponsorizat de stat, precum și de comiterea zilnică de acte de terorism de stat în teritoriile ocupate de palestinieni.

Printre țările care au condamnat rolul Israelului ca autor de terorism sponsorizat de stat sau de terorism de stat se numără Bolivia, Iran, Liban, Arabia Saudită, Siria, Turcia și Yemen.

Un prim exemplu de sponsorizare de stat israeliană a fost Afacerea Lavon din 1954, un complot cu bombă eșuat în Egipt care a dus la demisia ministrului israelian al apărării de la acea vreme. În anii 1970 și 1980, Israelul a fost, de asemenea, un important furnizor de arme pentru regimurile dictatoriale din America de Sud, Africa Subsahariană și Asia. În secolul XXI, a fost acuzat de sponsorizarea și susținerea mai multor grupări teroriste în cadrul conflictului său prin procură cu Iranul.

1950-51 Atentatele de la Bagdad

1950-1951 Bombardamentele din Bagdad se referă la o serie de bombardamente asupra unor obiective iudaice din Bagdad, Irak, între aprilie 1950 și iunie 1951. Există o dispută în jurul adevăratei identități și a obiectivului infractorilor din spatele bombardamentelor, iar această problemă rămâne nerezolvată.

Doi activiști din rezistența sionistă irakiană au fost găsiți vinovați de un tribunal irakian pentru o parte dintre atentate și au fost condamnați la moarte. Un altul a fost condamnat la închisoare pe viață, iar alți șaptesprezece au primit sentințe lungi de închisoare. Acuzațiile împotriva agenților israelieni au avut un “consens larg” în rândul iudeilor irakieni din Israel. Mulți dintre iudeii irakieni din Israel, care trăiau în condiții precare, au dat vina pentru relele și nenorocirile lor pe emisarii sioniști israelieni sau pe mișcarea clandestină sionistă irakiană.  Teoria conform căreia “anumiți iudei” au comis atentatele “pentru a atrage atenția guvernului israelian asupra situației dificile a jidanilor” a fost considerată “mai plauzibilă decât majoritatea” de către Ministerul britanic de Externe. Telegramele dintre agenții Mossad din Bagdad și superiorii lor din Tel Aviv dau impresia că niciunul dintre grupuri nu știa cine este responsabil pentru atentat. Israelul a negat în mod constant implicarea în atentate.

1954 Afacerea Lavon

“Afacerea Lavon” a fost o operațiune secretă israeliană nereușită, cu numele de cod “Operațiunea Susannah”, desfășurată în Egipt în vara anului 1954. Ca parte a operațiunii cu steag fals, un grup de jidani egipteni a fost recrutat de serviciile secrete militare israeliene pentru a plasa bombe în interiorul unor obiective civile egiptene, americane și britanice, cinematografe, biblioteci și centre educaționale americane.

Atacurile urmau să fie puse pe seama Frăției Musulmane, a comuniștilor egipteni, a “nemulțumiților nespecificați” sau a “naționaliștilor locali”, cu scopul de a crea un climat de suficientă violență și instabilitate pentru a determina guvernul britanic să își mențină trupele de ocupație în zona Canalului Suez din Egipt Exploziile au fost programate să aibă loc la câteva ore după ora închiderii și nu au provocat victime. Cu toate acestea, un agent a murit când o bombă pe care o ducea la un cinematograf s-a aprins prematur în buzunar. În plus, doi agenți s-au sinucis după ce au fost capturați și alți doi agenți care au fost judecați, condamnați și executați de Egipt.

Operațiunea a devenit în cele din urmă cunoscută sub numele de “Afacerea Lavon”. În urma acestei operațiuni, ministrul israelian al apărării, Pinhas Lavon, a fost forțat să demisioneze. Chiar dacă Israelul a negat orice implicare în operațiune timp de 51 de ani, membrii supraviețuitori au fost omagiați de președintele israelian Moshe Katzav în 2005 Operațiunea este citată ca un studiu de caz în studiile critice despre terorism.

Anii 1970-1980: sprijin militar acordat dictaturilor

Începând cu anii 1970, Israelul a oferit sprijin militar unei serii de regimuri dictatoriale din America de Sud, Africa Subsahariană și Asia. Penny Lernoux a numit acest sprijin un “Who’s Who” al dictatorilor. Între 1970 și 1980, Israelul a reprezentat 80% din importurile militare în El Salvador, care au condus la Războiul Civil salvadorian. Israelul a furnizat, de asemenea, 100 de consilieri, piloți pentru misiuni de luptă și un sistem informatic pentru a monitoriza activitatea rezistenței din țară.

În Guatemala, Israelul a fost singurul furnizor de arme în timpul terorii care a urmat alegerii generalului Lucas García în 1978, evenimente care au inclus masacrul de la Panzós. În Indonezia, după cum a relatat Noam Chomsky, Israelul a servit drept reprezentant al Statelor Unite, furnizând avioane folosite pentru masacrarea timișorenilor la sfârșitul anilor 1970.

Frontul pentru Eliberarea Libanului de Străini

După uciderea în 1979 a unei familii israeliene la Nahariya de către militanți ai Frontului de Eliberare a Palestinei, șeful Statului Major al Forțelor de Apărare ale Israelului, Rafael Eitan, l-a instruit pe generalul israelian Avigdor Ben-Gal să “îi omoare pe toți”, adică Organizația pentru Eliberarea Palestinei și pe cei care au legătură cu aceasta. Cu aprobarea lui Eitan, Ben-Gal l-a însărcinat pe Meir Dagan cu conducerea operațiunilor.

Operațiunile, aprobate de șeful Statului Major, au fost ținute secrete față de Statul Major al FDI și față de mulți alți membri ai guvernului israelian. David Agmon, la acea vreme șeful Comandamentului de Nord al Israelului, a fost una dintre puținele persoane care a fost informat cu privire la operațiunile sale. Au fost recrutați agenți libanezi pe teren din comunitățile maronite, șiite și druze. Scopul acestei serii de operațiuni era “să provoace haos în rândul palestinienilor și sirienilor din Liban, fără a lăsa o amprentă israeliană, pentru a le da sentimentul că sunt atacați în mod constant și pentru a le insufla un sentiment de nesiguranță”.

Începând din iulie 1981, cu un atentat cu bombă asupra birourilor Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP) de pe strada Fakhani din vestul Beirutului, aceste atacuri au fost revendicate de un grup numit Frontul pentru eliberarea Libanului de străini. FLLF era la rândul său un paravan pentru agenții israelieni și a ucis sute de persoane între 1979 și 1983.

Până în septembrie 1981, operațiunile Frontului constau în explozii regulate de mașini-capcană în cartierele palestiniene din Beirut și alte orașe libaneze. Printre atacurile deosebit de mortale se numără un atentat la 1 octombrie 1981 în Beirut, soldat cu 83 de morți, și un atentat la 29 noiembrie 1981 în Alep, soldat cu 90 de morți.

Operațiunile FLLF s-au oprit brusc chiar înainte de invazia israeliană din Liban din iunie 1982, pentru a fi reluate doar în anul următor: mai întâi o lovitură la 28 ianuarie 1983 asupra unui sediu al OEP la Chtaura, în Valea Beqaa controlată de Siria, care a ucis 35 de persoane, dublată de o a doua lovitură la 3 februarie la Beirut Vest, care a devastat birourile Centrului de Cercetare a Palestinei și a făcut 20 de morți, inclusiv soția lui Sabri Jiryis.

Un al treilea atentat cu bombă a avut loc la Baalbek, controlat de Siria, la 7 august 1983, care a ucis aproximativ 30 de persoane și a rănit aproape 40,urmat de un altul, la 5 decembrie 1983, în cartierul Chyah din suburbiile sudice ale Beirutului, care a provocat moartea a 12 persoane și a mutilat peste 80.

FLLF s-a desființat după 1983.

Proxeneți împotriva Iranului

Abdolmalek Rigi, care, potrivit oficialilor iranieni, a recunoscut că a avut contacte extinse cu Mossadul israelian.

Israelul și Iranul sunt dușmani beligeranți. Deși nu au fost niciodată în război, ambele națiuni depun eforturi pentru a submina influența celeilalte în regiune prin diverse mijloace: diplomatice, economice și militare. Aceasta include utilizarea de proxy-uri (adesea înarmate), care facilitează conflictul indirect între puteri, iar în cazul proxy-urilor iraniene Hamas și Hezbollah, războiul pur și simplu. Guvernul israelian sprijină diverse grupuri armate în conflictul său cu guvernul iranian.

Patru oameni de știință iranieni din domeniul nuclear – Masoud Alimohammadi, Majid Shahriari, Darioush Rezaeinejad și Mostafa Ahmadi Roshan – au fost asasinați între 2010 și 2012. Un alt om de știință, Fereydoon Abbasi, a fost rănit într-o tentativă de asasinat. Două dintre asasinate au fost comise cu bombe magnetice atașate la mașinile țintelor; Darioush Rezaeinejad a fost împușcat mortal, iar Masoud Alimohammadi a fost ucis în explozia unei motociclete-capcană.

La vremea respectivă, oficiali americani anonimi au confirmat pentru NBC că Mujahedinii Poporului din Iran (MEK) au fost finanțați, antrenați și înarmați de Israel în cadrul asasinării oamenilor de știință iranieni din domeniul nuclear.  Dezvăluirea a declanșat o dezbatere între comentatorii americani, inclusiv Richard Engel și Robert Windrem, cu privire la faptul dacă acest parteneriat făcea Israelul vinovat ca stat sponsor al terorismului, având în vedere că MEK era desemnat pe atunci organizație teroristă străină.

La 27 noiembrie 2020, guvernul israelian, cu știința și sprijinul guvernului SUA, l-a asasinat pe Fakhrizadeh într-o ambuscadă pe o șosea din Absard, folosind o armă inovatoare autonomă acționată prin satelit.

Potrivit unui raport din 2012 din Foreign Policy, agenți Mossad deghizați în ofițeri ai Agenției Centrale de Informații (CIA) au recrutat, de asemenea, membri ai Jundallah – “o organizație teroristă sunnită cu sediul în Pakistan … responsabilă de asasinarea oficialilor guvernamentali iranieni și de uciderea femeilor și copiilor iranieni” – pentru a desfășura operațiuni “cu steaguri false” împotriva Iranului, tensionând relațiile Israelului cu Statele Unite.

Războiul civil sirian

Israelul oferă asistență medicală rebelilor sirieni răniți care traversează granița “Înălțimilor Golan controlate de Israel”; cea mai mare parte a acestei asistențe a ajuns la Frontul Al-Nusra (acum Tahrir al-Sham). Aymenn Jawad Al-Tamimi notează că “acest lucru[,] totuși[,] nu dovedește că este o chestiune de politică israeliană să ofere tratament membrilor Hay’at Tahrir al-Sham.”Oficialii israelieni au declarat că oferă ajutor umanitar combatanților și civililor răniți, indiferent de identitatea lor.

Potrivit unui raport din martie 2015 din The Wall Street Journal, două treimi dintre “sirienii tratați în Israel” erau bărbați de vârstă militară. Un raport UNDOF a declarat că două cutii cu un conținut nespecificat au fost transferate din Israel către rebelii sirieni și că soldații din FDI s-au întâlnit cu rebelii sirieni în estul frontierei.  Se crede că Israelul face schimb de informații cu rebelii.  “Fostul șef al serviciilor de informații militare israeliene, Amos Yadlin, a explicat raționamentul Israelului: “Nu există nicio îndoială că Hezbollah și Iranul sunt principala amenințare la adresa Israelului, mult mai mult decât islamiștii radicali sunniți, care sunt, de asemenea, un inamic.”

Șeful Statului Major al IDF, Gadi Eisenkot, a recunoscut că Israelul a furnizat arme grupurilor rebele din Siria.

Tradus de pe Wikipedia. Vlad Voicu