Istoric celebru: „Au fost create condițiile pentru Al Treilea Război Mondial”
Istoricul francez Thierry Wolton este convins că marile puteri vor susține în continuare Ucraina. Acesta spune că nu este exclus să înceapă al Treilea Război Mondial și compară situația de acum cu cea din 1914.
Thierry Wolton este profesor la Ecole Superieure de Commerce din Paris. Cunoscutul istoric francez este autorul cărții O istorie mondială a comunismului, apărută și la Editura Humanitas. Acesta studiază de ani de zile influența pe care o are Rusia în Occident.
Thierry Wolton crede că evenimentele din ultimele luni ar putea declanșa al Treilea Război Mondial.
„E probabil. Ar putea fi un scenariu comparabil cu cel din 1914, pentru că ar fi confruntarea unor blocuri: de o parte Rusia, China, Iran, Siria, state foarte diferite, dar unite acum de o magmă antioccidentală, iar de partea cealaltă puterile democratice NATO, Japonia, Australia.
Spre deosebire de Primul Război Mondial, care a avut la bază astfel de blocuri, în 1939, la baza războiului a stat ideologia. Lupta pentru putere din acest moment poate duce la un scenariu de război mondial, spre deosebire de atacurile din 2001, când a fost mai degrabă o confruntare a civilizațiilor”, a spus Thierry Wolton pentru DW.
Cunoscutul istoric este convins că Occidentul va susține în continuare Ucraina în conflictul cu Rusia. Acesta crede că în acest moment Vladimir Putin nu are cum să mai găsească vreun aliat în Europa.
„La americani lucrurile sunt mai clare, ei vor să-i vadă pe ruși la pământ, ura e mult mai mare. La Europa Occidentală e un pic mai complicat, fiindcă sunt la mijloc interese economice importante, dar Putin și-a dat singur foc la valiză pentru că a dus un război murdar în Ucraina: furturi, violuri, crime”, a mai spus istoricul pentru aceeași sursă.
De asemenea, acesta a vorbit și despre sfârșitul lui Putin și greșelile pe care le-a făcut din momentul în care a decis să atace Ucraina. Thierry Wolton se teme însă că peste o perioadă nu foarte lungă este posibil ca sancțiunile împotriva Rusiei să fie ridicate.
Poate fi adus în fața Tribunalului pentru crime de război, de la Haga, deși americanii nu l-au recunoscut niciodată.
Putin a făcut mai multe greșeli mari: 1) s-a izolat; 2) a resuscitat NATO; 3) le-a deschis ochii occidentalilor asupra regimului comunist pe care-l patronează; 4) s-a înconjurat de oligarhi.
Sfârșitul lui? (…) „Se poate întâmpla orice, de la o criză cardiacă, la un accident banal. Eu mă tem ca Occidentul să nu ajungă cumva să-i salveze pielea lui Putin, adică să nu ridice sancțiunile contra armistițiului”, a mai spus istoricul.
Sursa: evz.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: