Italia, lovită de un val de sărăcie FARA PRECEDENT
Văzută până acum cteva luni drept un adevărat El Dorado de către români, Italia a ajuns într-o situație disperată. Numărul celor care nu mai sunt în stare să-și cumpere nici măcar alimente a explodat. Toate amănuntele vin de la RAi News!
“Săptămânile de paralizie ale sistemului de producție din Italia încep să aibă repercusiuni și țesătura socială a întregii țări este afectată, în special în cele mai vulnerabile pături ale sale, așa cum rezultă din numeroasele rapoarte venite din sectorul economic, cel mai recent fiind cel publicat vineri de Asociația Coldiretti.
Mai mult de un milion de „noi săraci”, care au nevoie de ajutor și pentru alimente, au provocat limitele impuse pentru a combate infecția cu coronavirus.
E vorba de pierderea posibilităților de muncă, chiar și ocazionale, rezultă dintr-o estimare făcută de Coldiretti asupra celor două luni de la începutul primelor restricții în unele zone, extinse apoi în toată Italia.
Calculul este făcut pe baza cererilot făcute de a beneficia de ajutoare alimentare din fonduri FEAD distribuite de asociații precum CARITAS și Banca de Alimente, care înregistrează o creștere chiar și cu 40% a solicitărilor de ajutor, Solicitările sunt chiar mai mari în unele zone ale țării.
Printre noii săraci sunt cei care și-au pierdut locul de muncă și nu pot folosi munca inteligentă, mici comercianți sau artizani care au fost nevoiți să-și închidă afacerile, precum și mulți muncitori temporari și sezonieri.
La centrele de distribuție a coletelor alimentare și la cantinele de solidaritate se prezintă persoane și familii care nu au mai experimentat niciodată astfel de condiții de trai problematice. Se înregistrează zilnic zeci de apeluri telefonice cu solicitări de ajutor din partea unor părinți care nu mai au posibilitatea să-și hrănească copiii și le este rușine să se regăsească în acest tip de dificultate.
O pătură de noi oaneni care în prezent are nevoie de ajutoare de alimente în valoare de până la 3,7 milioane de euro.
Situațiile dificile sunt răspândite în întreaga Peninsulă, dar cele mai mari probleme – subliniază Coldiretti – sunt înregistrate în sud, cu 20% din săraci în Campania, 14% în Calabria și 11% în Sicilia. Nevoi alimentare răspândite sunt, de asemenea, în Lazio (10%) și în Lombardia (9%), unde criza sanitară a lovit cel mai mult, conform ultimelor date FEAD.
O stare de urgență socială fără precedent din perioada postbelică, împotriva căreia s-a activat solidaritatea pentru consolidarea intervențiilor alimentare pentru persoanele aflate în dificultate, continuă Coldiretti.
În ajutorul lor au sărit multe organizații active în distribuția de alimente, iar în Italia există aproximativ 10.000 de structuri periferice (cantine și centre de distribuție) promovate de aproape 200 de instituții caritabile implicate în coordonarea entităților teritoriale recunoscute oficial, care se ocupă de distribuirea ajutoarelor FEAD de la Agenția pentru Plăți Agricole (AGEA).
Aproape 4 din 10 italieni (39%) au declarat că participă la inițiative de solidaritate pentru a-i ajuta pe cei nevoiași prin donații sau colete alimentare, folosind și operațiunile de ajutor puse la dispoziție de fermieri cu cheltuielile suspendate, potrivit sondajului Coldiretti/IXE.
Situația de urgență și noul climat de solidaritate socială între oameni, chiar necunoscuți între ei, dar uniți prin războiul de rezistență împotriva pandemiei, i-au împins pe italieni să se mobilizeze în favoarea altora: mai mult de o treime (36%) au făcut acest lucru cu donații prin intermediul internetului.
17% au folosit telefonul, în timp ce 1 din 4 italieni (25%) s-au ocupat de cumpărături pentru persoanele în vârstă și persoanele cu dizabilități, în timp ce o cotă la fel de importantă a populației este egală cu 24% s-a dedicat achiziționării de colete alimentare pentru cei nevoiași sau prin aderarea la inițiativele de cheltuieli suspendate precum cea inițiată de Coldiretti pe piețele Campagna Amica din întreaga Italie, a concluzionează Asociația Coldiretti”.
Sursa: evz.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: