ANALIZEECONOMICNOUTATI

JAFUL cu anomalii se tine. Cine va profita de pe urma LIBERALIZARII preturilor la energie?

Liberalizarea inventată de Comisia de la Bruxelles şi FMI pe piaţa energiei nu porneşte, cum ar fi firesc, de la preţurile de producţie (căci nici n-ar fi posibil), ci de la ultima verigă a lanţului, respectiv de la preţurile de consum.

Mai concret, se pretind, aşa nitam-nisam, preţuri mai mari consumatorilor! Şi anume cu cât mai mari? Iată, de pildă, la gaze: consumatoriilor li se cere să nu mai plătească un preţ legat de costurile de exploatare pe plan intern, ci preţul în caz de import, în speţă preţul gazelor importate din Rusia. Mai precis, un preţ de aproape trei ori mai mare! În folosul cui? În folosul celor ce încasează banii de la consumatori. Respectiv, distribuitorii! Cum dracu’ se face dar toţi distribuitorii, precum căpuşele, sunt străini: austriecii de la OMV şi Petrom, ungurii de la MOL, kazahii de la Rompetrol, italienii de la Agip în distribuţia de carburanţi; francezii de la GDF şi nemţii de la E.On în distribuţia de gaze; italienii de la Enel, din nou nemţii de la E.On, cehii de la CEZ în distribuţia de electricitate! Şi cum se face că mai toţi sunt nu privaţi, ci companii de stat: OMV, GDF, E.On, Enel, CEZ?!

Evident, dacă liberalizarea s-ar face începând cu veriga producţiei, banii din creşterea preţurilor ar fi luaţi de producători şi, vai!, ar reieşi – blasfemie! – că statul este rentabil şi profitabil. Dacă însă liberalizarea este impusă invers, banii sunt încasaţi de capitalul străin şi statului român i se probează încă o dată ineficienţa şi lipsa de performanţă!

Nu este greu a sesiza că, prin această liberalizare impusă din afară, românului în calitate de consumator i se interzice de fapt să beneficieze cu ceva din împrejurarea că Dumnezeu le-a lăsat românilor şi nu altcuiva niscai resurse. Românul este condamnat să plătească pe gazele proprii acelaşi preţ ca şi cum le-ar importa din Rusia, şi asta numai pentru că alde Germania, căreia nu i-a lăsat Dumnezeu nişte gaze în subsol, le ia din Rusia. Scârboasă solidaritate cere Germania României! De ce nu generalizează Germania salariile sale în România, punând firmele germane să plătească şi în România salariile de acasă, ci doar preţurile sale?! Românii vor sărăci şi mai mult, iar câteva companii străine, bine ţintite, îşi vor umple buzunarele complet pe nedrept şi fără absolut vreun merit. Ceva halucinant! Fără precedent în istoria modernă. O japcă integralist de tip colonial, din cea mai neagră perioadă a colonialismului oficializat! O jefuire fără perdea!

Înţelegem bine de ce FMI şi Comisia de la Bruxelles au putut susţine aşa ceva. Pentru că, în mod jenant, au ajuns agenţi de vânzări, brokeri cum se spune astăzi, ai unor companii private din Occident, ale căror sâmbete le poartă pe aici şi pe aiurea şi ale căror interese le promovează pe spinarea unor năpăstiuţi. Românii, în mod evident, nu se aleg nici pe termen lung cu ceva din această falsă liberalizare. Nu este vreun sacrificiu pentru foloase viitoare, ci doar un simplu jaf. De Ilie Serbanescu – Jurnalul National

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.