GENERALNOUTATI

Jegul Național, UMILIT la Curtea de Apel!

ponta21-600x343

Curtea de Apel București a respins, vineri, ca neîntemeiată, cererea Jigodiei Naționale de suspendare a ordinului ministrului Educației prin care i-a fost retras titlul de doctor în drept.

Separat de acest proces, Penalul a depus la Curtea de Apel București o cerere de anulare a ordinului ministrului Educației.

Pe 1 august, ministrul Educației, Mircea Dumitru, a semnat ordinul de retragere a titlului științific de doctor în drept lui Victor Ponta.

„Se retrage titlul științific de doctor în domeniul drept acordat domnului Ponta V. Victor Viorel de către Universitatea din București, conferit prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 5663 din 15.12.2003”, se arăta în ordinului emis de Mircea Dumitru.

Ordinul ministrului Educației a venit ca urmare a deciziei luate de CNATDCU în data de 27 iulie, prin care s-a confirmat că Victor Ponta a plagiat în teza de doctorat.

Penalul a atacat decizia ministrului Educației în instanță și, în urma acestui proces, Baroul București a suspendat discuțiile privind excluderea fostului premier din avocatură.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

One thought on “Jegul Național, UMILIT la Curtea de Apel!

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.