GENERAL

Joe Biden se PRĂBUSESTE. I se cere DEMISIA. Se pregătește Kamala. Breaking news

Președintele Statelor Unite i-a șocat joi seara pe ziariștii prezenți la conferința de presă de la Casa Albă.

La numai câteva ore de la cele două atacuri cu bombă din afara aeroportului din Kabul, în care au fost uciși cel puțin 13 militari americani și alți peste o sută de afgani, Biden a oferit o imagine jalnică a celui care se presupune că ar trebui să fie „cel mai puternic om din lume”.

Faptul că președintele SUA, pe care capacitățile cognitive îl părăsesc într-un ritm galopant, are o listă cu reporterii la ale căror întrebări trebuie să răspundă și cu răspunsurile pregătite nu mai era de multă vreme un secret.

Halucinant a fost însă, de data aceasta, că Joe Biden a recunoscut că are o listă și că „a fost instruit” cui să răspundă și cui nu.

BIRTHDAY OF THE DAY: NBC News’ Kelly O’Donnell – POLITICO
„Doamnelor și domnilor, mi-au dat o listă aici. Prima persoană căreia am fost instruit să-i răspund este Kelly O’Donnell de la NBC.”

Din acest moment, întreaga conferință de presă a fost umbrită de fabulosul moment de sinceritate senilă al președintelui.

Jason Whitlock Joins Blaze Media – Variety
„Ce se întâmplă?”, a postat intrigat pe Twitter realizatorul de la Blaze TV, Jason Whitlock.

Tiana Lowe of the Washington Examiner on Fox Business Network’s Mornings with Maria September 10, 2019 6:00am on Vimeo
„Cine naiba este șeful aici?”, a reacționat și editorialista de la Washington Examiner, Tiana Lowe.

Stephen L. Miller on Twitter: „… ”
„Incredibil! Și toată lumea acceptă asta.”, a scris Stephen Miller, colaborator la The Spectator, adăugând: „Nu el este șeful.”

Jay Caruso of the Washington Examiner on MSNBC First Look – 03/23/2020 on Vimeo
„A spus «instruit». Iisuse Hrisoase!”, a postat și directorul editorial al Washington Examiner Magazine, Jay Caruso.

NY Rep.-elect Claudia Tenney reacts to win in final disputed House race | Fox News
„Biden tocmai a spus: «Am fost instruit să răspund» acestui reporter. Cine l-a instruit să îi răspundă reporterului? Cine este cu adevărat șeful aici? Ne luați peste picior?”, a postat pe Twitter și congresmena Republicană Claudia Tenney, membră a Comisiei de Politică Externă a Camerei Reprezentanților.

Într-un alt moment al conferinței de presă, Joe Biden a părut pur și simplu că se prăbușește sub povara misiunii sale.

Tot mai multe voci încep să ceară demisia președintelui Statelor Unite, vădit depășit de evenimente.

Vicepreședinta Kamala Harris a revenit în țară după ce plecase fără nici un fel de urgență în Singapore și Vietnam. La aeroport, ea a refuzat să răspundă la întrebările ziariștilor.

Înlocuirea lui Joe Biden cu Kamala Harris a fost evocată încă de la începutul mandatului. Scenariul pare să fie pus în aplicare acum, declicul fiind dat de haosul suspect al retragerii din Afganistan.

Sursa: ortodoxinfo.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.