Judecatoarea Adriana Stoicescu: “Azi, profesorii umblă-n vârful picioarelor să nu-i deranjeze pe elevi”

Acum vreo două decenii, coboram o stradă veche spre casă, de la antrenament. Știam că pe strada aia, era doi copaci imenși cu dude. Unul avea albe și celălalt negre. Ramurile erau încovoiate până la pământ, iar fructele coapte cădeau la cea mai mică adiere. Direct la ei m-am dus. Am început să mănânc fructele parfumate și cu un gust extraordinar.

Trece o matroană respectabilă cu copilul ei. Copilul s-a uitat la mine și s-a întins spre ramuri. Mama a șuierat la el:

– Ești nebun? Sunt murdare, mergem acum la magazin, îți cumpăr, le spălăm acasă și vei mânca. Auzi tu, să nu faci niciodată ca unchiul ăsta. Astea au microbi, te pot ucide!

Copilul a oftat și s-a uitat cu regret la unchiul, adică la mine, pe care, după spusele mamei sale, microbi teribili ar fi trebuit deja să mă târască de-un picior în vreo râpă și să mă devoreze acolo. Eu, unchiul, am continuat, cu gura plină de fructe și frunze. Deodată, copilăria mi-a fulgerat prin fața ochilor, cititorule.

Trezirea, mă spălam repede, luam pâinea, salamul și cuțit. Mama țipa:

– Vezi să nu te tai, că te omor!

Pâinea o rupeam, când tăiam salamul, uneori mă tăiam și la deget. Cu mâna la spate, lateral, de-a lungul peretelui, ieșeam în stradă. Puneam o frunză de pătlagină pe deget. Erau peste tot. Principalul lucru era ca mama să nu știe. Pentru că mă va ucide.

Pe stradă apărea vreun câine sau pisică. Mâncam bucățile de pâine și salam, împreună cu ei. Hai bratțî, să mâncăm. Pâinea și salamul îmi mai cădeau. Conform „legii ticăloșiei”, au căzut, nu le mai iei de pe jos. Dar în copilăria noastră existat legea „dacă îl iei repede, nu se consideră căzut”. Scuturam pâinea, salamul, și continuam masa cu frații.

Aveam tovarăși de joacă. Pe primul plan, jocurile de-a războiul. Erai lovit cu o praștie. Erai soldat, nu cârpă. Apă și pătlagină. Făceam leagăne cu sfoară și cauciucuri de mașină. Cel mai curajos, era ăla care sărea de pe leagăn, cât mai departe. Aterizai cu fața în jos. Îți rupeai nasul, îți despicai buzele, îți ciobeai un dinte. Sângele curgea ca la fântână. Dădeai cu apă și îți băgai pătlagină în nări. Principalul lucru este că mama nu știe. Te omora.

Făceam corturi. În copaci, normal. Stăteam cu zilele. Câte un bunel venea cu un băț, mormăind „o pușcă ar fi bună acum”.

Trei pe o bicicletă. Piciorul cuiva era blocat în lanț, altul se prăbușea peste coarne. Nu toată lumea ajungea la destinație. Pe drum, furam castraveți, roșii și pepeni verzi din câmp.. Acasă, în grădină, fiecare aveam legume și pepeni. Dar trofeele erau mai gustoase. Spargeam un pepene pe genunchi sau pe o piatră. Mâncam fără cuțit și furculiță. Stăteai fericit, lipicios, acoperit cu seminte de pepene verde.

Am făcut cu băieții, plute. Am plecat pe râu, pe baraj. Ne-au salvat pescarii cu bărci. Scuipam noroi, rugându-ne să nu ne spună la mame. Ne omorau.

Ne uscam la foc. Eram experți în făcut foc. Ne târam pe burtă, pe pământ. Dușmanul nu doarme, dacă ridici fundul, te împușcă. Aruncam cartofi în foc. Îi devoram cu totul, cititorule.

Mergeam noaptea să furăm cireșele vecinilor. Vecinii dădeau drumul la câini. Câinii ne mușcau de fese și de picioare. Din nou, pătlagina, că nu o mai folosisem de mult timp. Câte o bunică ne alerga cu bățul. Îi luam merele și perele.

Pe scurt cititorule, nu ne-a fost frică de niciun microb în copilărie. Microbii erau cei care se temeau de noi. Ne era frică doar de mama. Pentru că mama „ne omora”.

Cirezile de proști sunt protejate de lege

Când eram în clasa a VIII-a, țin bine minte, l-au exmatriculat pe Cristi B. Lecția ne-a prins bine nouă, celor rămași, pentru că a cumințit toată școala. Azi, elevii nu mai pot fi exmatriculați ! De la 1 septembrie au dat legea. Degeaba campaniile anti-drog din zilele astea dacă profesorul e îngenunchiat de un derbedeu.

Exmatriculați loazele din școli !

Redați-le puterea profesorilor !

Azi, profesorii umblă-n vârful picioarelor să nu-i deranjeze pe elevi. Profesorul care-i spune unui elev că-i prost ajunge „breaking news” la televiziuni. Cică spunându-i adevarul , elevul poate să cadă in depresie. Cirezile de proști sunt protejate de lege

Azi, regulile din școli sunt ca cele dintr-un azil de bolunzi și in locul doctorilor sunt profesorii care umblă-n vârful picioarelor să nu-i tulbure pe bolnavi.

Rousseau avea drepate: „copilul ajunge, după educația primită, pedeapsă sau răsplată !”.

Autor: Adriana Stoicescu, Magistrat

Vezi si – Judecătoarea Adriana Stoicescu: După 89, repetenții au spart tot, au aruncat țara în aer apoi au dat iama in ”Ioropa” să își cumpere, din banii furați de tăticul, BMW uri ruginite, ce trosneau la fiecare curbă