JUSTITIENOUTATISTIRI

Judecător CSM, cercetat în dosarul Mafiei de la Mehedinți

Judecatorul Norel POPESCU
Judecatorul Norel POPESCU

Judecătorul Norel Popescu, membru provizoriu al Consiliului Superior al Magistraturii, înlocuitor al magistratului Toni Neacșu, judecat pentru corupție, este cercetat de Inspecția Judiciară pentru implicarea sa în dosarul “Duicu – Mafia  PSD din Mehedinți”.

Purtătorul de cuvânt al Inspecției Judiciare, Tamara Manea, a confirmat pentru România Liberă declanșarea verificărilor în ceea ce-l privește pe judecătorul Norel Popescu.

În 2013,  pe când era președinte al Tribunalului Mehedinți și vicepreședintele Asociației Magistraților din România (AMR), Norel Popescu i-a dat sfaturi juridice baronului PSD Adrian Duicu și s-ar fi implicat în influențarea unui judecător de la Curtea de Apel Craiova pentru a da o decizie favorabilă președintelui Consiliului Județean Mehedinți, după cum rezultă din probele DNA și din motivarea arestărilor grupării infracționale din Mehedinți.

 

Judecătorul de la instanța din Craioava, fost subordonat al lui Norel Popescu la Tribunalul Mehedinți,  avea repartizată, spre soluționare, contestația lui Adrian Duicu împotriva raportului de incompatibilitate stabilit de Agenția Națională de Integritate.

Judecătorul Norel Popescu, acum membru CSM,  în serviciul baronului PSD Duicu

Din probele DNA și din motivarea arestării GRUPĂRII INFRACȚIONALE (președintele CJ Mehedinți, Adrian Ioan Duicu, șefului IPJ Mehedinți, Ștefan Ponea și președintele PSD Orșova, Constantin Popescu) rezultă că, în 2013, judecătorul Norel Popescu, pe atunci președintele Tribunalului Mehedinți și vicepreședinte al Asociație Magistraților din România, a răspuns servil solicitărilor Baronului PSD.

În  calitate de președinte al Tribunalului Mehedinți, judecătorul Norel Popescu răspundea chemărilor președintelui CJ, Adrian Duicu; se ducea în biroul acestuia pentru a-i oferi consultație juridică în vederea anulării raportului ANI de incompatibilitate.

În convorbirile interceptate, Duicu „folosea apelativul de Norel, element ce denotă familiaritatea cu magistratul se explică în motivarea arestării baronului PSD.

În același document se precizează: „Judecătorul  ( Norel Popescu-nn) îi dădea consultațiile dorite inculpatului Duicu Ioan Adrian cu privire la problema sa, dedusă judecății și aflată pe rolul Curții de Apel Craiova, și îi dădea asigurări că nu există nici o incompatibilitate în ceea ce îl privește pe președintele CJ „.

De asemenea, judecătorul care a decis arestarea baronului Duicu a menționat : „consultațiile s-au dovedit a fi de calitate , judecătorul ANTICIPÂND cu EXACTITATE soluția care a și fost pronunțată în dosarul inculpatului”.

Soluția pronunțată de instanta craioveană a fost:  anularea raportului ANI prin care se stabilea  starea de incompatibilitate  a președintelui CJ și al PSD Mehedinți Adrian Duicu.

„Norel Popescu a exercitat, fără drept, profesia de avocat”- motivarea arestării baronului Duicu

Tot în motivarea arestării, judecătorul de drepturi și libertăți menționează ” Nu este de competența materială a Curții de Apel București să analizeze dacă activitatea numitului NOREL  Popescu în legătură cu inculpatul DUICU de acordare de consultații juridice referitoare la un proces pe rol (…)este ABATERE DISCIPLINARĂ sau are vreo conotație INFRACȚIONALĂ în sensul exercitării fără drept a (…) profesiei de avocat, aceste elemente putând face obiectul de interes al altor instituții, precum Inspecția Judiciară din cadrul CSM sau Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție„.

Prin ce s-a „remarcat”  judecătorul NOREL POPESCU 

În 2013, judecătorul Norel Popescu, președinte al Tribunalului Mehedinți și vicepreședin te al Asociației Magistraților din România, s-a implicat extrem de vocal în eliminarea NELEGALĂ din CSM a judecătorilor Alina Ghica și Cristi Dănileț.

Motivul pentru care Norel voia să-i elimine din CSM pe Alina Ghica și Cristi Dănileț era faptul că cei doi judecători, care au criticat derapajele politicienilor de la regulile statului de drept, alături de președintele CSM de atunci, Oana Schmidt Hăineală, au îndrăznit să candideze pentru funcții de conducere.

Norel Popescu făcea presiuni atât în cadrul ședințelor CSM, cât și prin interviuri la Antena 3 și altor trusturi de presă,  cu scopul elimării din CSM a celor doi judecători incomozi pentru noua putere reprezentată de USL ( PSD +PNL+PC).

Atunci, judecătorul Norel Popescu a cerut magistraților să facă grevă , să nu intre în ședințele de judecată până când Dănileț și Ghica nu sunt eliminați din CSM.

Dănileț și Ghica au rămas în CSM deoarece atât Curtea Constituțională, cât și instanțele au dat verdicte în favoarea lor.

Norel Popescu nu este singurul magistrat implicat în apărarea intereselor lui Duicu

Pentru a câștiga procesul cu ANI, în ajutorul lui Duicu a sărit și șeful IPJ Mehedinți, Ștefan Ponea. Sora șefului Poliției județene, Adina Georgeta Calotă-Ponea era șefa secției contencios de la Curtea de Apel Craiova.

Potrivit referatului DNA și a motivelor arestării grupării infracționale din Mehedinți, șeful IPJ Ponea s- a oferit să-l ajute pe Duicu  în schimbul unor terenuri primite de tatăl său în Orșova, în schimbul promovării sale pe o funcție de conducere la IGPR și a soției sale, procurorul Elibeta Ponea, ca șefă de secție la DNA sau la Parchetul General.

Din interceptări rezultă că Ponea l-a asigurat pe Duicu de faptul că va câștiga litigiul cu ANI. „Nu vă faceți probleme. Eu am lăsat lucrurile puse la punct peste tot” l-a asigurat Ponea.

Duicu a mai primit astfel de asigurări de la Ponea până la pronunțare sentinței , deși șeful IPJ se afla fie în Ungaria, fie în  Finlanda. Verdictul în favoarea baronului PSD s-a dat când Ponea era la Sankt Petersburg, iar primul care l-a informat pe Duicu a fost șeful IPJ.

Inspecția Judiciară ne-a anunțat că nu s-au declanșat verificări împotriva judecătoarei Adina Georgeta Calotă Ponea, sora șefului IPJ Mehedinți, șefa secției contencios  Craiova, unde s-a judecat dosarul lui Duicu, deoarece ” nu am fost sesizați”. Din același motiv nu s-au declanșat verificări nici împotriva soției șefului IPJ Mehedinți, procurorul Elisabeta Ponea.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.