GENERAL

Judecătorii au luat decizia finală: Câți ani va sta Udrea în puscaria Targsor

Instanța a luat decizia finală. Fostul ministru, Elena Udrea, își va petrecere următorii ani în închisoare.

Elena Udrea va rămâne după gratii, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul de casație al fostului ministru. Acest lucru înseamnă că „blonda lui Băsescu” își va petrece următorii șase ani de închisoare pe care i-a primit în dosarul „Gala Bute”.

Elena Udrea își va petrece următorii ani în închisoare
Acest recurs a fost ultima șansă a fostului ministru al Dezvoltării de a scăpa de condamnarea la închisoare. Până în prezent, avocații acesteia au depus mai multe cereri de suspendare a executării pedepsei. Instanța Supremă le-a respins pe toate, inclusiv pe ultima, cea care ar fi fost șansa Elenei Udrea de a scăpa din închisoare. Acum, Elena Udrea își va petrece următorii ani din viață la Penitenciarul Târgșor.

Cunoscutul avocat Adrian Cuculis a declarat, pentru WOWbiz.ro, că instanța nu avea cum să admită respectivele cereri sub nicio formă, fiindcă ar fi fost ilegal.

„Nici nu aveam cum să-l admită așa pentru că din punctul acesta de vedere, ca să fie admisibil un recurs în casație, în forma în care l-a gândit ea, ar fi însemnat că fapta ei nu există și două instanțe, chiar trei instanțe să fi pronunțat niște hotărâri absolut ilegale, iar treaba asta este foarte puțin probabilă”, a declarat avocatul.

Când va ieși Elena Udrea din închisoare
Totuși, deși este condamnată la șase ani de închisoare, Elena Udrea ar putea ieși din închisoare mai devreme. Ea ar putea cere eliberarea condiționată, însă pentru ca aceasta să fie aprobată, Elena Udrea ar trebui să îndeplinească mai multe condiții. Una dintre acestea este ispășirea a două treimi din pedeapsă.

Două treimi din pedeapsa Elenei Udrea înseamnă că după patru ani de închisoare, Elena Udrea ar putea să iasă. Bineînțeles, se poate și mai devreme, dacă va câștiga zile din muncă.

Sursa: substantial.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.