Jurnalul unui incest. Cronica sfâşietoare a unei fete violate timp de 11 ani de fratele mai mare
O fată a fost folosită în fel şi chip ca obiect sexual de fratele ei mai mare, timp de 11 ani, încă de când ea avea 6 ani, iar el – 13 ani. Chinul, de care aveau ştiinţă rudele, a fost curmat abia când fata s-a mutat de acasă şi i-a lăsat tatălui ei jurnalul ţinut în perioada abuzului. Bărbatul l-a predat direct Poliţiei. Violatorul este nemulţumit că pedeapsa aplicată de judecători, de 5 ani de închisoare, este prea mare.
Un tânăr de 29 de ani, din judeţul Brăila, a fost condamnat la detenţie pentru că şi-a batjocorit sora cu şapte ani mai mică, timp de 11 ani, de sute de ori, în moduri ce cu greu pot fi descrise în cuvinte. Fata a consemnat într-un jurnal toate abuzurile la care a fost supusă.
De curând, Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv pe Mădălin Stoian (29 de ani) la 5 ani de închisoare cu executare pentru viol. Tânărul a ajuns în atenţia poliţiştilor când tatăl său le-a predat anchetatorilor un jurnal scris de fiica sa, Ionela, acum în vârstă de 22 de ani, în care le povesteşte coşmarul pe care l-a trăit timp de 11 ani, în copilărie şi în adolescenţă. Fata a fost obligată de fratele său să întreţină de nenumărate ori raporturi sexuale orale, normale şi anale.
SODOMIZATĂ ÎN CASA BUNICILOR
Încă de când avea 6 ani, fratele său o obliga să se uite la filme cu conţinut sexual explicit. I-a cerut apoi să întreţină un raport sexual oral, iar după un timp a făcut sex normal cu copila, în pofida rugăminţilor ei de-a se opri.
„La câteva zile, inculpatul a forţat-o din nou pe sora sa să întreţină un nou raport sexual, situaţia repetându-se contrar voinţei persoanei vătămate, după bunul plac al inculpatului, în momentele în care părinţii nu erau acasă“, se menţionează în rechizitoriu.
După câteva săptămâni, Mădălin Stoian a obligat-o pe sora sa să întreţină raporturi sexuale anale, iar de atunci a folosit-o ca pe un simplu obiect sexual. La un moment dat, nici nu se mai ascundea, fiind surprins odată de o verişoară când îşi sodomiza sora chiar în casa bunicilor.
„Raporturile sexuale au continuat în aceeaşi manieră, acestea având loc fie pe perioada zilei, când părinţii erau plecaţi la muncă, fie în timpul nopţii, inculpatul profitând de faptul că părinţii dormeau şi aveau intrări separate. Pe fondul acestor abuzuri, inculpatul a devenit din ce în ce mai autoritar, ameninţând-o pe sora sa cu acte de violenţă dacă va relata cuiva cele întâmplate“, arată anchetatorii.
Cu timpul, inculpatul a început să controleze tot ceea ce făcea sora sa, inclusiv discuţiile purtate de aceasta pe Facebook, cerându-i să şteargă anumite postări, în caz contrar lovind-o şi ameninţând-o. Totodată, a început să-i impună felul în care să se îmbrace, solicitându-i acesteia să i se adreseze cu sintagma „şeful meu“.
Victima a menţionat că inculpatul o folosea pur şi simplu după bunul plac, susţine procurorul de caz în actul de acuzare. În septembrie 2015, fata ajunsă la vârsta de 17 ani a decis să pună capăt celor 11 ani de sclavie sexuală şi s-a mutat la un băiat pe care îl cunoscuse pe o reţea de socializare. Înainte de a pleca de acasă, i-a lăsat tatălui său un jurnal cutremurător, în care a consemnat fiecare moment de groază, durere şi ruşine pe care l-a trăit în aceşti ani de abuzuri sexuale.
„UNEORI, STAU CU FRICĂ SEARA, SĂ NU MOR SAU ALTCEVA…“
Tatăl său i-a anunţat dispariţia la Poliţie, dar le-a predat oamenilor legii şi jurnalul.
„La data de 29 septembrie 2015, în jurul orei 19,00, la sediul IPJ Brăila s-a prezentat numitul S.I., tatăl persoanei vătămate şi al inculpatului, care a sesizat poliţia cu privire la faptul că fiica sa, în vârstă de 17 ani, nu a mai revenit acasă după terminarea orelor de curs. S.I. a predat organelor de cercetare penală un jurnal intim aparţinând fiicei sale, găsit într-o borsetă de-a sa, în care era consemnat faptul că, vreme de mai mulţi ani, aceasta fusese abuzată sexual de fratele său, cu 7 ani mai în vârstă. Persoana vătămată a precizat, printre altele, că ultimul act sexual întreţinut cu inculpatul a avut loc cu câteva zile înainte de a pleca de la domiciliu“, au consemnat anchetatorii.
Poliţiştii au rămas fără cuvinte după citirea jurnalului, iar unii dintre ei au recunoscut că le-au dat lacrimile după această experienţă. Fata îşi structurase jurnalul pe trei capitole: „Frate“, „Părinţi“ şi „Ani din copilărie“.
Rândurile aşternute în jurnal vorbesc de la sine: „Având un frate mai mare, ar trebui să te protejeze, nu să te facă să suferi. Când acel frate care te bate fără să greşeşti şi abuzează de tine de la 6 ani şi până la 17 ani… Care îţi distruge viaţa şi spune că îţi vrea binele. Care e frate doar în scris şi pe la spate te abuzează sexual sau te atinge peste tot. Te bate, te sperie, te ameninţă – acesta e frate sau un gunoi?“
„La 25 de ani (fratele – n.r.) te controlează, are fantezii cu propria soră şi te ameninţă cu moartea dacă spui ceva. Dacă are chef, te foloseşte ca pe un sac de box… Un Demon e prea puţin spus, eşti un gunoi ratat! Uneori, stau cu frică seara, să nu mor sau altceva… Şi părinţii cum pot gândi ca iarna (fratele – n.r.) să stea cu mine în aceeaşi cameră şi în acelaşi pat! Nu au minte!“
VIOLATORUL, NEMULŢUMIT CĂ PEDEAPSA INDULGENTĂ E PREA MARE
Mădălin Stoian a recunoscut că şi-a abuzat sora, dar a susţinut că adolescenta venea de bunăvoie la el ca să-i permită accesul la internet sau ca să poată ieşi în oraş. A picat însă testul cu detectorul de minciuni.
În ciuda sentinţei definitive (şi blânde) pronunţate de judecătorii gălăţeni în luna mai, fratele violator a cerut revizuirea sentinţei pronunţate în cazul său pe motiv că n-au fost luate în calcul la dosar toate detaliile oferite de el în anchetă. Solicitările vor fi analizate în această toamnă de magistraţii Judecătoriei Brăila.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: