GENERAL

Klaus Iohannis a semnat! Ce se întâmplă cu judecătorul care a analizat acuzațiile de plagiat în cazul premierului Ciucă

Președintele a luat recent o decizie importantă în ceea ce îl privește pe judecătorul care a analizat acuzațiile de plagiat în cazul premierului Nicolae Ciucă, anulând toate sesizările depuse la CNATDCU. Decretul a fost semnat chiar astăzi, joi, 28 iulie 2022, de Klaus Iohannis. Propunerea fusese înaintată șefului statului de secţia pentru judecători a CSM. Ce se va întâmpla cu Marius Iosif de la 1 august.

Ce se va întâmpla cu Marius Iosif, judecătorul care a analizat acuzațiile de plagiat în cazul premierului Ciucă
La începutul acestui an, premierul a fost acuzat că a plagiat în teza sa de doctorat, în spațiul public vehiculându-se că cel puțin 42 de pagini din cele 138 ale lucrării sale ar fi avut un conținut plagiat.

„Ca urmare a interesului manifestat public faţă de teza de doctorat „Dimensiunea angajării armatei României în operaţiuni întrunite multinaţionale”, pe care am susţinut-o în anul 2003, la Universitatea Naţională de Apărare (UNAp), am decis să solicit analizarea lucrării de către Comisia de Etică a UNAp – Instituţia Organizatoare de Studii de Doctorat în care s-a susţinut teza de doctorat care are un pronunţat caracter specific domeniului Ştiinţe Militare. (…)

Acuzaţiile publice nu se pot susţine ştiinţific in niciun fel, fapt ce poate fi dovedit si de raportul oricărei metodologii de depistare a similitudinii, corect şi profesionist utilizată. Sintagme si formulări standardizate specifice domeniului tezei de doctorat (gen “pilon de stabilitate” etc) nu trebuie ocolite atunci când tratezi un subiect sensibil – precum geopolitica – unde semantica trebuie neaparat să fie precisă, motiv pentru care anumite sintagme/formulări este obligatoriu să fie standardizate”, afirma premierul, la acea vreme.

În cele din urmă toate sesizările depuse la CNATDCU au fost anulate de judecătorul Marius Iosif.

După ce completul pe care l-a condus i-a dat câștig de cauză premierului împotriva acuzațiilor de plagiat cu privire la lucrarea de doctorat a lui Ciucă, judecătorul a cerut să iasă la pensie.

Propunerea pentru eliberarea acestuia din funcție, prin pensionare, a fost înaintată președintelui țării de secția pentru judecători a CSM la finalul lunii iunie. Decretul a fost semnat joi, 28 iulie 2022, de Klaus Iohannis.

Ce se întâmplă cu judecătorul care a analizat acuzațiile de plagiat în cazul premierului Ciucă. Decretul a fost semnat azi de Klaus Iohannis

„Am decis să denunţ public operaţiunile de discreditare şi intimidare la care sunt supusă”
Decizia magistratului a stârnit numeroase controverse în spațiul public. Cu toate că nu a văzut teza premierului Ciucă, Marius Iosif a numit ancheta jurnalistică realizată de Emilia Sercan drept „o apreciere generală, în abstract, parţială, ieşită din context, trunchiată, pe baza unor texte alese de jurnalist”.

Jurnalista Emilia Sercan a lansat mai multe acuzații la adresa autorităților, susținând că împotriva sa a fost orchestrată o operaţiune de kompromat în urma dezvăluirilor legate de teza de doctorat a lui Nicolae Ciucă.

„Am decis să denunţ public operaţiunile de discreditare şi intimidare la care sunt supusă după 18 ianuarie 2022, data la care am dezvăluit că teza premierului României, Nicolae Ciucă, este plagiată.

Am decis acest lucru pentru că, de data aceasta, jucătorul-cheie este chiar statul român: o probă pe care am furnizat-o Poliţiei Române pentru a identifica autorul unei infracţiuni de violare a vieţii private a fost scursă din dosar în aceeaşi zi, devenind baza unei ample operaţiuni de kompromat”, a transmis jurnalista într-un text publicat de Press One.

Sursa: impact.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.