GENERAL

Klaus Iohannis A SEMNAT! Cine va primi mai multi BANI

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 270/2015 privind Statutul rezerviştilor voluntari, prin care cresc şi remuneraţiile.

Legea iniţiată de Guvern vizează creşterea atractivităţii serviciului militar în calitate de rezervist voluntar prin mărirea nivelului de remunerare şi eliminarea unor constrângeri.
Potrivit actului normativ, rezerviştii voluntari beneficiază de indemnizaţie de instalare egală cu solda de funcţie, la care se adaugă solda de grad şi solda de comandă, după caz, acordată la semnarea fiecărui contract cu durata de minim 3 ani.

Rezerviştii voluntari, în perioada în care nu participă la instruire sau la misiuni, sunt menţinuţi în sistemul public de pensii, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate şi în sistemul asigurărilor de şomaj, beneficiază lunar de indemnizaţie în cuantum de 30% din sumă, reprezentând solda de funcţie în care sunt încadraţi conform contractului încheiat, la care se adaugă solda gradului deţinut.

„Rezerviştii voluntari care nu respectă angajamentul (…) şi/sau care întrerup instruirea iniţială din motive imputabile lor au obligaţia de a plăti cheltuielile efectuate pentru instruirea iniţială”, prevede legea.

Potrivit actului normativ, pe durata participării la instruire sau la misiuni, rezerviştilor militari le este interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 28 din Legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare.

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.