Klaus Iohannis, acuzat de corupție: Ați transformat judecătorii în primitori de plicuri galbene
Judecătoarea Adriana Stoicescu a izbucnit la adresa președintelui Klaus Iohannis, după ce șeful statului a dat ieri mai multe indicații privind funcționarea justiției, la ședința de bilanț a CSM.
„În timp ce primul îngrijorat al țării dădea indicații prețioase magistraților, Înalta Curte consfințea concluziile Inspecției Judiciare cu privire la abuzurile DNA împotriva magistraților. În timp ce primul îngrijorat al patriei ne explica că suntem chemați să păzim pacea socială, arătând, încă o dată, că politicul ne vede ca pe niște anexe relativ utile, Înalta Curte confirma cele spuse de o mână de oameni, ani la rând: judecătorii si procurorii au fost hăituiți în numele unei fata morgana, numită pompos luptă anticorupție.
Nu l-am auzit niciodată pe primul îngrijorat al țării să declare că abuzurile dovedite și victimele colaterale ale mult stimatei lupte anticorupție sunt derapaje. Nu l-am auzit niciodată să bată cu pumnul în masă și să ceară devoalarea tuturor mânăriilor menite să șantajeze judecătorii, să îi transforme în primitori de plicuri galbene.
Și în timp ce primul îngrijorat ne învăța cam ce ar trebui să facem cu drepturile și libertățile oamenilor, primul trist al vieții mele se arăta oripilat de” grupul de presiune” din Consiliul Superior al Magistraturii care, vezi Doamne, vrea să distrugă ordinea de drept. Dincolo de enormitatea unei astfel de afirmații, aștept și eu, cu nerăbdare, o reacție pe măsură față de afirmațiile întâiului și, sper, ultimului trist al unei justiții veșnic reformabile și niciodată lăsată în pace de tot felul de neaveniți, cocoțați în scaune mult prea înalte pentru ei. Și, nu, nu vom judeca așa cum vă doriți, ci așa cum spun legea și conștiința noastră. Oricât de mult vă veți strădui să ne opriți!”, scrie Adriana Stoicescu pe Facebook.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: