GENERAL

Klaus Iohannis face anunţul momentului. CAND se ridică RESTRICTIILE

Pandemia de COVID-19 ia sfârșit, oficial, în data de 8 martie, când va fi ridicată starea de alertă. Președintele Klaus Iohannis a convocat la Cotroceni, o ședință privind gestionarea pandemiei de COVID-19. La finalul discuțiilor, șeful statului a susținut o declarație de presă în care a anunțat cum va evolua situația pe viitor. Situația va fi gestionată, în continuare de Ministerul Sănătății.

La ședința de la Cotroceni, convocată de Klaus Iohannis, au participat premierul Nicolae Ciucă, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, secretarul de stat din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Raed Arafat, și secretarul de stat din cadrul Ministerului Sănătății, Adriana Pistol.

În declarația de presă pe care a susținut-o, președintele Klaus Iohannis a anunțat că pandemia este pe o pantă descendentă la noi în ţară, iar valul 5 este aproape de a se termina. În acest context, șeful statului a precizat că vor fi adoptate noi decizii cu privire la gestionarea situației. El a spus că va fi ridicată starea de alertă, începând din 8 martie.

„Epidemia de COVID-19 se află pe o pantă descendentă. Este momentul să luăm noi decizii cu impact major pentru viitor. Am convocat o ședință de evaluare. Nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă, Ministerul Sănătății urmează să gestioneze evoluția epidemiei care se apropie de final. Vor fi eliminate o serie de măsuri și restricții care au fost în vigoare. Vor fi explicate toate acestea pe larg, în perioada următoare”, a declarat Klaus Iohannis.

Numărul pierderilor omenești în pandemie
Președintele Klaus Iohannis a trecut în revistă cei doi ani de pandemie, făcând un bilanț al pierderilor de vieți omenești. El a precizat că la finalul acestei perioade se poate spune că stilul nostru de viață s-a schimbat radical. El a menţionat că a fost o perioadă de mari sacrificii pentru români, dar, în acelaşi timp, am descoperit noi valențe ale colaborării, solidarității și ale spiritului civic.

„Peste 63.000 de români au pierdut lupta cu boala, lăsând în urma lor un gol uriaş şi nenumărate familii îndoliate. Aceste cifre exprimă multă suferinţă, sunt reflecţia unor tragedii care au produs urme adânci. Ultimii doi ani au adus multe provocări, care ne-au influenţat în cele mai diferite moduri: răspândirea accelerată a virusului, izolarea, presiunea pusă pe sistemul sanitar, închiderea şcolilor, afectarea mai multor sectoare din economie, diminuarea interacţiunilor sociale, toate acestea au avut un impact negativ şi ne-au ridicat nenumărate bariere”, a precizat preşedintele Klaus Iohannis.

Mulțumiri pentru cei care s-au aflat în prima linie
El și-a continuat declarația de presă mulțumind românilor care au dat dovadă de responsabilitate și solidaritate. Dar și pentru că au respectat regulile și restricțiile impuse de autorități. Totodată, șeful statului a mulțumit cadrelor meicale implicate în lupta cu pandemia.

„Doresc să mulţumesc încă o dată şi medicilor, asistenţilor medicali, infirmierilor, farmaciştilor şi tuturor celor care au fost permanent în prima linie în lupta cu virusul şi au făcut dovada dedicării şi a profesionalismului desăvârşit. Mobilizarea exemplară a sistemului sanitar, în ciuda vulnerabilităţilor majore cu care acesta s-a confruntat, a fost impresionantă”, a afirmat preşedintele.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.