Klaus Iohannis face anunţul momentului! Pozitia Romaniei în plin război
Klaus Iohannis face anunţul momentului care îl va scoate din minţi pe Vladimir Putin. În plin război în Ucraina, şeful statului dă un mesaj clar. Susține aderarea Ucrainei în structurile Uniunii Europene, ca măsură urgentă în conflictul care tocmai ce are loc.
Într-un anunț făcut pe Twitter, președintele Klaus Iohannis declară că acum România este pregătită să susțină aderarea statului ucrainean la Uniunea Europeană.
„România sprijină pe deplin integrarea Ucrainei, precum și a Republicii Moldova și a Georgiei, în Uniunea Europeană. Locul acestor parteneri ai UE este în cadrul familiei europene, iar România va face tot posibilul pentru ca acest lucru să devină realitate”, a scris şeful statului pe Twitter.
Klaus Iohannis cere intervenţia de urgenţă a NATO: „Vrem suplimentarea trupelor”
Klaus Iohannis a reluat apelul cu privire la suplimentarea forțelor militare și a capabilităților din România. Șeful statului a făcut o serie de precizări după discuțiile cu președintele Statelor Unite, Joe Biden și liderii NATO.
Președintele Klaus Iohannis a făcut, luni seara, o serie de precizări cu privire la discuțiile pe care le-a avut cu liderii NATO și cu Joe Biden. El a subliniat importanța unității aliate, în contextul invadării Ucrainei de către Rusia.
„Este crucială menținerea coordonării strânse și a unității aliate și transatlantice în contextul agresiunii militare nejustificate și ilegale a Rusiei împotriva Ucrainei!”, a transmis Klaus Iohannis.
Președintele a precizat că în cadrul discuțiilor a arătat disponibilitatea României de a deveni hub de distribuție a asistenței umanitare pentru Ucraina.
„La invitația Președintelui SUA, Joe Biden, am avut astăzi o nouă rundă de consultări cu liderii globali aliați, în cadrul căreia am arătat disponibilitatea ca România să devină hub de distribuție a asistenței umanitare pentru Ucraina, valorificând poziția noastră de stat vecin, cu cea mai lungă frontieră cu această țară.
Am subliniat, totodată, importanța accelerării procesului de creare a Grupului de Luptă al NATO în România, ca măsură de a consolida suplimentar postura de descurajare și apărare a Alianței pe Flancul Estic, în mod special la Marea Neagră, și am reluat apelul la trimiterea în țara noastră, de către aliați, a unui număr suplimentar de trupe și de capabilități”, a scris Iohannis, luni seară, pe Facebook.
Sursa: evz.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: