POLITICA

Klaus Iohannis îl TERMINA pe Dragnea: Asta se întâmplă dacă un infractor ajunge în vârful statului

Liviu Dragnea \’\’s-a cocoţat\’\’ în vârful statului şi \’\’progresează semnificativ în domeniul fake news\’\’, a afirmat marţi preşedintele Klaus Iohannis, care a calificat drept minciuni acuzaţiile care i-au fost aduse de preşedintele PSD.

„Asta se întâmplă dacă un infractor ajunge în vârful statului, e banal. Iar acest infractor Dragnea, care s-a cocoţat în vârful partidului şi al statului, progresează. Din păcate, nu în domeniul calităţii politicilor publice, nu în domeniul statului de drept, dar iată că progresează semnificativ în domeniul fake news. Ce a prezentat este ceea ce în ziua de astăzi se numeşte fake news. Mai demult, se numeau pur şi simplu minciuni. Sunt minciuni pesediste adunate. (…) Iar dacă discutăm despre ce a fost ieri nu pot să nu menţionez valizele. Constat cu tristeţe că şi în acest domeniu politica românească s-a schimbat. Am avut mai demult Caragiale – ‘O scrisoare pierdută’, am avut acea fază ciudată cu bileţelul roz şi regăsit. Şi acum am ajuns în faza cu valizele. Aşa se întâmplă dacă infractori ajung în vârful statului”, a declarat Iohannis la Palatul Cotroceni.

El a adăugat că nu are niciun fel de legătură cu apariţia valizelor cu documente referitoare la Tel Drum, „contrar celor vehiculate de unii mincinoşi”. „Nu ştiu ce e cu aceste valize, nu am niciun fel de legătură, nu ştiu ce e în ele. Însă înţeleg că jurnaliştii care au primit aceste documente vor arăta ce este în valiză”, a adăugat şeful statului.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.