Klaus Iohannis, portavocea Ambasadei SUA

Declarația lui Klemm și necazul României

Dacă ambasadorul SUA și-ar fi ținut gura și n-ar fi repetat poziția lui Klaus Iohannis, lucrurile ar fi rămas în coadă de pește. Românii au un scandal între ei, și să fie sănătoși! Sunt împărțiți în două tabere, ca la 1840, ca la 1900, ca la 1940, ca în 1990. Dar ambasadorul american a ținut și el să întărească spusele președintelui României. Tont să fii și tot înțelegi că zicerile președintelui sunt aceleași cu ale ambasadorului. Și că nu ambasadorul s-a luat după președinte, ci viceversa. Adică președintele știa dinainte ce are de zis. Numărul unu al României este un simplu amplificator de decizii americane. Este logic. Primiți cu brațele deschise în cel mai avansat punct accesibil militar al estului Europei, americanii s-au instalat aici cu arme și bagaje, cu costuri mici, garantînd (măcar în declarații) securitatea țării noastre, pe care, mai apoi, s-a dovedit că trebuie să ne-o și cumpărăm. Pe formula asta a jucat Traian Băsescu și pe promisiunea asta i s-au permis toate abuzurile, afacerile și toate abaterile de la statul de drept și de la comportamentul democratic. Același lucru s-a întîmplat și cu Klaus Iohannis, promovat ca un garant al liniei Băsescu (și al persoanei și grupului acestuia). Vă mai aduceți aminte de călătoria la Miami a lui Klaus Iohannis imediat după cîștigarea alegerilor, în timpul alocat pentru o neașteptată odihnă? Familia Iohannis a plecat în SUA, la o vacanță de tenis la Miami, dar a făcut și puțină încălzire pentru jocul politic pe care avea să-l joace pentru România, întîlnindu-se cu oficiali americani importanți, despre care întîlniri victoriosul în alegeri, dar încă neinstalatul în funcție, Klaus Iohannis, n-a vorbit niciodată. De atunci, Klaus Iohannis știe ce partidă joacă, și unde trebuie să atace, și de unde îi vine mingea și că arbitrul nu va fluiera, chiar dacă faultează sau încalcă anumite reguli.

Susținerea masivă pe care Pentagonul o desfășoară pentru Laura Codruța Kovesi are o anume logică. În contextul în care Polonia și România au devenit cele mai importante puncte de sprijin în Europa de Est, se poate baza cineva pe un guvern PSD, pe un Ponta, pe Mihai Tudose, pe Dăncilă sau pe Liviu Dragnea? Să nu uităm că visul lui Mazăre și al lui Nicușor Constantinescu de a transfera portul Constanța la primărie a fost o greșeală mortală. I-a nenorocit pe amîndoi. Pe Nicușor Constantinescu pentru un rahat de notă telefonică neachitată pentru Centrul militar județean sau regional (din două camere), iar pe Mazăre pentru o șpagă luată de la un asfaltangiu israelian prin intermediul ofițerului Elan (Emilică) Schwartzenberg. Să fi fost amîndouă infracțiunile întîmplătoare, sau pregătite? Nu știu, dar ele au eliberat poarta maritimă a României și a flancului NATO de presiunea unui grup PSD bine organizat și băgat pînă în gît în aproape toate lucrurile din Dobrogea și de la mare.

Nu are rost să continui cu alte exemple. Cine s-a pus în fața intereselor strategice euroatlantice a avut probleme majore. Fie că a slujit alte grupări, fie că a fost prost, fie că a apărat legea, și democrația s-a ras cît ai zice pește.

Abia cu timpul am aflat și noi că libertățile și normele democratice sunt valabile în special pentru căței. Cînd marile grupuri, marile puteri, sau chiar Comisia Europeană au interese, indiferent unde, prevalează acestea. Iar despre libertăți, principii, norme, legi, drepturi, vorbim abia mai tîrziu. Chestiunea este valabilă inclusiv pentru libertatea presei. (Vezi situația din Turcia, decenii întregi partener de mare importanță al SUA.)

N-o să uit niciodată cum Zbigniew Brzezinski, adjunctul secretarului de stat al președintelui Jimmy Carter, în amfiteatrul Universității John Hopkins, în fața corpului diplomatic și a celui profesoral, în cuvîntul său de prezentarea a prim-ministrului român, în loc să vorbească despre acesta, a citit asistenței articolul meu despre comportamentul americanilor după 9/11 septembrie. Iar la sfîrșit, după ultima propoziție, a spus doar: „asta este România, țara care vrea să se alăture NATO!“. Faptul că acel text a devenit și prefață la un album de imagini dedicat steagului american și toată vîlva stîrnită de acel articol mă scutește de bănuiala că aș putea fi un antiamerican. Dar în același timp îmi oferă libertatea de a spune că americanii, de o bucată de vreme, greșesc nepermis în România. Nici eu nu-i văd cum ar putea colabora la mare tandrețe cu PSD sau cu Liviu Dragnea! (Îmi pare rău pentru PSD, dar prin felul în care prestează, se dovedește a fi extrem de primitiv.) Americanii greșesc grav nu pentru că nu îmbrățișează PSD, ci pentru că, avînd interese strategice extraordinare în această parte a Europei, permit unor netrebnici, impostori sau mutălăi să încalce reguli și legi pe care le respectă la ei acasă și prin alte părți. Toate acestea, doar pentru ca strategiile lor să fie sigure, să se descurce mai simplu și mai ieftin și să nu fie luați prin surprindere de cine știe ce politici trăsnite.

Faptul că Hans Klemm și Klaus Iohannis sunt la fel de nevăzători față de abuzurile comise în anticorupția Laurei Codruța Kovesi mă sperie de moarte. În acest mod, americanii, împreună cu binomul român, pot pune de orice crimă și pot trece peste orice abuz. (Să nu uităm de colaborările fructuoase ale SUA cu faimoasele dictaturi ale lumii.)

Mai rămîn o întrebare și un răspuns. – Autor: Cornel Nistorescu