Klaus Iohannis, președinte de onoare la PSD
Președintele nostru cel întunecat, cu maxilarele mereu încleștate și cu umărul strîmb (continuă să țină secretă intervenția chirurgicală cu anestezie generală!) a revenit în lumina camerelor de luat vederi pentru a ne spune de la Riga ce? Că:
– „Mă bucur că ne întâlnim astăzi aici și trebuie să spun că mă bucur foarte mult că Flancul estic este acum mai puternic, este mai lung. Iar Suedia și Finlanda sunt bine reprezentate aici, la fel și NATO, la cel mai înalt nivel. Ce poate merge greșit? Nimic!”.
Adică, războiul merge strună, Flancul estic este și mai lung, cheltuielile militare în creștere accelerată, iar siguranța României, mai solidă și mai garantată cu arme, trupe și vorbe ca niciodată. Adică, beton! Mai vrem ceva?
Mai putem avea îndoieli în fața unei asemenea afirmații „Ce poate merge greșit? Nimic!”, a zis președintele. Poate mai lipsește o dezbatere la Neptun sau un shopping cu Madam, mascată de o vizită fără rost.
Doar nu ne-am fi așteptat ca Încruntatul și întunecatul nostru Înalt reprezentant să declare că NATO merge bine, dar România o duce prost. Doamne ferește! Tocmai a trecut un tur de alegeri (mutilat și cu acordul său), iar concluzia sa a fost demnă de marii dramaturgi români, mai ales de I.L. Caragiale.
-”În ceea ce priveşte alegerile locale, eu consider în continuare că a fost o decizie bună să fie aduse alegerile locale împreună cu alegerile europarlamentare dintr-un motiv democratic clar – alegerile sunt legitime, valide din punct de vedere democratic atunci când participă un număr mare de alegători şi faptul că aceste alegeri au fost puse împreună ne-au dus la o participare de peste 50%. Deci, iată putem să spunem că a fost pasul corect, iar comunităţile evident şi-au ales primarii, preşedinţii de consilii, consilierii pe care i-au crezut potriviţi pentru următorii patru ani”.
Că avem niște rezultate șocante, obținute pe un electorat de 18 milioane de alegători (care nu există), că PeeeSeeeDee-ul pe care voia să-l scoată din politică a înroșit harta României nu-i o problemă. Cum au înroșit-o, tot așa o dezroșesc. Adică din pix. Să nu fim conspiraționiști! Nu merită să contestăm, dar nici să credem toate cifrele astea umflate, rămase de pe vremea demisiei ministrului de Interne Ioan Rus (tot de la Cluj!). De unde 18 milioane de alegători? Poate cu cei plecați la muncă prin toată lumea! Cum naiba să nu fie bună ideea comasării? Nici dracu’ nu mai poate scormoni în cifre și în rapoarte!?
Ați văzut ce raportări bosumflate ne dă instituția condusă de Toni Greblă, președintele AEP? Exact ca Iohannis. Nu am avut cifre credibile de la început, semn că s-au încurcat, că nu se pupă sau că mai au nevoie de timp ca să le dreagă. Adevărul este că alegerile acestea care sunt „o decizie bună” (după mintea președintelui) seamănă mai mult cu vîrtejul de propoziții neterminate din capul Clotildei Armand.
Cu așa rezultate strălucite la alegerile locale și europarlamentare, cu „succesurile” în ultimul său mandat, Klaus Iohannis ar trebui numit președinte de onoare al Partidului Social Democrat. Poate chiar visează așa la așa ceva, mai ales că se potrivește cu Marcel Ciolacu, inclusiv la IQ.
Fără date clare privitoare la electorat și la participare, fără acces la ele, fără partide care să se opintească în slujba adevărului, chiar nu poți să-l contrazici pe Klaus Iohannis. Doar să-l premiezi pentru isprava sa de mare bezmetic politic tăcut. El se poate lăuda că a brevetat formula cu „Susține dreapta ca să se umfle stînga pe care zici că o disprețuiești”.
Dacă ai curajul să-i zici:
-Dumneata știi bine ce faci și ce vorbești? Prin toată media românească bate un vînt de „mucles!”. În locul unui răspuns lucid, chiar riști să fii făcut obraznic și să te trezești cu poliția și cu portăreii pe cap.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: