ANALIZENOUTATIPOLITICA

Klaus Iohannis şi „religia curcubeului homosexual” contra românilor şi a României

gay-iohannis

Afirmam cu ceva vreme în urmă că Iohannis nu este preşedintele meu. Astăzi întăresc afirmaţia, pentru că îmi este ruşine cu un asemenea preşedinte. Mai grav, însă, îi este ruşine şi Ţării! Mărturisesc că din multiple motive – inclusiv cel al instinctului de conservare – m-am străduit să evit subiectul „Klaus”. Deşi am primit „felicitări” şi trimiteri la origini sau pe alt tărâm, n-am reuşit să mă abţin. M-a împiedicat perseverenţa în fărădelegi a „minoritarului” K.W.I., pe care, unele „organe” străine de interesele naţiei, l-au instalat pe scaunul de la Cotroceni, folosind Facebook-ul, pentru promovarea manifestărilor împotriva statului naţional român şi a Neamului Românesc, împotriva tradiţiilor şi Credinţei acestui neam oropsit, a existenţei noastre ca stat. Ce ne oferă de doi ani Conu Fănică de Sibiu? Gafe peste gafe! De la „Primul pas” a tot călcat în străchinile lui Păcală. Excursii – cu toptanul, cu Coana Joiţica după el. Musai! Fiind preşedintele concediului făcut pe muteşte, Conu Fănică de Sibiu, cu bilet de voie de la bec a hoinărit pe banii publici, pe meridiane şi paralele de lux! Calităţile sale remarcabile sunt déjà cunoscute, iar ca poliglot, ştie să tacă în toate limbile pământului. Având afinităţi neascunse pentru „Deutschland uber alles”, când rupe „tăcerea de aur”, spune „Da!”, subscriind fără rezerve celebrei cugetări a lui Friedrich Nietzsche: „A spune întotdeauna « Da! » O face numai măgarul şi cel care are spiritul lui!”. Nu ştiu ce i-a şoptit Coana Joiţica de Sibiu între două escapade, dar Conu Fănică se dă de-a berbeleacul să execute, necondiţionat, poruncile străinătăţii, fără crâcnire sau comentarii: cote obligatorii de năvălitori, bombe nucleare pe teritoriul României… Şi de parcă nu ar fi suficient, firmanele primite de la Inaltele Porţi lovesc Neamul Românesc, lovesc în tot ce are El mai preţios: Credinţa, Demnitatea, Suveranitatea, Independenţa, iar el spune numai Da! O fi fost Conu Fănică de Sibiu racolat de Remus Cernea – apărătorul curcubeiştilor? S-o fi convertit la Religia Curcubeului ? Mai degrabă cred că tot de la acel „Da!” i se trage? Atâta vreme cât în România raportul dintre deviaţii sexuali şi milioanele de „fanatici religioşi” – cum îi numeşte pe români acest flutură vânt – nu poate fi contestat, atâta vreme cât normalitatea este numită chiar de şeful statului „fanatism religios”, poziţia acestuia este, evident, contrară voinţei poporului român, deci nu mai are ce căuta în funcţia pe care o ocupă vremelnic şi nevrednic !

Trăim în plin Pact molotov-Ribbentrop, ediţie revăzută şi adăugită. Pe de altă parte, lupta care se duce astăzi între Unchiul Sam şi Europa este „pe viaţă şi pe moarte”, iar cei ce conduc România stau cu fundul în două luntri. Cu riscul de a mă repeta, după un Preşedinte-dictator – dar pentru români -, ţara a fost/este diriguită de: un Criminal parşiv, un Prostovan-trădător, un Hoţoman-şmecher şi o Marionetă-preş pentru picioarele Înaltelor Porţi de la Bruxelles, Washington, Tel Aviv & Co., via Triateralei B.N.R. Frământările din Europa occidentală, din Germania, Suedia, Franţa, Olanda… nu pot fi ignorate. Statele bogate mai au resurse să muşamalizeze nouă „inginerie financiară”, însă prăbuşirea conglomeratului înstelat este doar o chestiune de timp. Se vrea distrugerea Europei, iar în Europa – să nu uităm – se află şi România. Un articol al ţării unde Frau Merkel mai are – încă – pâinea şi cuţitul, anunţă că: „Europa va suferi o adevărată explozie, ceva mai groaznică decât cea de la Hiroshima, un Tsunami mai uriaş ca dimensiune şi durată ca cel din Tailanda sau Japonia”. Ceasul bombei cu explozie programată a fost pornit şi este evident că, asemenea altor mari imperii, imperiul U.E. a alunecat deja pe panta căderii libere, context în care noi trebuie să ne păstrăm Ţara şi Neamul, demni şi liberi, nu slujind paraziţilor Occident!

Pe malurile Dâmboviţei, Conu Fănică şi Pristandaua tehnocrată guvernamentală dau ordine ca românilor care nu păstrează „Tăcerea mieilor” să li se aplice „Bătuta pe loc”, adică să fie bătuţi bine de jandarmi ca să le iasă din cap întregirea României Mari. Fără îndoială că „sarsailă” – a se citi Ф.С.Б., Г.Р.У., Bundessicherheitsdienst, Mossad, C.I.A., A.V.O. şi alte „case de binefacere” – şi-au vârât coada printre unionişti. Adresându-mă celor doi primi căpcăuni ai ţării, le-aş zice de la obraz: măi păsărilor de pripas, aţi fost puşi acolo să slujiţi Ţara şi Neamul, nu să fiţi argaţii altora! Cu lipsa noastră de atitudine nu vom scăpa prea uşor de puşlamalele din vîrf, care îşi fac cruce doar înainte de a jefui. Politica românească nu-i altceva decît un bordel de lux cu prostituate şi clienţi înstrăinaţi atît de mult de Neamul Românesc, încât poruncile din afară preţuioesc mai mult decât interesele Ţării. Autor: Ion Maldarescu – Art Emis

VEZI SI: IOHANNIS VREA LEGALIZAREA CASATORIILOR INTRE HOMOSEXUALI: Este greşit să mergem pe calea religiei crestine

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.