JUSTITIE

Kovesi, cea mai bună cale găsită de liderii europeni pentru avortarea Parchetului European

În ochii celor care tind să instaureze hegemonia Germaniei asupra Europei se pare că modul lipsit de orice scrupul în care Laura Codruța Kovesi a lichidat practic tot ceea ce era mai important într-o întreagă clasă politică autohtonă, a decimat mediul de afaceri și pe cel al patronatului de presă românesc, a prevalat în fața precarității profesionale, culturale și morale a fostei șefe a DNA. Cei care au fost de părere că reînvierea în România a anilor , 50 a fost doar un experiment care în caz de reușită să fie extins la nivel continental par să fi avut dreptate!

Situația prefigurată zilele trecute la Bruxelles naște o întrebare fundamentală: va reuși fosta șefă a DNA să facă din Parchetul European un Gestapou continental? Nu are cum, cred eu! În primul rând, nu va avea cu cine. Procurori de tip Negulescu-Portocală și judecători din categoria Livia Stanciu sunt imposibil de găsit pe meleagurile civilizate, cu instituții bine așezate în principiile democratice. Nu că nu ar exista asemenea căzături pe toate coordonatele lumii, dar ele sunt așezate pe treptele cuvenite, nu în funcții din care pot distruge viețile semenilor lor. Pe de altă parte, este la fel de imposibil de construit la nivel european un mecanism similar Binomului românesc. Ofițerii serviciilor de informații din statele civilizate se ocupă strict de ceea ce Parlamentele din țările lor le-au stabilit ca atribuțiuni, nu ies din cazărmi ca să pună mâna pe comenzile instituțiilor democratice la ordinul oricărui scelerat de operetă sau al cancelariilor străine, ca să mai fie și decorați apoi pentru asta.

Ce va putea însă să facă Kovesi ar fi o manoperă care i-a ieșit de minune în România: să ocolească în totalitate obiectivele indicate de cei care o susțin. Așa cum a ocolit în calitate de șef al DNA tot ceea ce înseamnă multinațională – până acolo unde niciodată vreun cetățean aflat sub protecția ambasadorilor țărilor care o sprijină nu a avut nici cea mai măruntă durere de cap, oricâte matrapazlâcuri ar fi comis – la fel, în calitate de șef al Pachetului European, va ocoli marile fraude comise de granzii cu gulere albe ai continentului. Asta, ca în schimb să acționeze intransigent asupra țărilor de la Balconul II, amărâtele din Estul Europei. Ceea ce, cu oarece cinism, arăt că pe mine mă bucură! Vă mai amintiți cum la începutul anilor `90 eram condamnați pentru că i-am discrimina pe țigani? Ei bine, dacă vă mai amintiți asta, trebuie să vă amintiți și cum toate acuzele au încetat ca prin minune, în scurt timp după ce străzile li s-au umplut de cerșetori, parcurile de corturi, iar magazinele și lacurile li s-au golit de bunuri și lebede. Când și dacă Kovesi va apuca să acționeze la nivelul Parchetului European, ceea ce s-a întâmplat în România va fi înțeles pe deplin.

Cum vom afla că europenii vor începe să se lămurească în privința lui Kovesi? Primul semn va fi acela că telefoanele redacțiilor românești vor începe să sune, iar la celălalt capăt al firului vor fi colegii noștri omologi, jurnaliști din țări ale Europei Centrale și de Est, membre ale UE, care ne vor întreba: „De cine ziceați voi că v-a făcut țara praf, cum ziceați că o cheamă, Kovesi? Ne trimiteți și nouă dosarele ei de presă?” Când toate informațiile cu privire la nenorocirile comise în România de Kovesi&Co vor atinge zona europeană de interes public stupefacția va fi totală!

De aceea, cred că este foarte posibil ca jocul liderilor europeni să fie unul extraordinar de subtil și cu bătaie lungă: compromiterea din capul locului a Parchetului European și automat a viitoarelor sale acțiuni, cu un an înainte de a începe să funcționeze, prin așezarea în fruntea sa a unui personaj aflat în afara oricărui standard valoric și lipsit de cea mai elementară credibilitate. Autor: Mirel Curea / EVZ

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.