JUSTITIE

Kovesi este DISTRUSA! Mărturia INCENDIARA care o îngroapă


Mărturie incendiară făcută la adresa Laurei Codruța Kovesi. Este vorba de acuzații fără precedent care vizează perioada în care era procuror general.

O mare parte dintre documentele cu registrele cu eliberările de la Aiud ar fi fost distruse din ordinul Laurei Codruța Koveși. Declarația aparține istoricului Marius Oprea, care a oferit detalii în acest sens, într-un interviu acordat în exciusiviate Dcnews.

Întrebat dacă mai există evidențele/registrele cu eliberările din perioada comunistă?, Oprea a spus că “din sursele mele, am aflat de la Dan Voinea, fostul procuror care a lucrat la Dosarul Revoluției, că în momentul când Parchetul General era condus de Laura Codruța Kovesi s-a dat o dispoziție și generalul Ion Vasilache a distrus multe dintre documentele, care erau anexă, la dosarul deschis în cadrul procesului comunismului”.

În opinia sa, acest lucru trebuie făcut cunoscut deoarece din punctual său de vedere este un lucru foarte grav dacă acestea au fost distruse. “Se mai păstrează doar copii xerox pe care le-am facut în anii 1990, având un temei legal pentru lucrarea mea de doctorat. În vremea respectivă lucram împreună cu Procuratura Generală în cadrul procesului comunismului, dosarul fiind deschis în urma denunțului făcut în septembrie 1992 de către Asociaţia foştilor deţinuţi politici din România”, a spus Oprea.

Istoricul a menționat că, după ce Dan Voinea, cel care a instrumentat acest dosar cât și dosarele Revoluției a fost îndepărtat, forțat să se pensioneze de Laura Codruța Koveși, a fost avertizat în legătura cu posibilitatea distrugerii acestor documente. ”Am copiat și documente de la arhiva fostei securități. De exemplu, la CNSAS, nu se mai găsește dosarul lui Alexandru Nicholschi pe care l-am copiat. Nu se mai găsește nici dosarul lui Alexandru Drăghici. Probabil că s-au distrus cel puțin între 200-300 m liniar de documente, cam cât încap într-o cameră.”, a punctate istoricul

Întrebat în ce temei legal s-ar fi distrus aceste documente, Oprea a explicat: ”Se fac procese verbale privind faptul că nu mai prezintă interes public și atunci se decide distrugerea documentelor, într-o aparentă formă legală. Din punct de vedere juridic, aceste dosare nu mai reprezintă un interes foarte mare, dar din punct de vedere istoric reprezintă o importanță foarte mare.

El a spus că deține stenograme de la ședințele pregătitoare ale plenarei Comitetului Central din 1968, care privesc anchetarea abuzurilor săvârșite de fosta securitate în anii lui Gheorghiu Dej. “De exemplu, este o stenogramă despre Drăghici, când Alexandru Drăghici, fostul șef al securității, a fost dat jos de Nicolae Ceaușescu în urma plenarei din 1968. La propunerea acestuia, locul lui Nicholschi a fost luat de către Ion Iliescu prin unanimitate de voturi. Acesta este și motivul pentru care nu s-a făcut niciun fel de Proces al Comunismului. La vremea respectivă, un magistrat cu rang inalt, Mugurel Florescu, general foarte apropiat de Ion Iliescu, mi-a mărturisit că atâta vreme cât va trăi Ion Iliescu nu se va face niciun proces al comunismului. În anii lui Nicolae Ceaușescu, la Aiud, era principalul loc de detenție pentru deținuții politici, în afara celor aflați pe aceste liste, se mai aflau câteva zeci de deținuți în arestul de pe strada Rahovei din București.”, a conchis istoricul.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.