NOUTATIPOLITICA

La 26 de ani de la Revolutie, Ion Iliescu face o declaratie cu care socheaza intreaga Romanie

Iliescu, despre Revolutie si Mineriada „Acum sa stam sa tot plangem mortii, in loc sa tragem concluzii politice”

Fostul presedinte Ion Iliescu a sustinut joi, referindu-se la dosarele Revolutiei si Mineriadei, ca CEDO „este alimentata” de oameni din tara, „interesati” in acest sens relateaza stirileprotv.ro.

Dupa luni de absenta din spatiul public, fostul presedinte Ion Iliescu revine cu afirmatii, care starnesc rumoare. „In loc sa tot plangem mortii de la Revolutie, mai bine sa tragem concluziile politice.”

De altfel, fostul presedinte al Romaniei a declarat ca nu vede „cui ii foloseste redeschiderea dosarului Revolutiei”. O parere similara are si despre anchetele procurorilor care incearca sa afle ce s-a intamplat la mineriada din ’90.

Ulterior, Ion Iliescu a revenit asupra declaratiilor cotroversate.

„Eu ii inteleg pe cei care au avut pierderi. Dar asta a fost! A fost caracterul cel mai radical de tranformare din tot arealul nostru. Nici ungurii, nici cehii, nici polonezii nu au avut asta, nici macar bulgarii. Deci la noi a fost o miscare radicala de inlaturare a vechiului regim, cu sacrificii umane. Revolta din decembrie a insemnat sacrificii umane. Acum sa stam sa tot … plangem mortii, in loc sa tragem concluziile politice adecvate pentru tot procesul de dezvoltare a societatii romanesti…”, a afirmat Ion Iliescu, la Palatul Parlamentului, intrebat in legatura cu faptul ca urmasi ai victimelor spun ca nu pot trece peste aceste evenimente.

Intrebat cum comenteaza deciziile CEDO in privinta dosarelor Revolutiei si Mineriadei, fostul presedinte a aratat ca „CEDO este alimentata” din tara.

„Nu CEDO. CEDO este alimentata de oameni de aici, interesati sa intretina asa ceva. (…) Nu stiu cui slujeste asa ceva. Altminteri, nu e nicio problema. Dar, pusa sub acest aspect, deci luarea la intrebari si analize pe plan judiciar… A fost un moment de istorie cu parti bune si cu parti mai putin bune, cu stari conflictuale. Am trecut peste ele, am depasit. Ce rost are sa dezgropam…? Ele trebuie sa formeze obiectul unor asemenea dezbateri in cazul unor oameni care stau si studiaza istoria, ca sa tragem invataminte, nu sa tot intretinem o stare…”, a adaugat Ion Iliescu, referindu-se la redeschiderea celor doua dosare.

Declaratia fostului presedinte al Romaniei vine dupa ce procurorul general interimar, Bogdan Licu, a cerut instantei supreme dosarul Revolutiei spre a fi reanalizat. Ion Iliescu este personaj-cheie si in dosarul mineriadei, in care este urmarit penal.

Cateva ore mai tarziu, Iliescu a revenit cu precizari pe blogul personal. „Regret faptul ca o exprimare eliptica poate suna drept indiferenta fata de suferinta rudelor celor morti in acele zile”, a scris el precizand ca, prin tot ce a facut, nu poate fi acuzat de indiferenta sau de lipsa de empatie fata de memoria celor disparuti.

Si sute de revolutionari si urmasi ai eroilor cazuti atunci au cerut reluarea anchetelor, fara ca judecatorii sa fi luat vreo decizie. Dreptate li se face totusi la Strasbourg. Curtea Europeana a Drepturilor Omului a condamnat din nou romania pentru tergiversarea solutionarii obligand statul sa despagubeasca 17 familii ale eroilor cu cate 15 mii de euro.

Potrivit procurorilor, 709 oameni au murit în timpul Revoluţiei iar alti 2.198 au fost raniti.

Sursa: CYD.ro

VEZI SI: Iliescu l-a ucis pe Ceausescu la ordinul Moscovei. Executia a fost trucata!

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

6 comentarii la „La 26 de ani de la Revolutie, Ion Iliescu face o declaratie cu care socheaza intreaga Romanie

  • Nu sunt si nu am fost fan Iliescu. Sunt nevoit sa ii dau dreptate, coloana a cincea alimenteaza CEDO. Si eu la randul meu as fi curios sa stiu daca printul Duda si Margareta, il tin pe fostul suveran la gheata, dar mai ales cum a putut acesta sa daschida Poarta Focsanilor rusilor, adica sa tradeze Romania. Credeti ca putem incepe un proces si in aceasta directie ?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.