La mulți ani, Române! La mulți ani, România!
“Discreditați tot ceea ce merge bine în țară! Răspândiți discordia între cetățeni! Subminați-le reputația, supuneți-i disprețului! Ridiculizați tradițiile!”…
“Poporul trebuie obișnuit cu satisfacții ieftine, care să îi ocupe timpul și să îl demotiveze în atingerea unor idealuri superioare; trebuie să aibă o gândire care să nu îi permită sesizarea legăturii dintre cauze și efecte; nu trebuie să aibă acces la mijloace de informare completă, corectă și obiectivă… Pentru aceasta: să încurajezi financiar acele mijloace de comunicare în masă care îndobitocesc publicul și îl țin legat de emisiuni și seriale vulgare, ce trag inteligența în jos; un sistem de învățământ corupt și nefuncțional este instrumentul ideal de a ține cetățenii în ignoranță și a manipula opiniile colective…să stimulezi sentimentul individual de culpă, de fatalitate, de neputință. Persoanele care nu mai au impulsul de a se revolta, devin o turmă și sunt ușor de controlat”…
Vă sună familiar? Am luat și eu câteva rânduri din Tratatul de dezinformare a lui Volkoff și din Decalogul lui Chomsky. Amândoi vorbesc cu subiect și predicat despre manipulare, despre acțiune subversivă și despre scopurile acestora: neutralizarea forțelor care ar putea împiedica funcționarea unei ordini instaurate, demoralizarea și dezintegrarea națiunii vizate.
Fiindcă principii și mecanisme de acest fel au fost aplicate cu succes de atâția ani, unii dintre noi nu ridică fruntea, sufletul și steagul ca la o mare sărbătoare, de 1 decembrie. Alții poate ridică doar pahare, ca de mini-concediu. Printre multe altele, asta s-a și dorit. Să nu mai ai sentimentul că aparții unei națiuni, stăpână peste o țară. Să nu mai prețuiești ceea ce e al neamului tău, să nu mai sărbătorești ceea ce e important pentru nația ta, să nu mai speri. Să accepți blegit plecarea în pribegie, să îți fie cumpărat pământul de către “investitori străini”, să nu îți mai percepi valoarea, rostul sau importanța. Să te simți rușinat de tine sau să nici nu mai știi cine ești. În felul ăsta e mai ușor să fii folosit tu, cu neamul și cu țara ta cu tot.
Oricât de tare te-au zăpăcit și au dat cu tine de pâmânt, să știi că nu ești mort și nici înfrânt. E însă vremea să te deștepți! Măcar pentru că ești prins între strămoși care au pus oase și sânge pentru țara asta și copiii care te vor întreba de ce nu le-ai lăsat-o lor moștenire. Știu că o vei face și pentru tine. Fiindcă în sinea ta, nu i-ai crezut niciodată când au tot încercat să îți bage în cap că ești un nima-n drum! Primul lucru pe care trebuie să îl faci e să ridici fruntea din pământ și steagul, de 1 decembrie. Și să îți lași sufletul să simtă, iar mintea să cugete. Vei înțelege. Te vei deștepta. Vei sărbători cu adevărat! Îmbrățișează-ți semenii și zi-le o vorbă bună… Vei face apoi, pas cu pas, tot ceea ce ai de făcut. La mulți ani, Române! La mulți ani, România! – Autor: Cosmin Tinta
VEZI SI: Pe Klaus Iohannis îl doare la p*la de poporul român, de eroii și de istoria sa
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: