LA UN PAS DE TRAGEDIE. IMAGINI SOCANTE surprinse la Mamaia dupa ce un CUPLU FITOS era sa provoace un ACCIDENT CU ELICOPTERUL
Transportul cu elicopterul s-a transformat într-un sport periculos. Un pilot care a adus patru persoane la un club din Mamaia a scăpat aeronava de sub control la aterizare.
Imaginile postate pe Facebook arată cum elicopterul aterizează în fața clubului, iar cineva vine spre pilot. După doar câteva secunde, aeronava se ridică brusc.
Alt fitos care venise are prezență de spirit și sare într-o parte. Iar elicopterul scăpat de sub control îl ratează la mustață. Pilotul reușește în cele din urmă să stăpânească aeronava, iar cei patru pasageri coboară.
Un alt filmuleț arată momentul dinainte aterizării, când câțiva oameni de pe stradă și un taximetrist au fost și ei în pericol să fie loviți de niște cartoane ridicate în aer de aeronvă.
”Comandantul nu și-a luat măsurile pentru a face o aterizare de siguranță, iar dacă o persoană a fost lovită se intră sub incidența accidentului de aviație. Autoritatea aeronautică civilă trebuie să vadă în ce condiții face aceste misiuni elicopterul respectiv. Investigatorii, daca constată că nu și-a luat măsurile care se impun, se poate să i se ridice și licența”, a declarat Sorin Stoicescu, expert în aviație.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: