NOUTATISOCIETATE

LACOMIA SI NEPASAREA PREOTILOR AU UCIS INCA O DATA! Femeia care se lupta a doua oară cu cancerul, a plecat la ceruri la o zi după ce banii strânși de Biserică i-au ajuns în cont

În această dimineață, puțin înainte de ora 7:00, Adriana Buzan, tânăra care se lupta pentru a doua oară cu cancerul și-și creștea singură băiețelul, a plecat la ceruri. Culmea, tânăra a părăsit această lume la o zi după ce banii strânși de Biserică i-au ajuns în cont.

În luna august a acestui an, Bistrițeanul.ro prezenta povestea emoționantă a Adrianei Buzan, o bistrițeancă de 35 de ani, care se lupta pentru a doua oară cu cancerul și, culmea, își creștea singură băiețelul. Asta după ce ambii părinți i s-au stins în mai puțin de doi ani, iar soțul a părăsit-o și s-a mutat în străinătate. Povestea Adrianei o puteți citi AICI.

Modestă din fire, Adriana a ezitat să stea de vorbă cu jurnaliștii pentru a-și face publică povestea și a cere ajutor. A acceptat convinsă de prieteni, care au făcut-o să înțeleagă că ajutorul primit chiar și de la necunoscuți poate să-i prelungească viața și timpul petrecut alături de fiul său.

O optimistă convinsă, în ciuda stării grave în care se afla, Adriana a sperat până în ultima clipă să ajungă la o clinică din străinătate, unde să aibă parte de cele mai noi tratamente, care, poate, o ajutau să-și prelungească viața.

Pentru acest vis au început să „muncească” toți apropiații și foarte mulți necunoscuți, care s-au arătat impresionați de drama prin care trecea Adriana. Încet, încet au început să se strângă banii necesari unui tratament într-o clinică din Turcia.

La începutul lunii noiembrie, Biserica Ortodoxă, prin Asociația Tinerilor Ortodocși și Protopopiatul Bistrița au organizat un concert caritabil pentru a o ajuta pe Adriana. Potrivit datelor oficiale prezentate de Radio Renașterea, postul de radio oficial al Bisericii, în urma concertului a fost adunată suma de 17.600 de lei. Era exact suma de care mai avea nevoie Adriana pentru a începe tratamentul în Turcia.

Banii însă n-au mai ajuns în contul Adrianei, deși tânăra îi întreba aproape zilnic pe reprezentanții Bisericii despre sumele de bani donate pentru ea, nu pentru altcineva.

Începând de săptămâna trecută, starea Adrianei s-a înrăutățit, iar de duminică, tânăra era inconștientă. Până duminică, Adriana a întrebat aproape zilnic de banii adunați la concertul caritabil…

Banii au ajuns în contul Adrianei abia ieri, cu o zi înainte ca tânăra să plece la ceruri. Adriana s-a stins în această dimineață, puțin înainte de ora 7:00, la Secția de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență, unde era internată de câteva zile.

Cei care doresc își pot lua rămas bun de la Adriana astăzi și mâine, începând cu ora 18:00, la capela de pe strada Tărpiului, din Bistrița. Adriana va fi condusă pe ultimul drum vineri, la ora 12:00, în comuna natală Șieu.

Dumnezeu s-o odihnească în pace și să-i mângâie băiețelul…

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.