„Lăsați-o pe Elena să-și vadă de viața ei!” Băsescu, primul interviu în calitate de candidat la PE
Fostul președinte Traian Băsescu, în aceeași formă care l-a consacrat, invitat la emisiunea „Piața Victoriei” la Europa FM, cu Sanda Nicola, s-a manifestat ca un autentic candidat. Chiar este candidat deoarece deschide lista PMP la alegerile europarlamentare.
Traian Băsescu și-ar fi dorit să vorbească mai mult despre Uniunea Europeană, dar moderatoarea l-a ghidat spre alte teme, ceea ce l-a iritat teribil. „Nu sunteți interesată de UE”, i-a reproșat el.
Întrebat de ce, deși a susținut-o acum se declară împotriva fostei șefe a DNA Laura Codruța Kovesi, Băsescu a negat. „Eu îi doresc să ia funcția de Procuror-șef european, nu cred că m-ați auzit vreodată că sunt împotriva ei din acest punct de vedere. Dacă va avea probleme prin țară, cu dosarele, o vor aduce, indiferent ce funcție are. Dar nu pot să nu vă spun că foarte rar Parlamentul European a câștigat în disputa cu Consiliul UE, deci nu are șanse. În proporție de 98% PE a pierdut aceste dispute. Poate că doamna Kovesi se va încadra în marja de 2%, dar nu cred”, a spus Traian Băsescu. Precizăm că pe Kovesi o susține PE pentru funcția de Procuror șef european, în timp ce Consiliul UE îl preferă pe candidatul francez. A treia rundă de negocieri a eșuat. O ultimă negociere va fi în zilele următoare și dacă nu se ajunge la un rezultat, discuțiile legate de acest post vor continua după instalarea noului Parlament European.
Senatorul PMP a explicat de ce a acceptat să candideze pentru Bruxelles în condițiile în care, cu puțin timp în urmă afirmase că vrea să se bucure de faptul că este bunic. „Eu sunt senator de Opoziție și, cum nu avem grup parlamentar, trebuie să cer PSD-ului voie să fac orice. Dacă voi obține mandatul, acolo mă duc într-un partid puternic (PPE-n.aut), unde pot să manifest experiența acumulată. Eu sunt un neastâmpărat, chiar dacă am înaintat în vârstă”, a explicat Băsescu.
Referindu-se la foștii lui locotenenți (Blaga, Hava, Boc, Falcă etc), care acum sunt la liberali, Traian Băsescu a spus că nici acum nu înțelege ce i-a determinat să transforme PD în PNL. „Avea un CV și performanță politică”, a spus fostul președinte. El speră să reînvie spiritul PD și spune că nu este greu, deoarece în 2001, când a preluat conducerea partidului, formațiunea se afla la un scor de 4,1% și el a fost cel care a ridicat procentul.
În legătură cu Boc, Băsescu și-a amintit că „l-am cules de pe plajă și l-am trimis să fie primar în Cluj”.
La o ironie a moderatoarei care a folosit cuvântul „succesuri” când l-a întrebat dacă regretă că a aruncat-o pe Elena, fiica lui cea mică, în lupta politică, Băsescu a sărit ca ars. „Succesuri este precum completuri. Elena are trei copii, lăsați-o să-și vadă de viața ei”, i-a spus Băsescu.
Ca o concluzie, fostul președinte a afirmat că PMP nu doar că va trece pragul electoral, dar va obține 7-10% din voturi la euroalegeri.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: