GENERAL

Lavrov, delir total, IN DIRECT: Franța ar putea invada Belgia și Anglia ar cotropi Irlanda

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat ultimele mesaje controversate ale lui Serghei Lavrov, lansate la o televiziune din Franța.

Serghei Lavrov, delir total la o televiziune franceză. Ministrul de Externe al Rusiei a afirmat, la TF1, in direct, că Franța ar putea invada Belgia și Anglia ar cotropi Irlanda dacă limbile franceză și engleză ar fi „interzise”. Lavrov a lăsat astfel de înțeles că războiul în curs de desfășurare al Rusiei în Ucraina s-ar putea întâmpla și în Occident, numind direct Franța și Belgia, într-o comparație trasă de păr, cu situația Rusiei, încercând astfel să justifice agresiunea rusă în țara vecină.

„Pentru Occident, nu a contat deloc ce s-a întâmplat cu limba rusă, cu educația rusă, cu mass-media rusească, care au fost interzise prin lege”, a spus Lavrov la postul TV.

„De exemplu, cum ar fi reacționat Franța dacă Belgia ar fi interzis limba franceză? Sau ce ar face Anglia dacă Irlanda ar interzice limba engleză? În Europa, nu se poate imagina așa ceva. Dar când vine vorba de limba rusă, nimănui din Europa nu-i pasă”, a mai declarat Serghie Lavrov, scrie Brussels Times.

Bogdan Chirieac: Este o propagandă grosieră, înspăimântătoare, cu tușe foarte groase
Bogdan Chirieac a fost solicitat de Ana Maria Păcuraru, moderatoarea emisiunii „Raport de zi” de la Realitatea Plus, să comenteze aceste afirmații controversate ale lui Lavrov. Analistul politic a explicat că Rusia, prin această „propagandă grosieră și înspăimântătoare”, încearcă să își justifice atrocitățile comise în Ucraina. „Dacă poporul rus poate crede așa ceva, înseamnă că sunt încă în secolul XIX, deci nu au ajuns în secolul XXI”, a afirmat Bogdan Chirieac, menționând că în țara noastră astfel de mesaje nu ar fi acceptate sau crezute de români.

„Nu putem comenta zicerile unor oameni care par bolnavi. Nu suntem medici, dar sunt convins că serviciile de securitate occidentale analizează și din acest punct de vedere aceste ziceri. Este o propagandă grosieră, înspăimântătoare, cu tușe foarte groase. Brusc Rusia încearcă să-și motiveze măcelul, crimele de război înspăimântătoare din Ucraina, spunând că și Franța, și Marea Britanie, ar fi făcut la o adică ce face Rusia. Deci, acest tip de propagandă ne înspăimântă și pe noi. De ce ne înspăimântă? Fiindcă dacă poporul rus poate crede așa ceva, înseamnă că sunt încă în secolul XIX, deci nu au ajuns în secolul XXI.

„De ce face Moscova așa ceva? Fiindcă are un număr de auditori mai important decât au țările membre din Uniunea Europeană”
Este o mare problemă. Gândiți-vă, acest tip de propagandă să îl vinzi în România. Păi, nu va crede, cât e România de needucată în acest moment și cu multe probleme, cu testul PISA căzut de 67% dintre români și cu multe alte lucruri, tot nu va crede nimeni aici, decât acel procent de oameni deranjați de 5-8%, ok, dar marea masă a populației nu ar putea să creadă așa ceva.

Întrebarea este de ce face Moscova așa ceva? Fiindcă are, probabil, un număr de auditori mai important decât au țările membre din Uniunea Europeană și națiunile aflate în secolul XXI. Că nu poți să crezi astfel de ziceri, și totuși ei le fac, și, repet, își motivează măcelul din Ucraina.”, a declarat Bogdan Chirieac.

Sursa: dcnews.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.