JUSTITIENOUTATI

„Le-am umplut de sânge pe amândouă” / STENOGRAME DIN DOSARUL PROXENEȚILOR

Clanul interlop Ștoacă, o grupare, care a forţat zece tinere să se prostitueze încă din 2016, a fost destructurată, după cooperarea dintre anchetatorii din mai multe state.

Începând cu anul 2016 şi până în prezent, persoanele în cauză ar fi întreprins demersuri infracţionale, în vederea recrutării, transportării, transferării şi adăpostirii, prin constrângere şi inducerea în eroare a 10 tinere, în vederea determinării/obligării acestora la practicarea prostituţiei, atât în România, cât şi pe teritoriul altor state din Vestul Europei, precum Elveţia, Germania, Regatul Ţărilor de Jos, Marea Britanie, Franţa, Spania, Cehia, dar şi în state arabe, precum Bahrain şi Emiratele Unite Arabe.

În cadrul acestei acțiuni, șapte suspecți au fost reținuți și transportați la sediul DIICOT, printre aceștia numărându-se și Ionuț Alexandru Chivu, cunoscut sub numele de „Kivu a lui Ștoacă”.

„Femeile exploatate, în beneficiul persoanelor cercetate, ar fi fost racolate din România, prin metoda „loverboy” (promisiunea luării în căsătorie şi întemeierii unor familii), profitând de starea lor vădită de vulnerabilitate (relaţii anterioare eşuate, mediu familial dezorganizat, lipsa educaţiei etc.), iar ulterior ar fi fost determinate/obligate să întreţină relaţii sexuale contra cost în beneficiul material al persoanelor care le-ar fi exploatat”, anunţă, marţi, IGPR.

Cum decurgeau discuțiile între victime și proxeneți
Membrii rețelei au fost identificați și duși la audieri.

Inculpații sunt acuzați de trafic de persoane, exploatare sexuală, violență asupra victimelor și alte infracțiuni conexe. În cadrul rețelei, „Chivu” a fost identificat ca lider principal, având un istoric infracțional ce se întinde pe mai mult de cinci ani. Acesta a fost implicat în recrutarea și exploatarea a patru victime.

Într-un acces de furie, „Chivu” a strangulat și a lovit două dintre victime pentru a le obliga la practicarea prostituției, potrivit stenogramelor din dosar.

Chivu: „Și le-am umplut de sânge pe amândouă”.

„Chivu” își amenința victimele în convorbiri pe Whatsapp, spunându-le că îi datorează viața, nu doar lucruri materiale scumpe.

„Chivu”: „O să vezi tu schimbare”.

J.E: „Asta nu înțelegi tu, că amenințările astea nu au niciun rost. Da, e normal că față în față îmi e aiurea, că nu vreau să iau bătaie. Cine vrea să ia? Să am semne, să mă vadă lumea”.

„Chivu”: „Nu-mi datorezi doar parfumurile, gențile, hainele, banii. Îmi datorezi și viața”.

J.E: „Îți e frică că mă ia altcineva și fac bani pentru altcineva? Ești însurat, ai copil, eu îți țin nevsta acasă. Ești peștele meu. Trebuie să fac norma. Iau bătaie”.

Mai mult decât atât, printre inculpați se numără și mama lui „Chivu”.

„Chivu”: „Da, mamă. Dany este mai prost, nu este ca mine, am înțeles, dar el a lăsat toată situația în mâinile mele, ai înțeles? E, pe aia aseară o strângeam de gât, nu mai respira, se sufoca și Dany nu a pus mâna pe mine să îmi ia mâna, ai înțeles? Sau să se bage, Dany nu a spus nimic, stătea și zicea ‘Las-o, vărule, în pace”.

C.R: „Gata, măicuțule! Liniștește-te, că am înțeles”.

De asemenea, mama individului l-a atenționat și cu privire la posibila sa arestare.

C.R: „Nu trebuie să spui nimănui unde ești exact. Dacă ești în Italia, le spui că ești în Spania”.

Membrii rețelei au acționat în mod coordonat, recrutând și exploatând femei în scopul obținerii de foloase patrimoniale, spun anchetatorii.

Aceștia au exercitat control total asupra vieții victimelor, inclusiv monitorizarea telefoanelor acestora și controlul strict al activităților zilnice, conform anchetatorilor.

În urma percheziţiilor efectuate, au fost descoperite şi indisponibilizate substanţe susceptibile a fi droguri, un autoturism de lux evaluat la aproximativ 100.000 de euro, 11 telefoane mobile, o tabletă, carduri bancare, 18.590 de lei, 7.700 de euro, 2 ceasuri de lux evaluate la aproximativ 15.000 de euro şi diverse înscrisuri cu valoare probatorie în cauză.

Inculpații ascundeau banii obținuți din explotarea victimelor prin achiziționarea unor autoturisme de lux (Mercedes AMG, Lamborghini Huracan, Porsche Cayenne, BMW X6 sau Range Rover), pe care le-au înmatriculat pe numele unor interpuși, mai spun anchetatorii.

„Banii obţinuţi din activităţile de prostituţie ar fi fost trimişi în ţară, fie prin intermediul unor sisteme financiare de transfer de bani, fie transportate personal de către membrii grupului infracţional sau cu ajutorul unor persoane interpuse şi ar fi fost investiţi în achiziţionarea de proprietăţi imobiliare şi autoturisme de lux, pe care le-ar fi înmatriculat pe numele unor persoane din mediul relaţional, pentru a disimula provenienţa ilicită a banilor şi a eluda plata taxelor legale aferente către organele fiscale competente”, au transmis anchetatorii.

Investigația a dezvăluit, de asemenea, legăturile dintre membrii rețelei și complicitatea lor în acțiunile infracționale. Toți inculpații și-au exercitat dreptul la tăcere în timpul procesului.

În cazul tinerelor care nu ar mai fi dorit să se prostitueze, acestea ar fi fost supuse unor presiuni de natură fizică şi psihică, de multe ori ar fi fost agresate şi ameninţate, pentru a-şi continua activitatea, în vederea obţinerii de sume de bani în beneficiul membrilor grupării.

„Banii obţinuţi din activităţile de prostituţie ar fi fost trimişi în ţară, fie prin intermediul unor sisteme financiare de transfer de bani, fie transportate personal de către membrii grupului infracţional sau cu ajutorul unor persoane interpuse şi ar fi fost investiţi în achiziţionarea de proprietăţi imobiliare şi autoturisme de lux, pe care le-ar fi înmatriculat pe numele unor persoane din mediul relaţional, pentru a disimula provenienţa ilicită a banilor şi a eluda plata taxelor legale aferente către organele fiscale competente”, au mai transmis anchetatorii.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.