GENERAL

Le Figaro: „Regele urșilor din România a fost împușcat de un prinț din Liechtenstein”. Subiectul a ajuns în presa europeană

Vestea legată de uciderea ursului Arthur de către Prințul Emanuel von und zu Liechtenstein a făcut astăzi turul marilor publicații din Europa. (Germania), (canal paneuropean), (Austria) sau (Elveția) au tratat subiectul pe larg. Cotidianul titrează: „Regele” urșilor din România a fost împușcat de un prinț din Liechtenstein, spun două ONG-uri:

<<„Cel mai mare” dintre urșii bruni din România a fost împușcat de un prinț din Liechtenstein în timpul unei partide de vânătoare, au transmis miercuri, 5 mai, două ONG-uri. Garda de mediu a deschis o anchetă.

„Arthur avea 17 ani și era cel mai mare urs văzut în România și probabil în Uniunea Europeană”, a spus Gabriel Paun, președintele asociației Agent Green. Vânătoarea de urși este interzisă în România, dar prințului Emanuel, care locuiește în Austria, unde familia sa deține un castel, i s-a acordat o derogare pentru a ucide o ursoaică suspectată că a atacat mai multe ferme anul trecut, potrivit acestui ONG și al organizației austriece pentru drepturile animalelor VGT.

Tanczos Barna, ministrul Mediului, a confirmat în presa locală eliberarea unei autorizații, fără a da numele beneficiarului.

Prințul a ucis, în martie, „un mascul care locuia în inima pădurii și nu se apropiase niciodată de locuințele din jur”, asigură Gabriel Paun, susținându-și afirmațiile cu un document emis de o asociație locală de vânători pe numele „Emanuel Prinz von und zu Liechtenstein”.

Punctajul ursului a fost de 593 puncte dintr-un maxim de 600, adică „un record”. „Este evident că prințul nu a venit să rezolve o problemă care îi afectează pe săteni, ci să omoare un urs și să ia cel mai mare trofeu pe care să-l atârne de perete”, a spus indignat activistul.

Autoritățile nu au confirmat identitatea vânătorului. „Știam că o femelă urma să fie ucisă, dar am găsit un mascul”, de unde decizia de a efectua verificări, a explicat Octavian Bercean, șeful poliției de mediu, care suspectează un incident de „braconaj”. Casa reglă din Liechtenstein nu a dorit să comenteze „o problemă privată și personală, despre care nu cunoaște contextul”, subliniind totodată atașamentul și „respectul pentru natură”.

România găzduiește aproximativ 6.000 de urși bruni, cea mai mare populație din Europa și a înregistrat o creștere a conflictelor în ultimii ani din cauza prezenței lor, care este considerată invazivă. În timp ce o parte a populației și aleșilor solicită ridicarea interdicției de vânătoare, activiștii pentru mediu pledează pentru punerea în aplicare a măsurilor de îmbunătățire a coabitării dintre oameni și animale în zonele rurale.>>

Sursa: smartradio.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.