Legătura bizară dintre cântecul unor păsări şi MOARTEA unui om

Reputaţii etnologi Artur Gorovei, Simion Florea Marian şi Gheorghe F Ciauşanu atrag atenţia, în lucrările lor, asupra câtorva extrem de ciudate superstiţii româneşti despre legătura dintre comportamentul unor animale şi semnele morţii.

Orice s-ar spune, obsesia românilor faţă de moarte nu-i un lucru deloc nou, căci basmele din moşi-strămoşi vorbesc deseori despre „tinereţe fără bătrâneţi şi viaţă fără de moarte”, despre o turbincă magică ce poate lua ostatică însăşi moartea sau despre complicata relaţie cu sfârşitul vieţii, văzut ca o nuntire, a eroului genialei balade populare „Mioriţa”.

Însă fie că privesc moartea cu resemnarea din „Mioriţa”, fie că se iau la trântă cu ea cu cerbicia lui Ivan Turbincă, românii sunt, în acelaşi timp, tributari ai unui sistem extrem de complex de credinţe şi superstiţii legate de sfârşitul vieţii pământeşti. La loc de cinste în acest „manual de instrucţiuni” legate de moarte stau semnele prevestitoare, care-s aşa de multe şi de ramificate, încât cu greu pot încăpea într-un singur articol.

Din motive de spaţiu, în materialul de faţă ne vom apleca doar asupra credinţele şi superstiţiile româneşti legate de animalele ce prevestesc moartea, ajutoare de nădejde fiindu-ne cărţile scrise de cunoscuţii etnologi Artur Gorovei, Gheorghe F. Ciauşanu şi Simion Florea Marian.

CUM A AJUNS BUFNIŢA O PIAZĂ-REA

Autorii amintiţi cad de acord că, la poporul român, bufniţa şi cucuveaua (aceasta din urmă, fiind, în esenţă, tot o bufniţă, chiar dacă în tradiţia românilor este considerată o pasăre diferită) sunt, de departe, cele mai dispreţuite păsări, căci se crede că sunt principalii mesageri ai morţii.

Totuţi, această ură faţă de amintitele păsări are rădăcini tocmai din antichitate, după cum nota poetul roman (surghiunit pe terioriul românesc, la malul Mării Negre) Publius Ovidius Naso.

„Se preface într-o pasere urâtă, prevestitoare a unei scârbe mari, cucoveica (buha) leneşă care este o prevestire îngrozitoare pentru muritori”, scria Ovidius în „Metamorfoze” (conform Ovidiu Drimba – „Ovidiu, poetul Romei şi al Tomisului”, Bucureşti, 1966).

Bufniţa (cucuveica sau buha, cum i se spune în diferite zone) apare şi în versuri populare româneşti. Un bocet din zona Bucovinei (Cules de Teodor Burada) are ca personaj negativ aceeaşi pasăre: „Trage, trage, clopoţel,/ Că-ţi mai vine-un sufleţel/ Trage, trage tot cu jale/ Să se-audă până-n vale/ Căci aşa s-a întâmplat/ După cum a fost cântat/ Cucuveica cobitore/ şi de rău prevestitoare”.

Artur Gorovei, în lucrarea „Credinţe şi superstiţii ale poporului român” (apărută în 1915, la Editura Academiei Române) notează că, de fapt, „cucuveica plânge şi râde, însă numai plânsetul ei preveşteşte moarte”, introducând astfel o interesantă dualitate, cunoscută mai ales în satele din nordul Moldovei.

„Dintre toate semnele care vestesc că va muri cineva din familie, sau din neamurile cele mai apropiate, niciunul nu este aşa de temut ca o cântare a cucuvelei. Ea este numită altminterea în unele părţi, precum bunăoară în ţinutul Năsăudului din Transilvania, şi „pasărea morţilor”, deoarece la casa unde cântă aceasta trebuie, după credinţa românilor, numaidecât să moară cineva”, scrie Gheorghe F Ciauşanu, în volumul „Superstiţiile poporului român, în asemănare cu ale altor popoare vechi şi noi” (1915, Bucureşti).

Şi Simeon Florea Marian (în studiul etnografic „Înmormântarea la români”) consemnează lucruri asemănătoare.

„Moartea rar când se arată oamenilor pe neaşteptate şi pe neştiute, ca să le curme firul vieţii, ci ea, după credinţa şi spusa românilor, totdeauna dă de ştire mai dinainte prin diferite semne atât neamurilor cât şi celui ce are să moară. Aşa este cântecul bufniţei, mai ales dacă se întâmplă în miezul zilei şi aceasta se află pe casă sau foarte aproape. Tot moartea prevesteşte bufniţa care cântă aşezată pe pe poartă, pe cumpăna fântânii, pe şură sau pe un copac din grădină”, scrie Simeon Florea Marian.

CUCUL ŞI GĂINA, MESAGERI AI MORŢII

La Gheorghe F. Ciauşanu (potrivit superstiţiilor culese din zona Olteniei de sub munte, cucul prevesteşte soarta omului funcţie de cum cântă.

„În străbuni se credea că întotdeauna vestea binele primul cântec din primăvară al cucului. După aceea, dacă auzi cântând cucul de-a drepta sau din faţă vesteşte răul, iar dacă auzi cântecul cucului din stângă ori din spate e semn de moarte”, consemnează etnograful.

Şi Artur Gorovei consemnează, din satele Moldovei şi Munteniei, credinţe similare, una aparte fiind cea culeasă de la bătrânii din zona Sucevei (Perieni), conform cărora cucul care intră în ograda unui om bolnav, moarte aduce cu el.

Curios este că şi omiprezenta găină are atribuţiuni de sol al morţii, atunci când, cu hormonii daţi peste cap din varii pricini, „începe a cânta cocoşeşte”.

Însă nu totdeauna, după cum scrie Gheorghe F Ciauşanu, căci „în Vâlcea, oamenii observă poziţiunea găinii care cântă cocoşeşte. Dacă e îndreptată cu ciocul înspre apus, atunci vesteşte moartea. Dacă este îndreptată cu ciocul înspre răsărit vesteşte greutăţi mai mărunte, ba chiar şi binele”.

Fiind vorba de orătanie domestică, nu ne-am putut abţine să nu cerem un sfat şi medicului veterinar George Stan, un colaborator de nădejde al publicaţiei noastre în astfel de chestiuni.

„La câte găini am auzit în viaţa mea cântând cocoşeşte, mai ales în perioada cât am lucrat la ferma de păsări a Avicola Galaţi, ar fi trebuit să moară trei sferturi din populaţia Galaţiului, plus jumătate din cea a Brăilei. Evident, nu există nicio legătură între zgomotele scoase de o găină şi moartea unui om”, conchide veterinarul.

PISICA ŞI CÂINELE ÎN IPOSTAZĂ FUNEBRĂ

Şi credinciosul câine este legat uneori de prevestirea morţii. Potrivit lui Artur Gorovei, în zona Iaşiului se crede că atunci când un câine scurmă în faţa casei face a rău, ca şi atunci când, din senin, începe să urle. De altfel, această din urmă superstiţie exista şi la vechii romani şi greci, ba chiar şi la popoarele străvechi din Asia Mică.

În schimb, Simeon Florea Marian dă vina pe pisică: „Mieunatul încontinuu al pisicilor din casa unde se află un bolnav prevede moartea acestuia. De asemenea, în Bucovina se crede că e semn rău dacă pisica moare instantaneu, fără a fi bolnavă”.

ALTE ANIMALE CARE PREVESTESC MOARTEA

În Transilvania, semn de moarte este şi mersul îndărăt sau retragerea vitelor în timp nepotrivit. De exemplu, când este luată mireasa în carul cu boi pentru a fi dusă la mire şi boii de la car merg îndărăt. Tot în partea de vest a României, semn rău este atunci când boi prind a rage în zi de sărbătoare.

În fine, cea mai bizară prevestire a morţii a fost culeasă de etnologul Artur Gorovei în zona de nord a Munteniei şi în sudul Moldovei. Potrivit localnicilor din Nicoleşti (Buzău) şi a celor din Dobrovăţ şi Ghidigeni (Galaţi), atunci când pe peretele casei se urcă o insectă numită „ceasornicul morţii”, este semn că cineva din acea casă va muri.