GENERAL

Lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, adoptată TACIT în Camera Deputaţilor


O propunere legislativă privind acordarea statutului de autonomie Ţinutului Secuiesc a fost adoptată tacit de Camera Deputaţilor săptămâna trecută. Potrivit site-ului Camerei Deputaţilor, proiectul a fost transmis la Senat, cameră decizională, pe 23 aprilie.

Adoptarea tacită este posibilă doar în prima cameră sesizată. Proiectul este considerat adoptat, fără vot, pentru că s-a depăşit termenul pentru dezbateri. În comisia de administraţie publică din Camera Deputaţilor proiectul a primit un raport de respingere. În Senat, proiectul va fi supus votului, în camera decizională neexistând posibilitatea adoptării tacite. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat că proiectul va fi respins în Senat.

„Nu am cunoștință despre acest proiect, nu a ajuns la mine, pe ordinea de zi. Sunt foarte puține proiecte care trec prin adoptare tacită prin Camera Deputaților, dar se mai întâmplă. Probabil că a stat prea mult timp la comisii și dacă nu s-a cerut prelungirea termenului pentru adoptarea raportului, a trecut. Acest lucru nu înseamnă că va fi adoptat. De la Camera Deputaților merge la Senat, unde vor avea loc dezbateri, iar acolo va fi respins cu siguranță. O astfel de lege, care contravine Constituției nu va fi adoptată niciodată”, a declarat Marcel Ciolacu, pentru evz.ro.

„Ca expresie a identităţii sale istorice, în scopul asigurării egalităţii de şanse a cetăţenilor şi protecţiei identităţii naţionale maghiare, locuitorii Ţinutul Secuiesc se constituie în comunitate autonomă”, se arată primul articol al proiectului iniţiat de parlamentarii UDMR Biro Zsolt-Istvan şi Kulcsár-Terza József-György.

Potrivit proiectului, teritoriul regiunii autonome cuprinde actualele judeţe Covasna şi Harghita, precum şi scaunul istoric Mureş (Marosszék) care aparţine judeţului Mureş. „Autonomia regională se exercită de Consiliul de Autoadministrare, autoritate publică regională aleasă prin vot universal, egal, direct secret şi liber exprimat precum şi de Comisia de Autoadministrare desemnată de acesta”, se mai arată în proiect.

Sursa: stiripesurse.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

One thought on “Lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, adoptată TACIT în Camera Deputaţilor

  • Tare! Toata lumea stie ca de mai multa vreme a fost depus acest „proiect” numai presedintele camerei deputatilor nu a auzit de el! Nu l-a informat nici seful comisiei! Eu cred ca ne-a ajutat Dumnezeu cu virusul; altfel cu dizolvarea Parlamentului, cu alegeri anticipate cine stie ce mai iesea! Sa vedem daca mai ridica nasul din buruieni!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.