Legea care da liber la batut sotia, adoptata in parlamentul afgan. Cum sa-ti bati corect nevasta
Istoricii contemporani își pun întrebarea dacă în razboaiele dintre greci și perși a câștigat cine trebuia. Atena democratică era tiranică în ceea ce privește relațiile cu aliații ei. Atena ni l-a dat pe Socrate, dar tot ea l-a obligat să se sinucidă. Atena a dus multe războaie chiar cu aliații săi pentru a impune un regim politic favorabil ei. Perșii nu sunt acele bestii pe care le-am văzut portretizate în filmele americane. Erau toleranți cu popoarele pe care le supuneau (fie prin acorduri pașnice fie prin război) și le lăsau să funcționeze la fel ca înainte cu execpția că trebuiau să le dea tribut regilor de la Persepolis. În inima Imperiului Persan se afla Afganistanul. În prezent, o modificare la codul penal, adoptată de parlamentul din Afganistan, dă practic liber la bătut soţia, copiii şi surorile pentru bărbaţii din această ţară, avertizează mai multe organizaţii pentru drepturile omului.
Potrivit acestei modificări, rudele de gradul întâi nu mai au voie să depună mărturie împotriva acuzaţilor. Legea a trecut de parlament şi aşteaptă semnătura preşedintelui Hamid Karzai pentru a fi promulgată. “Este o ruşine ce se întâmplă. Modificarea legii va face imposibilă dovedirea cazurilor de violenţă în familie. Cei mai vulnerabil oameni din această ţară rămân fără acces la justiţie”, a declarat Manizha Naderi, directoare a ONG-ului “Femei pentru Femeile din Afganistan”. Aceasta spune că cele mai multe cazuri de violenţă împotriva femeilor au loc în familie, iar dacă rudele nu mai pot depune mărturie, actele de violenţă nu au cum să fie dovedite. Naderi a dat şi exemplul aşa-zilelor “ucideri din onoare”, în care rudele unei femei, potrivit cutumelor din această ţară, o pot ucide pe aceasta dacă cred că i-a dezonorat.
În 2010 Aesha Mohammadzai a fugit de la soțul ei cu care a fost forțată să se mărite. Drept pedeapsă i s-au tăiat nasul și urechile și a fost lăsată să moară.
Modificarea acestei părţi a legii avea iniţial alt sens, anume de a permite rudelor să refuze să depună mărturie împotriva rudelor pentru a nu le incrimina, aşa cum este cazul şi în mai multe ţări occidentale. Parlamentarii afgani au interzis însă complet rudelor dreptul de a depune mărturie. “Această lege nu face altceva decât să le permită bătăuşilor de femei să scape de justiţie”, spune organizaţia Human Rights Watch. “Vom cere preşedintelui să nu promulge acest articol, vom face toate presiunile pe care le putem face”, a declarat şi Selay Ghaffar, directoarea ONG-ului “Asistenţă Umanitară pentru Femeile şi Copiii din Afganistan”. Aceasta speră să aibă acelaşi succes ca în 2009, când la presiunea ONG-ului preşedintele Karzai a respins o lege care stipula că violul soţului asupra soţiei nu este faptă penală. Ghaffar spune, însă, că atmosfera s-a schimbat, în Afganistan, faţă de acum cinci ani, femeile având din ce în ce mai puţine drepturi. “La început guvernanţii erau puţin speriaţi”, spune Ghaffar, referindu-se la perioada imediat următoare căderii regimului taliban. “Acum pot face tot ce le place. Nu mai putem vorbi nici de democraţie, nici de drepturile femeilor”. Anul trecut, parlamentul afgan a abolit o lege care prevedea un procent obligatoriu în funcţiile publice care să fie ocupat de femei. Legea privind violenţa domestică a fost modificată în favoarea agresorilor, stabilind pedepse mai mici, iar un proiect legislativ care prevede reintroducerea pedepsei de omorâre cu pietre a femeilor adultere a fost înaintat parlamentului de către ministrul Justiţiei.
După operația de reconstrucție din SUA (2012)
Ghaffar se teme că odată cu plecarea trupelor străine din Afganistan, vechile legi din perioada talibanilor vor fi reinstaurate. Heather Barr, raportor din Afganistan pentru Human Rights Watch, spune că şi ţările care oferă ajutor financiar Afganistanului au partea lor de vină. “Cei care se opun drepturilor femeilor au prins tot mai mult curaj, în ultimul an. Drepturile câştigate până acum încep să fie retrase, iar guvernanţii afgani nici nu mai aşteaptă retragerea trupelor străine, în 2015. Lipsa de reacţie din partea ţărilor donatoare nu face decât să le dea apă la moară. Se ştia de acest proiect încă de anul trecut, din luna mai, însă nimeni nu a vorbit împotriva lui. Ţările donatoare sunt preocupate doar de securitatea din regiune, nu şi de drepturile omului”, spune Heather Barr.
Femei pe străzile Kabului la patru decenii distanță dar și în două regimuri politice diferite
În 2013 la postul TV Al-Nas a avut loc o discuție între moderator și un lider religios. Vă vine să credeţi, spune moderatorul, femeile europene caută în bărbaţii lor elementul protectiv, care să le apere. Da, spune clericul, nu contează, ce trebuie să ştiţi este că Allah a binecuvântat femeile cu bătaia. Cu bătaia? Le-a onorat cu bătaia? Cum e posibil aşa ceva, întreabă moderatorul. Da, zice clericul, profetul Muhammad a spus “bate-o, dar nu-i lăsa semne şi n-o face urâtă”. Iată cum o onorează, spune profetul. De exemplu, dacă o baţi, nu-i da în faţă, o strici. Dacă o baţi, n-o înjura. O baţi s-o disciplinezi, nu s-o faci de ruşine. N-ai voie s-o răneşti, să-i rupi oasele, să-i scoţi dinţii sau să-i răneşti ochii. Există o eticheta în a-ţi bate nevasta. N-o poţi face, aşa, oricum. Un bărbat niciodată să nu-şi ridice mâna sus când îşi bate nevasta, întotdeauna de la piept. Toate lucrurile astea onorează femeia. Are nevoie de disciplină. Cum s-o disciplinezi dacă nu prin bătaie? Cu ce s-o bată, întreabă moderatorul, poate să folosească şi un obiect, o rangă? Ştiţi, atunci când o bate, spune clericul, bărbatul nu trebuie să-i lase semne. Dar poate folosi şi un obiect, nu-i problema. Doar să n-o lovească prea tare. Dar să ştiţi, bătaia nu este privită decât ca ultima alternativă şi este permisă numai într-un singur context. Atunci când nevasta refuză să se culce cu el. Trebuie să înceapă cu ameninţări şi mici corecţii fizice. Însă bărbatul nu are voie să-şi bată nevasta pentru băutură sau mâncare.
http://www.istorie-pe-scurt.ro/
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: