GENERAL

Legea care pune pe jar toată România! Aceste bunuri se confisca!?


Legea carantinei și izolării este pusă la colț de medicul Adina Alberts, care consideră că până și fostul dictator Nicolae Ceaușescu ar fi râs acum de noi dacă ar mai fi fost printre noi. Aceasta scrie într-o postare pe Facebook că legea „deschide poarta dictaturii” în România.

Doctorul Adina Alberts a ajuns la capătul răbdării și a răbufnit în postarea sa de pe Facebook. Aceasta consideră legea reprezintă o poartă pentru dictatură și se întreabă ce legătură are binele pe care îl politicienii pentru populație și confiscarea bunurilor bolnavului.

Amintim că, legea a fost adoptată de Camera Deputaților joi seara și prevede, printre altele că se instituie carantină sau după caz vor fi distruse bunurile suspecte de a fi contaminate, inclusiv mijloace de transport sau alte bunuri suspecte de a fi contaminate, iar procedura de decontaminare sau distrugere se stabilește prin ordin al ministrului Sănătății.

„Legea carantinării, un început în forță al NAȚIONALIZĂRILOR? Nicolae Ceaușescu ar fi râs cu lacrimi de ar fi fost azi printre noi.

Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, pe scurt „Legea carantinării”, pare a fi un cal troian împins adânc în miezul democrației. Un articol din legea care s-a împotmolit, momentan, la Senat, specifică faptul că un „infectat” își poate pierde temporar, chiar și dreptul la proprietate, pe lângă faptul că poate fi luat cu forța din propriul domiciliu atunci când DSP-ul o cere!

Așadar, dragii mei, întrebați-mă să vă întreb! Deschidem poarta DICTATURII?! Doar pentru că politicienii ne spun că dau o lege dură, pentru că „ne vor binele”, că vor „să salveze vieți”? Dar ce treabă au bunurile unui bolnav cu boala propriu-zisă?!

Alineatul 44, punctul 2: „Carantina bunurilor se instituie pentru bunurile suspecte de a fi contaminate, mijloace de transport sau alte bunuri suspecte de a fi contaminate, sau distrugere, după caz. Procedura de decontaminare sau distrugere se stabileşte prin ordin al ministrului Sănătății.”

Deci, ne luați casele, domnilor politicieni? Legiuți că ne veți distrugeți bunurile dacă dvs veți decide că este spre binele sănătății noastre?! Dacă ești SUSPECT CĂ AI FI INFECTAT, practic nu mai ai nicio proprietate, pentru că orice ai atins se carantinează, nu? Nu credeți că mergeți mult prea departe, domnilor politicieni?! Vă reamintesc un vers din Imnul țării noastre DEMOCRATE, domnilor politicieni:

„Viață în libertate ori moarte!, strigă toți.”

PS: Mâine, duminică, 12 iulie, ora 18:00, voi fi împreună cu colaboratorii mei, în Parcul Herăstrău, la intrarea dinspre Arcul de Triumf. Sunt nerăbdătoare să vă cunosc personal pe câți mai mulți dintre dvs, stimații mei prieteni virtuali!”, scrie Adina Alberts în postarea de pe Facebook.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.