Legea vaccinării vs. Legea alergiei. Rafila: Există o astfel de lege!
Deputatul PSD Alexandru Rafila, reprezentantul României la OMS, a fost întrebat ce se întâmplă cu Legea vaccinării.
„Ar trebui să intre în procedură de votare, pentru că ea a fost dezbătută suficient, a fost rapid votată și adoptată de Senat, a fost trimisă la Camera Deputaților, unde a stat doi ani, dacă nu mai mult timp. Legea este gata, practic, din primăvara anului 2016 și, de atunci, tot am așteptat ca Ministerul Sănătății să promoveze această lege în Parlament, nu s-a întâmplat. A fost promovată ulterior, dar rezultatul este cel pe care îl cunoaște toată lumea”, a spus Alexandru Rafila.
„În schimb, nu numai că a fost promovată, ci și votată în unanimitate Legea alergiei. Există o astfel de lege, a alergiei, inițiatoarea a fost una dintre persoanele care se opuneau Legii vaccinării. Așa că, alergia are suport, vaccinarea mai puțin”, a spus Alexandru Rafila.
Ulterior, a adăugat: „Cred că trebuie să fim serioși în Parlament și să adoptăm, în primul rând, legi care se adresează prevenirii unor afecțiuni, legi cu impact pentru sănătatea publică. Și legea vaccinării ar trebui să fie aprobată, dar într-o formă în care să nu fie o lege decorativă, ci să permită într-adevăr creșterea acoperirii vaccinale.”
Sursa: dcnews.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: