LEUL romanesc implineste 147 de ani. Cat timp va trece pana ce va fi “devorat” de EURO?

În 22 aprilie se împlinesc 147 de ani de la apariţia leului, ca monedă naţională românească. Viaţa acestuia însă se pare că se apropie de sfârştit, una din condiţiile aderării României la Uniunea Europeană fiind renunţarea în viitorul apropiat la moneda naţională, simbol al independenţei financiare, în favoarea euro.

La 22 aprilie 1867, în timpul domniei regelui Carol I, a fost promulgată Legea Monetară a României, care stabilea leul drept monedă naţională. Şi tot atunci apar subdiviziunile sale în bani, şi nu în parale, ca până atunci. Primele monede de 1, 2, 5 şi 10 bani au fost bătute în Anglia, la Birmingham. Trei ani mai târziu, din 1870, monedele au fost emise de către Monetăria Statului Român.

Proiectul punerii în circulaţie a unei monede româneşti, care să înlocuiască amalgamul banilor străini care circulau pe teritoriul ţării noastre, s-a lovit de la început de opoziţia Austriei şi a Imperiului Otoman, puteri imperiale cu interese de hegemonie regională.

Anterior, ca o recunoaștere a Unirii Principatelor, domnul Alexandru Ioan Cuza propune baterea de monedă, care să se numească „român”. Acest lucru însă nu a mai fost realizat, fiind condiționat de cantitatea de metal din vistieria statului, dar și de puterea otomană, care nu accepta emisia de monede proprii a statelor vasale.

Denumirea de leu are rădăcini în faptul că la mijlocul secolului al XVII-lea, în plin declin politic al Ţării Româneşti şi Moldovei, piaţa monetară a fost invadată de mai multe monede străine. Cea mai cunoscută a devenit însă talerul olandez (leeuvendaalder), care avea gravat pe una dintre feţe un leu. „Leii olandezi” au fost folosiţi mai bine de un secol. Popularitatea lor a fost atât de ridicată încât, chiar şi după retragerea din circulaţie, au fost identificaţi în popor cu noţiunea de monedă.

În 1868 a fost emisă prima monedă românească de aur, având valoarea de 20 de lei („pol”), într-un tiraj redus: 200 de piese. Majoritatea au fost dăruite politicienilor români şi diplomaţilor străini ai vremii, dar şi unor suverani europeni. Câteva zeci ar fi fost fost zidite la temelia Castelului Peleş din Sinaia.

La 1 aprilie 1880, este înființată Banca Națională a României, fiind singura abilitată să emită monedă de metal și hârtie.

După Marea Unire au fost unificate monedele româneşti şi cele străine, care circulaseră în noile teritorii româneşti (corona austro-ungară în Transilvania, rubla Romanov în Basarabia şi Lvovul în Bucovina). S-a făcut şi paritatea cu leul german care a circulat în perioada ocupaţiei germane. Toate astea, dar mai ales pierderile din timpul Primului Război Mondial au făcut ca leul să scadă mult comparativ cu francul francez: în 1920, francul şi leul nu mai erau la paritate. Moneda franceză echivala cu 2,5 lei. În 1922, preţurile crescuseră de 22 de ori faţă de nivelul la care erau în 1916. Practic leul românesc a intrat într-o perioadă de declin, fiind la acea vreme una dintre cele mai slabe monede din Europa.

Încet încet se stabilizează situaţia, cel puţin până la prăbuşirea regimului dictatorial al regelui Carol al II-lea, în septembrie 1940. A urmat o retragere a monedelor cu chipul fostului monarh. Ca un fapt inedit, piesa de 250 de lei, din argint, primeşte, pe revers, o discretă grilă legionară şi inscripţia „Totul pentru ţară” pe muchie. Înlăturarea Gărzii de Fier de la putere, prin lovitura de stat antonesciană din ianuarie 1941, a dus la topirea imediată a acestor monede, care practic nu fuseseră puse încă în circulaţie.

Anii 1945-1947, care coincid cu instaurarea treptată a puterii comuniste în România, reprezintă o perioadă de inflaţie accelerată, cauzată de obligarea ţării noastre la plata a uriașe despăgubiri de război către URSS. Apar monede cu valori de 2.000, 10.000 şi chiar de 100.000 de lei şi bancnote de un milion şi de cinci milioane de lei. Deşi valoarea lor nominală creştea, puterea de cumpărare a acestor bani scădea vertiginos. Încep să fie înlocuite şi vechile simboluri de pe banii româneşti, fiind tot mai prezente motive proletare, de inspiraţie bolşevică.

În 1946,  România a renunţat la folosirea metalelor preţioase pentru emisiunile monetare (ultimele monede de argint au fost cele de 25.000 şi, respectiv, cele de 100.000 de lei, din 1946).

În 1966 se emit monede și bancnote cu noua denumire a statului: Republica Socialistă România, acestea rămânând în circulație până după evenimentele din 1989.

După 1989, leul românesc continuă să existe după prăbuşirea regimului Ceauşescu, prima emisiune monetară “post-revoluționară” este cea a monedei de 10 lei 1990.

În 1999 a fost emisă și o bancnotă de 2.000 lei, care a avut un caracter mai degrabă aniversar, fiind lansată cu ocazia eclipsei totale de soare din 11 august 1999, vizibilă de pe o suprafață destul de mare din teritoriul României. Bancnota a fost realizată pe suport de plastic (polimer), metodă folosită la toate emisiunile din perioada următoare, o premieră pentru Europa.

Pe 1 iulie 2005, România a realizat o nouă reformă monetară, schimbând leul anterior cu un leu nou (RON). 1 RON este egal cu 10.000 lei vechi (ROL). 

Însă după aderarea la Uniunea Europeană, în ianuarie 2007, România va trebui să renunţe la moneda sa naţională, cel mai probabil după 2016, în favoarea monedei comunitare euro. Anul trecut premierul Victor Ponta dădea ca dată probabilă anul 2019.

Odată cu adoptarea euro, politica monetară care stabileşte dobânzile de pe piaţă va fi implementată de Banca Centrală Europeană fără să ia în considerare anumite particularităţi ale economiei naţionale. În plus, aderarea la zona euro presupune pierderea funcţiei de stabilizator pe care rata de schimb liberă o poate avea pentru economie. Sursa: FrontPress.ro