Liber la CREDITE CU DOBÂNDĂ ZERO: Care sunt condiţiile
Incepând de luni e liber la credite cu dobândă zero, garantate de stat, prin intermediul CEC Bank, prin intermediul Programului „Investeşte în tine”. Pe cât de atractive par, comportă riscuri majore în caz de neplată, explică Adevărul.
Potrivit normelor metodologice, tinerii cu vârsta între 16 şi 26 de ani pot accesa un credit de până la 40.000 de lei, iar cei cu vârste între 26 şi 55 de ani pot lua credite de până la 35.000 de lei. Bugetul total al subvenţiilor pentru anul 2018 este de 5 milioane de lei, plafonul total al garanţiilor de stat pentru acest an fiind de 600 milioane de lei. Dobânda acestui program va fi suportată de la bugetul de stat, care-şi asumă şi garantarea, prin FNGCIMM a 80% din cuantumului creditului.
Condiţii. Banii pot fi împrumutaţi atât de persoane care sunt angajate, cât şi de cele care nu au un loc de muncă, în acest din urmă caz fiind obligatorie prezenţa unui codebitor pentru aprobarea creditului. Potrivit normelor metodologice, codebitorul trebuie să fie român, cu domiciliul în România şi să îşi asume obligaţiile aferente contractului de credit şi de garantare alături de beneficiarul eligibil. În cazul beneficiarului minor, reprezentantul legal poate avea calitatea de codebitor, singur sau împreună cu alţi codebitori.
Creditele pot fi returnate de beneficiari într-o perioadă de maximum 10 ani de la accesare, exceptând o perioadă de graţie de 3 până la 5 ani, în cazul în care împrumutul este destinat unor cursuri sau studii.
Riscuri. Statul şi-a luat însă o serie de măsuri de precauţie, în cazul în care beneficiarii nu returnează datoria către stat, printre acestea numărându-se poprirea pe conturile viitoare şi chiar instituirea unor ipoteci.
„Garanţia de stat este garantată cu sume urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi băneşti în lei şi în valută, deţinute şi/sau datorate, cu orice titlu, beneficiarului şi codebitorului/codebitorilor de către terţe persoane sau pe care aceştia le vor datora şi/sau deţine în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente”, potrivit art. 7, alin (2) litera i).
Art. 21 – Recuperarea garanţiei de stat şi a subvenţiei, prevede la alin. (1): „Colectarea şi recuperarea sumelor plătite de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, reprezentând dobânzi, comisioane de analiză şi gestiune, precum şi creanţele rezultate din garanţiile acordate în cadrul Programului şi plătite băncilor de M.F.P, se realizează prin înfiinţarea popririi asupra garanţiei prevăzute la art. 7 alin. (2) lit. i), precum şi prin celelalte modalităţi prevăzute de Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare”.
Cu alte cuvinte, veniturile beneficiarului împrumutului sau ale codebitorului său, atât cele prezente, cât şi cele viitoare, pot fi executate silit, prin poprirea conturilor de către ANAF.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: