Liber sa aleg

Auzim despre romanii plecati in alte tari vrute si nevrute. Ne plangem ca  pierdem din frati, ramane tara fara copii dar tot noi realizam ca viata in Romania e grea. Oricat de mult ai vrea sa muncesti si oricat de luptator ai fi, ai momente  cand in adancul sufletului simti ca e imposibil sa traiesti aici. Ei bine, poti sa traiesti. Cu putina rabdare pe care nu o numesc “un sacrificiu” ci doar o nevoie! Uneori sa o duci greu, sa suferi si sa astepti sa iasa soarele, e acel rau necesar. E raul fara de care nu te-ai bucura de ce dobandesti.

Liliana Nechita este o femeie care a ales sa plece din Romania pentru a asigura o viata mai usoara copiilor. Tot ea este cea care ne-a atras atentia printr-o serie de scrisori menite sa puna in lumina lipsurile din Romania. Gandind ea ca poate asa, cineva, candva, cumva va incerca macar sa schimbe unele lucruri  in tara.

“N-aş vrea să-ţi povestesc doar lucruri triste. Mulţi vin aici cu elan, cu dorinţa de a schimba ceva în bine. Au o familie care-i susţine mult, au un vis de realizat. Majoritatea însă sunt cei care vin pentru că nu mai au încotro. În ţara lor. Ca şi cum ai părăsi o căsnicie care a dat greş. Eu am luptat mult pentru a-mi creşte copiii.

La un moment dat, N. (fata mea cea mare), deşi lua în fiecare an premiul întâi, deşi era un copil ascultător şi ordonat, la sfârşitul clasei a IV-a s-a ridicat în picioare în faţa învăţătoarei şi a spus că nu vrea să facă fotografia de sfârşit de an. Era acea fotografie-tablou care ne aduce tuturor aminte de primii ani de şcoală. „Mama nu are bani s-o plătească!“ Nici nu a vrut să intre în cadru. Învăţătoarea mi-a spus totul, iar eu m-am ruşinat.

I-am explicat copilului că pentru anumite lucruri nu sunt bani, pentru altele găsim noi.
Dar mi-am dat seama că o luaseră grijile casei de timpuriu. Copiii României cresc cu grija că nu vor avea ce mânca seara, că nu au bloc de desen, că, dacă se rup tenişii, nu au cu ce ieşi în drum. Copiii noştri au învăţat să folosească lipiciul.

Îşi lipesc pantofii, desenează doi cu o singură pensulă, învaţă în grup pe o singură carte. Ţi se pare normal? Majoritatea femeilor care vin în Italia îşi lasă sufletul acasă, dar trimit creioane şi jucării, cozonaci şi adidaşi. Am întrebat-o pe o fetiţă de 6 ani, de aici, cum şi-ar dori: să fie alături de mama, chiar dacă ar fi sărace, sau ca mama să fie departe şi să-i asigure ce-i trebuie. Mi-a răspuns: „Vreau să fie mama lângă mine şi să-mi ia ce-mi doresc“.    “

Nu sunt putini cei care pleaca si isi lasa copiii in grija rudelor, doar pentru a le asigura un viitor. Desigur, sunt voci care sustin ca vina este a parintilor ca aleg sa faca un copil fara sa aiba un venit stabil. Dar si daca ar asigura venitul pe minim 4 ani, dupa cum ar sta lucrurile? Poate exagerez spunand ca statul ne fura oarecum libertatea de a avea o familie in adevaratul sens al cuvantului. Vi se pare ca exista atatea locuri de munca incat tinerii sa nu doreasca sa traiasca in alta tara? Daca in general ar fi locuri de munca si nu ar fi oameni care sa puna osul la munca abia atunci sa judecam. Atunci sa ii invinovatim ca pleaca si isi lasa familiile aici..

Drept este ca sunt multi care asteapta pomeni dar si mai drept e ca statul e condus prost, calca mereu cu buna stiinta ape flori ce stau sa creasca si la urma se plange ca nu respira aer curat. Trebuie sa stim in tara noastra sa ne cerem drepturile, sa luptam pentru ele dar sa nu negam ca avem si obligatii.

Liliana ne prezinta o situatie pe care o intalnim des in tara si parca e desprinsa din filmele de groaza. In timp ce in alte tari, o familie cu un trai modest* isi permite vacante si haine de ultima moda, in Romania inca mai exista copii care se spala cu apa incalzita pe soba, copii care poarta o geaca si iarna si toamna, copii care sunt fericiti cu un ursulet si o bomboana, care adorm cu haine groase pe ei si care stiu ca mami si tatii sunt suparati ca nu sunt bani.

Vedem vipere oriunde care ne dau senzatia unei Romanii libere, care se cearta intre ei care sa fure mai mult. Sunt unii care doresc sa fie marita alocatia copiilor in timp ce altii se opun spunand ca nu au cu ce. Altii au prea multe, altii prea putine. Singurul lucru bun este ca toti romanii, fie ca sunt plecati sau acasa, formeaza un lant greu de indepartat tocmai prin rabdarea lor. Si totusi rabdarea are si ea limite. Acesta este principalul motiv pentru care va indemnam sa inchideti ochii, sa folositi in schimb ochii mintii si sa descoperiti drepturile adevarate, sa le folositi si sa nu uitati niciodata de unitate. Nimeni nu e obligat sa stea departe dar cu siguranta este constrans de imprejurari.

Concluzionand, cei ce detin puterea in tara se dau cotiti,  nu ei oblige romanii sa plece, ei doar le fura sansa de a trai in liniste aici, fura pentru ei si pentru apropiatii lor. Ei nu sunt romani, un roman adevarat nu ar fi lasat pe cel de langa el asa. Azi, din cauza lipsurilor am ajuns sa nu ne mai gandim nici la tata sau frate, pentru  ca nici eu nu mai au puterea sa se gandeasca la noi. Unde e unitatea, iubirea? Au fost ingropate de lipsurile apasatoare din tara.

Va rugam sa comentati si oricare ar fi parerea, NU UITATI SA VA CERETI ORICAND ADEVARATELE  DREPTURI.

Articol de Bianca C. – Nationalisti.ro