GENERAL

Liderii UE avertizează: ”Energia ieftină a dispărut”. Europa se pregătește pentru ce e mai rau

Liderii UE au avertizat că ”energia ieftină a dispărut” şi au convenit să intensifice pregătirile pentru reduceri viitoare ale livrărilor de gaze ruseşti, transmite Reuters.

De asemenea, aceștia au acuzat Moscova că transformă energia într-o armă printr-o restrângere a vânzărilor, despre care Germania a avertizat că i-ar putea închide parţial industria.

La o zi după sărbătorirea înscrierii Kievului pe drumul către aderarea la bloc, summitul de vineri de la Bruxelles a fost o reflecţie sobră asupra impactului economic al invadării Ucrainei de către Rusia, cu îngrijorări tot mai mari privind creşterea preţurilor şi avertismente privind ”o iarnă grea”, potrivit News.ro.

”Inflaţia este o preocupare majoră pentru noi toţi”, a declarat şeful Consiliului European, Charles Michel, într-o conferinţă de presă, la încheierea summitului de două zile.

El a spus că ”războiul de agresiune al Rusiei creşte preţul alimentelor, energiei şi mărfurilor”, adăugând că liderii au convenit să-şi coordoneze îndeaproape răspunsurile de politică economică.

Summitul a căzut de acord asupra unor câţiva paşi concreţi, dar liderii au solicitat Comisiei Europene să găsească mai multe modalităţi de a asigura ”aprovizionarea la preţuri accesibile” din cauza ”transformării în armă a gazelor de către Rusia”.

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că identificarea unor surse alternative de gaze este deja în desfăşurare, livrările de GNL din SUA fiind mai mari cu 75% faţă de anul trecut, iar livrările de gaze din Norvegia mai mari cu 15%.

În plus, Executivul UE va prezenta liderilor, în iulie, un plan de pregătire pentru noi reduceri ale livrărilor de gaze din partea Rusiei, a spus ea, adăugând: ”Sperăm pentru ce este mai bun, pregătiţi-vă pentru ce este mai rău. Asta facem chiar acum”.

Comisia Europeană va veni cu propuneri şi opţiuni de discutat la următorul summit al UE din octombrie, inclusiv luarea în considerare a proiectelor alternative, care ar putea include decuplarea gazelor de formarea preţului de piaţă pentru electricitate, a spus von der Leyen.

”Lucrăm la diferite modele, nu doar pentru a analiza cum să reducem preţurile energiei sau ale energiei electrice, ci şi pentru a ne uita la designul pieţei, cu întrebarea: este designul pieţei pe care îl avem astăzi încă potrivit scopului?”, a spus ea.

O problemă controversată este dacă guvernele ar trebui să intervină pentru a limita preţurile. Spania şi Portugalia au plafonat preţurile gazelor pe piaţa locală a energiei electrice în această lună, dar alte state avertizează că plafonarea preţurilor ar perturba pieţele de energie şi ar drena şi mai mult rezervele statului, dacă guvernele ar trebui să plătească diferenţa dintre preţul plafonat şi preţul de pe pieţele internaţionale de gaze.

Preţul gazelor în Germania s-ar putea tripla
Consumatorii germani s-ar putea confrunta cu o triplare a preţurilor la gaze în următoarele luni, după limitarea livrărilor de către Rusia către Europa, a declarat un înalt oficial în domeniul energiei, relatează The Guardian.

Moscova a redus fluxul de gaz prin conducta Nord Stream 1 cu 40% săptămâna trecută, invocând motive tehnice – pe care Berlinul le respinge ca fiind un pretext – ceea ce a determinat o creştere de patru până la şase ori a preţurilor pieţei, a declarat şeful agenţiei federale de distribuţie a Germaniei, Klaus Müller. .

Este puţin probabil ca astfel de „salturi enorme de preţ” să fie transferate în întregime consumatorilor, a spus Müller, dar cetăţenii germani trebuie să se pregătească pentru creşterea dramatică a costurilor. „Este posibilă o dublare sau o triplare”, a declarat el pentru postul public ARD.

Muller a spus că costurile în creştere care apar acum pe facturile de energie ale oamenilor au fost rezultatul preţurilor mai mari de pe piaţa gazelor din toamna anului trecut.

Ministerul german al Economiei a anunţat joi a doua dintre cele trei faze ale planului de urgenţă energetică, avertizând asupra riscului reducerii pe termen lung a furnizării de gaze, conform News.ro.

Aşa-numita „fază de alarmă” permite firmelor de utilităţi să transmită clienţilor preţuri mari la gaze şi, prin urmare, să contribuie la reducerea cererii.

Robert Habeck, ministrul afacerilor economice, a spus că există o anumită îngrijorare că vor fi oprite complet livrările de gaze ruseşti după 13 iulie, când Nord Stream 1 trebuie să fie închis timp de 10 zile pentru o inspecţie anuală.

Întrebat lal RTL Nachtjournal dacă este îngrijorat de faptul că Vladimir Putin ar putea să nu mai deschidă robinetul de gaz după întreruperea programată, Habeck a replicat: „Aş minţi dacă aş spune că nu este un lucru care mă îngrijorează”.

Müller a spus că Germania ar putea rămâne în aproximativ două luni fără aprovizionarea cu gaz rusesc. „Dacă facilităţile de depozitare din Germania ar fi pline 100% din punct de vedere matematic… ne-am putea lipsi complet de gazul rusesc… pentru aproximativ două luni şi jumătate şi apoi rezervoarele de stocare vor fi goale”, a declarat el.

Pentru a se pregăti pentru criza aprovizionării, Germania trebuia să economisească gaze şi să-şi diversifice rapid furnizorii, a spus el. „Majoritatea scenariilor nu sunt frumoase şi înseamnă prea puţin gaz până la sfârşitul iernii sau chiar – şi aceasta este o situaţie foarte dificilă – toamna sau iarna”, a conchis expertul.

Sursa: stirileprotv.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.