MEDICAL

Lista țărilor europene care au impus restricții pentru cetățenii români

Nouă țări europene, dintre care opt din UE, au impus restricții de călătorie pentru intrarea pe teritoriul lor a cetățenilor români din cauza numărului în creștere de infectări cu coronavirus de la noi. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, aceste țări sunt: Austria, Finlanda, Irlanda, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia și Marea Britanie.

Totuși, restricțiile impuse de aceste țări nu sunt unitare, fiecare având specificul propriu:

Austria

Începând cu data de 9 iulie, ora 00.00, toți cetățenii care călătoresc din România cu destinație finală Austria vor putea intra în Austria doar dacă prezintă un certificat medical (în limba engleză sau germană) de test negativ pentru SARS-CoV-2 (PCR, RT), nu mai vechi de 4 zile. În absența acestui certificat, cetățenii care călătoresc din România cu destinație finală Austria vor trebui să intre în autoizolare pentru o perioadă de 14 zile, imediat după intrarea în Austria. În cazul în care nu este respectată măsura autoizolării, amenda poate ajunge până la 1.450 de euro.

De asemenea, există posibilitatea ca această categorie de cetățeni să fie testați la intrarea în Austria iar în cazul unui test negativ nefiind necesară măsura autoizolării.

Potrivit autorităților austriece, măsura autoizolării nu se va aplica în cazul tranzitului fără oprire al cetățenilor provenind din România pe teritoriul Austriei spre destinații din alte state și în cazul transportului de mărfuri.

Finlanda

Este obligatorie intrarea în carantină timp de 14 zile a tuturor cetățenilor care intră pe teritoriul Finlandei, statul asigurând transportul cetățenilor finlandezi repatriați până la locul de domiciliu pentru a intra în carantină.

Este permisă intrarea în Finlanda a persoanelor care au permis de rezidență în Finlanda, precum și a rezidenților într-un alt stat UE și a persoanelor care se deplasează pentru activități lucrative absolut necesare.

Irlanda

Toți pasagerii care sosesc în Irlanda (la toate aeroporturile și porturile) trebuie să se auto-izoleze pentru o perioadă de 14 zile. Pasagerii sunt rugați să completeze un formular de localizare, care le va fi distribuit de către compania aeriană sau compania de feribot cu care călătoresc. Excepție de la aceste prevederi fac cetățenii din Irlanda de Nord care intră în Irlanda folosind granița terestră, precum și furnizorii de servicii esențiale ale lanțului de aprovizionare, cum ar fi transportatorii, piloții și personalul maritim. Măsura este în vigoare până la 20 iulie, când va fi reevaluată.

Letonia

Cetățenii care intră pe teritoriul Letoniei din Suedia, Portugalia, Marea Britanie, România, Bulgaria, cehia, Monaco și Luxemburg sunt obligați să rămână 14 zile în autoizolare

Lituania

Este permisă intrarea în țară, dar cu recomandarea de autoizolare vreme de 14 zile. Măsura nu este obligatorie

Malta

Interdicție totală pentru cetățenii români de a intra pe teritoriul Maltei. Măsura este valabilă până pe 15 iulie

Slovacia

Românii care intră pe teritoriul Slovaciei sunt obligați să prezinte la graniță un test negativ la coronavirus, care să nu fie mai vechi de 14 zile. După intrarea în țară, deși au test negativ, românii vor trebui să stea în izolare vreme de 5 zile, apoi vor face un nou test. Dacă acest test iese pozitiv, vor sta în izolare încă 14 zile. Dacă iese negativ, sunt liberi să iasă din izolare.

Marea Britanie

Toți românii care intră pe teritoriul Marii Britanii începând cu 10 iulie sunt obligați să se auto-izoleze timp de 14 zile, încălcarea dispoziției fiind pedepsită cu amendă de până la 1.000 de lire sterline. Înainte de a călători, românii vor avea obligația de a indica adresa la care se vor auto-izola și traseul de la frontieră la adresa respectivă, prin completarea unui formular online care va deveni disponibil pe pagina www.gov.uk/uk-border-control. De asemenea, va fi necesară descărcarea aplicației NHS de urmărire a contactelor, care va deveni disponibilă pe aceeași pagină web.

Statele care impun restricții de călătorie românilor

“Sunt opt state din UE care au introdus deja măsuri de restricţionare de diverse forme, inclusiv cu obligativitate de autoizolare. Sunt variaţiuni de la stat la stat, nu există un standard omologat. Sunt state care impun această obligaţie de autoizolare, sunt state cum este Lituania, de exemplu, care recomandă autoizolarea, 14 zile sau Slovacia care spune puteţi intra pe teritoriul Slovaciei dacă prezentaţi un test negativ făcut în ultimele patru zile, staţi cinci zile în autoizolare, la finalul celor cinci zile mai faceţi un test care dacă este negativ puteţi călători liber prin Slovacia sau cazul Maltei care interzice complet în momentul ăsta intrarea cetăţenilor români pe teritoriul său. E greu de anticipat dacă vor mai fi şi alte situaţii, dacă vor fi şi alte state care vor introduce România pe o astfel de listă, totul depinde de evoluţia epidemiologică din România”, a anunţat miercuri seară ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.

El s-a referit şi la situaţia muncitorilor români din străinătate, spunând că nu au fost multe cereri de asistenţă consulară, fiind cazuri când misiunile diplomatice s-au autosesizat.

“Din păcate, situaţia celor care solicită asistenţa consulară nu este atât de numeroasă, nu avem atât de multe solicitări de asistenţă consulară. Pentru noi este foarte important ca cetăţenii români care se află într-o situaţie de dificultate, indiferent de ipoteza în care se află, inclusiv din această categorie, să ceară misiunii diplomatice, oficiului consular, sprijinul. De foarte multe ori misiunile noastre diplomatice s-au autosesizat, au văzut informări în presă sau au primit informaţii pe alte canale şi au abordat autorităţile locale, regionale, centrale, au intrat în legătură cu asociaţii profesionale, au vizitat fermele sau locaţiile unde s-au întâmplat astfel de situaţii şi au făcut tot felul de demersuri pentru a clarifica situaţia, pentru a obţine un regim de control mai strict, uneori chiar şi pentru a închide spaţii de cazare necorespunzătoare aşa cum s-a întâmplat în Austria într-un caz”, a mai declarat ministrul Afacerilor Externe.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.