NATIONAL

LOVITURA CRUNTA pentru Dragnea. A plecat un alt GREU din PSD


Este o perioadă extrem de tensionată pentru Liviu Dragnea, a cărui soartă juridică se joacă în aceste zile, iar în această seară a mai primit o lovitură politică.

Liderul PSD Liviu Dragnea pare să nu aibă liniște în această perioadă în care în joc este propria libertate, iar în această seară a mai primit o lovitură.

Fostul purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Marius Dobre, a anunţat, sâmbătă seara, că s-a înscris în Pro România, spunând despre PSD că „a intrat din păcate pe un drum fără întoarcere”.

Dobre a precizat că este încrezător în dreptatea socială şi în egalitatea de şanse.

„Cred în dreptate socială, în egalitate de şanse dar cred în acelaşi timp şi în valoarea adăugată a economiei libere, a iniţiativei şi a creativităţii. Şi mai cred cu tărie ca locul României este cu capul sus în Europa. Vreau ca atunci când băieţii mei mă vor întreba (în scurt timp) care au fost valorile în care am crezut şi pe care le-am promovat să mă pot uita în ochii lor fără ruşine, să le răspund că am fost de partea binelui şi am făcut lucruri bune pentru Romania”, a scris el pe Facebook.

Totodată, el a menţionat că Pro România este singura alternativă social democrată şi europeană din ţara noastră, spunând despre PSD că „a intrat din păcate pe un drum fără întoarcere, un drum antieuropean, al extremei şi al populismului”.

„PSD a intrat din păcate pe un drum fără întoarcere. Un drum antieuropean. Un drum al extremei şi al populismului. Cu un discurs al urii, menit să divizeze şi să antagonizeze clasele sociale. Dar social democraţia nu este despre ură. Social democraţia înseamnă incluziune, toleranţă şi bunăstare, şansă la viaţă şi la dezvoltare personală. Am cumpănit îndelung şi am luat o decizie importantă pentru mine. Din aceste considerente, prieteni, de astăzi (sâmbătă n.r.) sunt Pro Romania! Singura alternativă social democrată şi europeană din România!”, a mai scris Adrian Marius Dobre.

El a mai precizat că a intrat în Partidul Social Democrat în 2010, la Consiliul Naţional al partidului.

„Am urmărit personalitatea politică a fostului premier Adrian Năstase. Am avut onoarea să lucrez cu preşedintele Consiliului Naţional al PSD o perioadă. Până când a fost băgat la puşcărie în urma unui simulacru de proces. Am urmat apoi calea politică social democrată, am muncit zdravăn şi cu multă plăcere mulţi ani. Am fost întotdeauna un om de stânga deşi am muncit toată viaţa în mediul privat. Am ocupat poziţia de secretar de stat şi purtător de cuvânt al PSD”, se mai arată în postarea acestuia de pe Facebook

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.