GENERAL

Lovitură CRUNTA pentru Dragnea! Proiectul lui de suflet, respins

Condamnarea lui Dragnea aduce prăpădul. Unul dintre proiectele de suflet ale fostului lider PSD a fost respins, ieri, în Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţii.

Este vorba despre contestata OUG 114. Deputatul liberal Pavel Popescu a anunţat că Ordonanţa 114 a fost respinsă, miercuri, în Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţii.

„Am avut o şedinţă în cadrul Comisiei de IT, unde am reuşit o victorie – am reuşit să respingem Ordonanţa 114, care era pe masa comisiei astăzi. Lucrurile vor reintra în normal în momentul în care se va consimţi această decizie de astăzi. (…) În câteva luni avem licitaţiile pe 5G şi, în România, practic nu vom putea evolua din punct de vedere tehnic, pentru că toate companiile şi toţi operatorii au fost buzunăriţi de domnul Dragnea şi cei care au construit această OUG 114. Se pare că PSD a dat înapoi, se pare că ceilalţi au înţeles acest lucru şi eu vă garantez că lucrurile vor reintra în normal”, a afirmat Pavel Popescu, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, licitaţiile 5G sunt foarte importante pentru dezvoltarea domeniului de comunicaţii, iar această ordonanţă „încălca şi îngreuna acest proces”. „Mai mult, această ordonanţă încălca şi directiva europeană în acest domeniu”, a arătat el.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.