Lovitură cruntă primită de partidul lui George Simion. Vor avea INTERZIS!
Unul dintre liderii celui mai mare partid din Israel le-a transmis un mesaj vehement parlamentarilor din formațiunea sa. Subiectul este legat de AUR, o formațiune ce ar trebui evitată total.
Parlamentarii care fac parte din cel mai mare partid al Israelului, Likud, au primit indicații să nu se asocieze în niciun fel cu partidul AUR din România, acesta fiind calificat drept „antisemit”, de conducerea formațiunii israeliene.
Mesajul pe care l-au primit parlamentarii celui mai important partid din Israel și care vizează AUR
Eli Hazan, directorul pentru afaceri externe și purtătorul de cuvânt al Likud, le-a transmis un mesaj tuturor parlamentarilor ce fac parte din această formațiune politică.
AUR a fost ales în Parlament și crește în popularite, în parte pentru că este anti-establishment și se opune vaccinării și restricțiilor. Acest partid este antisemit. Hazan a lansat acest mesaj după ce un lider AUR a anunțat în interviuri în presa din România că plănuiește să se întâlnească cu reprezentanți ai Likud, în luna aprilie. Oficialul israelian spune, însă, că nu știe niciun parlamentar al formațiunii care a fost de acord să se întâlnească cu vreun membru AUR. George Simion a susținut că are stabilită o întâlnire, în aprilie, cu fostul premier israelian Netanyahu.
„Vă implor să nu o faceți! Este rău pentru Israel, rău pentru Likud, iar comunitatea evreiască din România este foarte îngrijorată cu privire la acest anunț”, a scris Hazan.
Le-a cerut în anul 2020 să se delimiteze de Ion Antonescu
El a făcut trimitere și la remarcile recente ale AUR, care a spus că „istoria Holocaustului reprezintă o temă minoră” și că predarea acesteia ca disciplină separată în școli este un „experiment ideologic”.
Politicianul a mai afirmat și că a fost contactat de reprezentanți ai AUR după ce au fost aleși în 2020, și că le-a cerut acestora să se delimiteze de Ion Antonescu, dictatorul fascist al României în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, responsabil de moartea a între 280.000 și 380.000 de evrei din România și Ucraina. AUR a refuzat, însă, conform acestuia.
„Spre deosebire de alte partide spre care am fost deschis pentru că am văzut că vor cu adevărat să se schimbe, acest partid este catastrofal”, a spus Hazan, sâmbătă.
Sursa: evz.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: