Lovitura de stat masonică din decembrie 1989 (II)
Modul în care a fost proiectate şi executate acţiunile pe care acum le denumim generic evenimentele din decembrie 1989 dovedesc existenţa unui plan prealabil minuţios conceput ce a necesitat o coordonare amplă a diverselor structuri de putere, fapt ce înlătură teza hazardului, a întâmplării, respectiv a elementelor aleatoare din derularea şi succesiunea acţiunilor care au fost desfăşurate atunci în câmpul de manevră reprezentat de teritoriul României. Războiul radio-electronic care a fost declanşat la acea dată şi care s-a manifestat prin apariţia de avioane-fantomă pe radarele armatei, avioane care ar fi survolat spaţiul aerian românesc, războiul informatico-mediatic susţinut prin intermediul anunţurilor făcute la televiziune despre aşa zişii „terorişti-securişti care trăgeau din toate poziţiile”, respectiv prezenţa unor terorişti străini, în speţă arabi care se antrenaseră în România şi au deschis focul în populaţie din diverse locaţii, anunţuri despre trupe ale armatei care i-ar fi fost încă fidele lui Ceauşescu şi care s-ar deplasa în teritoriu pentru atacarea unor obiective civile sau militare, ştiri difuzate de o manieră panicardă despre otrăvirea apei în diverse oraşe, generarea simultană a acestor acţiuni constituie dovada clară ca operaţiunea de eliminare a lui Ceauşescu de la putere a implicat necesitatea existenţei unui proiect detalilat elaborat anterior precum şi prezenţa unei infrastructuri de natură tehnică, militară şi mediatică deservite de persoane capabile să transpună eficient în practica prevederile acelui proiect.
Se adaugă acţiunea concertată a agenţilor KGB, GRU şi a trupelor Spetsnaz aparţinătoare fostei Uniuni Sovietică, AVO legat de Ungaria, UDBA numită şi Administraţia Securităţii de Stat conexă cu fosta Iugoslavie, KDS serviciul bulgar de informaţii precum şi omniprezentul MOSSAD reprezentat prin agenţi israelieni a căror ingerinţe în spaţiul românesc au fost detectate de către contraspionajul românesc de-a lungul timpului. Observatori atenţi şi nu numai au fost şi din partea CIA, BND şi MI6 , servicii de spionaj care au fost anunţate la un anumit nivel despre operaţiunile care vor avea loc pe teritoriul României prin intermediul organizaţiei Cercle Pinay, o structură de tip masonic care integrează membrii inteligence-ului din vestul Europei şi nu numai.
Adăugaţi aici şi membrii reţelei R care a devenit activ în decembrie 1989 şi care îngloba membri din armată, securitate precum şi foşti sportivi de performanţă care operau direct sub comanda lui Ceauşescu. Referitor la acţiunile acestei reţele, acestea ar necesita o discuţie aparte care depăşeşte cadrul acestui articol.
Generarea acelor evenimente cu impact direct în sfera puterii din România presupune corelarea şi realizarea la unison de acţiuni pe diverse paliere: militar, politic, social şi mediatic ce implica prezenţa unei logistici, imposibil de realizat fără existenţa nemijlocită în interiorul aparatului de partid şi de stat a unor persoane aflate în puncte cheie, ceea ce poate fi transpus în limbajul actual ca fiind echivalent cu existenţa unei reţele sociale de putere în nodurile cărora sunt plasaţi indivizi care acţionează concertat, coordonaţi dintr-un centru unic. Simultan este necesară o susţinere financiară consistentă pentru a face posibilă transpunerea în practică a planurilor elaborate în culise. Aceşti indivizi racolaţi şi/sau infiltraţii în cadrul instituţiilor publice, au fost utilizaţi în vederea eliminării lui Ceauşescu şi restructurării puterii politice din România în corespondenta cu transformările ce s-au realizat în celelalte state socialiste din Estul Europei. Modul de operare a fost adaptat fiecărei ţări în parte, fiind folosite tehnici adecvate naţiunii în cauzăm ţinând cont inclusiv de coordonatele psiho-mentale specifice poporului respectiv.
Unul dintre momentele cheie care a condus la căderea lui Ceauşescu l-a constituit organizarea şi derularea mitingului din ziua de 21 decembrie 1989.
Cine a fost persoana care l-a convins pe Ceauşescu să organizeze acel miting de susţinere, care a reprezentat de fapt începutul sfârşitului?
Gogu (Gheorghe) Rădulescu a fost identificat ca fiind sfătuitorul din spate, cel care a intervenit pe lângă Nicolae şi Elena Ceauşescu în vederea organizării unei mari adunări populare similare celei de la Congresul al XIV-lea, unde de altfel Ceauşescu a făcut şi o baie de mulţime. Susţinerea de care se bucurase cu o lună în urma a constituit un precedent apt să garanteze reluarea acelui miting într-o formă analoagă. Doar că scenariul a fost altul, această adunare a fost deturnată prin inserarea unor grupuri care au avut drept scop declanşarea unei stări de panică în rândul manifestanţilor. Indivizii integraţi în mulţime au avut unelte ascuţite cu ajutorul cărora au împuns oamenii aflaţi în preajma lor declanşând mişcări care să simuleze o stare de protest. Concomitent, la instalaţia de sonorizare au fost difuzate sunete de joasă frecvenţă care induceau şi amplificau în grupul demonstranţilor sentimente de nelinişte, frica, şi teamă. Au fost utilizate şi simulatoare de foc care au creat impresia că cineva ar trage asupra manifestanţilor. Simultan i s-a tăiat accesul lui Ceauşescu la microfon şi au apărut persoane în preajma să care l-au retras de la tribună de unde se adresă mulţimii.
Gogu Rădulescu a fost viceprim-ministru şi membru al CPEx, apropiat al soţilor Ceauşescu. El a fost cel ce i-a convins pe aceştia să organizeze mitingul pentru „a arăta unitatea dintre popor şi partid, în frunte cu secretarul său general!”.
Membru cunoscut al masoneriei, Rădulescu beneficia de un statut aparte făcând parte din aşa numita loja de la Comana, acesta afirmând de nenumărate ori, în diverse împrejurări, că Ceauşescu va fi eliminat din peisajul politic românesc datorită faptului că nu se aliniază politicilor gorbacioviste adoptate de Moscova, fapt consemnat de către cei care îi frecventau anturajul.
Încă din anii ’50-’60, în România a acţionat o foarte importantă „lojă cominternistă”. Din această lojă au făcut parte reprezentanţi de seamă ai vieţii politice româneşti: Ana Pauker (Hanna Robinshon), Iosif Chişinevschi, Vasile Luca (Luka Lazslo), Walter Roman, Lev Oigenstein (Leonte Răutu), Leonid Tismineţki (Leonte Tismăneanu), Mihai Florescu şi fratele său, Theodor Blumenfeld, Gogu Rădulescu şi alţii.
În tradiţia esoterică, pentru cei care sunt familiarizaţi cu incidentele numerice fundamentale (respectiv cu energiile corespondente asociate fiecărui număr în parte) numărul 22 este echivalent cu sfârşitul unui ciclu complet, ce este urmat de un moment de hiatus (tranziţie). Acest hiatus a fost reclamat în mod inconştient de Ion Iliescu care invocă vidul de putere care a apărut odată cu eliminarea lui Ceauşescu de pe scena politică a României. Aceasta este o altă dovadă, indirectă ce-i drept, care dovedeşte cunoştiinţele de factură oculta de care s-au prevalat cei care au coordonat evenimentele din decembrie 1989 prin alegerea adecvată a momentului declanşării acţiunilor. Masoneria dispune de astfel de informaţii pe care dealtfel le-a utilizat constant de lungul timpului şi care i-au permis să controleze şi să amplifice acţiunile pe care le-a iniţiat asigurându-se, odată în plus, ca acestea vor fi, şi din acesta perspectivă, încununate de succes.
Coordonarea acţiunilor care s-au derulat pe teritoriul romanesc în decembrie 1989 au fost realizate dintr-un centru unic de comandă şi control reprezentat de celula operativă a lojei masonice B’nai B’rith utilizând masoni integraţi în loje masonice regulare care au fost folositi în cadrul acţiunii de eliminare de la putere a lui Nicolae Ceauşescu. Aceasta constituie în realitate reţeaua socială de putere la care făceam referire în debutul articolului. Elementul de liant între aceşti indivizi prinşi în plasa masoneriei îl constituie jurământul masonic care obligă la obedienţă şi implică îndeplinirea fără crâcnire a ordinelor primite pe linie masonică, jurământ masonic ce include pedepsele ce vor fi aplicate celor care trădează.
Implementare acestor directive şi comenzi au fost făcute prin intermediul masonilor activi: un exemplu elocvent în acest sens îl constituie convocarea adunării populare din 21 decembrie care a constituit o greşeală strategică din perspectiva lui Ceauşescu având în vedere că în Bucureşti nimeni nu protesta la acea dată.
Cine au fost cei în spatele organizării acelui miting? Este vorba de primarul general al Capitalei Barbu Petrescu şi de un personaj de care se vorbeşte prea puţin, este vorba de masonul Ioan Ursu, fizician cu demnităţi în CPEex.
Ofiţeri din conducerea fostei Securităţi l-au identificat sub numele de cod „Marcel” pe Gogu Rădulescu. Acesta a fost în vizorul Securităţii în baza apartenenţei sale la masonerie, dar aşa cum proceda într-un mod straniu DSS pentru genul acesta de personaje, ele beneficiau de o umbrelă de protecţie aparte asigurată din exterior.
Celebra remarcă a Elenei Ceauşescu din timpul procesului de la Târgovişte din dialogul cu Nicolae Ceauşescu: „Ai văzut ce ne-a făcut Marcel?” dispune acum acum de o explicaţie clară în lumina dezvăluirilor făcute.
Pentru conformitate ofer în continuare o alta nota informativă care vizează aceeaşi celulă operativă B’nai B’rith care a funcţionat pe teritoriul României şi după decembrie 1989.
24 iunie 1990. Notă. Domnule Director, raportez că diviziunea noastră a intrat în posesia unei casete audio conţinând discuţii de interes operativ purtate de persoane necunoscute în camera 4260 a Hotelului “Bucureşti”. Înregistrarea a fost efectuată de un fost lucrător de securitate
Raportez că din verificările efectuate a rezultat că, pentru ziua de 20 iunie a.c., când a avut loc discuţia, camera 4260 era rezervată de către un înalt personaj guvernamental, actualmente senator de Buzău (domnul Gelu Voican Voiculescu). Întrucât noi nu l-am putut aborda, vă rugăm să ordonaţi măsurile de rigoare.
Vă prezentăm, alăturat, conţinutul casetei în traducerea şi redactarea cadrelor din diviziunea noastră.
BAZA1: – De acum, trebuie să mă susţii!… N-ai altă şansă!
BAZA2: – Depinde de concurenţă!… Am auzit că Leon Goldenberg se bucură de sprijinul marelui consiliu!…
BAZA1: – L-am mutat la Oslo!… A ieşit din joc!… În locul lui te vom iniţia pe tine!…
BAZA2: – Chiar înainte ca Rabii să ajungă în sânul lui Avram?
BAZA1: – Eli, Eli!… Eu încerc să execut testamentul lăsat de Rabi!… Pot reuşi numai împreună cu tine şi cu şeful oficiul de la Praga.
BAZA2: – El a fost iniţial?
BAZA1: – Da, dar numai până la gradul 20! Ştie că eu am gradul 31!… Se va supune!…
BAZA2: – Mie ce grad îmi daţi?
BAZA1: – Oricum, de la 14 în sus!… Depinde de tine!… Cred că au venit şi ceilalţi doi!…
(Între timp, în încăpere, pătrund alte două persoane, dintre care una foloseşte salutul „Şalom”. Apoi, discuţia continuă. Noii veniţi vor fi marcaţi cu indicativele BAZA3 şi BAZA4).
BAZA3: – Fericiţi în veci, Rabi!… Acum stă pe muntele lui Moise, la sfat cu Ilie şi Estera!…
BAZA1: – E în drum!… Trebuie să treacă apa neagră. În ultimul moment s-a ridicat în mijlocul flăcărilor şi ne-a binecuvântat!… În urnă albă odihneşte cenuşa lui!… Închină-i-te şi învaţă!
BAZA4: – Puteam să ne punem de acord prin FAX. De ce a-ţi riscat să ne întâlnim în România?
BAZA2: – Avem probleme!… Iar problemele sunt aici!…
BAZA4: – Şi noi avem probleme, în Germania de Est!… Enorme!… Iar fondurile întârzie!…
BAZA1: – S-auzim!…
BAZA4: – Am documentat complet cazul teroristului Carlos!… Stăpânii lui de la STASI, au vorbit!…
BAZA1: – Dar Carlos era al vostru!…
BAZA4: – Asta ştim şi noi!… Ei cred că era numai a lor şi, uneori, al ruşilor!… Sunt trei atentate majore pe care nu le-au controlat est-germanii!… Nici Moscova şi nici noi!…
BAZA1: – Atunci cine?
BAZA4: – Nu ştim!… Alţii, mai tari decât noi!… Asta căutăm!…
BAZA1: – Pierdeţi vremea!… Preluăm noi cazul!… Din Carlos va trebui să facem o legendă a Estului!… Să aibă ce mesteca!… Dacă pâine nu avem, să le dăm, deocamdată, puţin circ!… Apoi, mai vedem, funcţie şi de directivele centrului!… Voi vă ocupaţi de documentarea atentatului de la Lockerbie!…
BAZA4: – Da, îl ştiu!… Aeronava Pan Am, doborâtă în decembrie 1988, cu 270 de morţi!… Dar, la Lockerbie au fost implicaţi libienii lui Gadafi!…
BAZA1: – Nu numai!… au condus cei de la STASI!… Luaţi-i urma colonelului Silvian Becker şi vă veţi convinge!…
BAZA2: – Începem?
BAZA3: – Te grăbeşti să fii iniţiat? De altfel, voi cunoaşteţi integral cele 24 de protocoale!…
BAZA2: – Da, dar numai pentru decriptarea telegramelor!…
BAZA1: – Astăzi vei afla şi tainele ordinii universale!… Te-ai întâlnit cu Rabi pe muntele lui Moise?
BAZA2: – Da!…
BAZA1: – Care e mesajul?
BAZA2: – România va fi spaţiul de pace al poporului ales!… Sunt însă multe lucruri care na împiedică. Pâinea şi circul nu i-au amăgit decât pe bătrâni!… Tinerii nu s-au lăsat păcăliţi!” (de FRANCMASONI)… Ei îl revendică pe general, fără să o spună, aproape inconştient!… Trebuie să-l lichidăm!…
BAZA1: – Generalul va pieri!… Unde am ajuns?
BAZA2: – În protocolul francmasonic nr.3!…
BAZA1: – Poţi să-i citeşti taina?
BAZA2: – „Flecari neobosiţi au transformat şedinţele parlamentare şi adunările publice în lupte de vorbărie. Abuzurile puterii vor pregăti în cele din urmă prăbuşirea tuturor instituţiilor şi apoi totul va fi răsturnat sub loviturile mulţimii, devenită nebună!…”
BAZA3: – Corect!… Protocolul francmasonic nr. 12!…
BAZA2: – „Nimic nu se va face cunoscut societăţii fără controlul nostru (al
FRANCMASONILOR)!”… Cu taina plasată în Protocolul 13: „În curând vom propune prin presă concursuri de artă, sport, divertisment; aceste preocupări le vor abate definitiv atenţia de la problemele în care ar trebui să ne luptăm cu ei!… (IATĂ CĂ LA ORA ACTUALĂ ACESTE CONCURSURI ABUNDĂ, DELOC ÎNTÂMPLĂTOR). Cu fondurile primite de la Londra pentru marile trusturi de presă acest mister este îndeplinit!…
BAZA1: – Just!… Taina Protocolului francmasonic nr.15.
BAZA2: – Începe în Protocolul francmasonic secret nr.18: „Când va fi necesar să se întărească poliţia, vom stimula crearea dezordinii. Abia apoi, urmează Protocolul francmasonic secret nr.15: „În rândul membrilor lojilor noastre (FRANCMASONICE) vor fi mulţi agenţi ai poliţiei naţionale şi internaţionale!”…
BAZA1: – Cum de ai pătruns singur misterul?
BAZA2: – La asta lucrăm, nu?!…
BAZA3: – Mi se pare exagerat!… Din afară se vede foarte urât ceea ce faceţi voi aici, în ROMÂNIA. Dacă ar fi să mă refer la compoziţia guvernării şi tot ar fi de ajuns!… O minoritate de nici zero virgulă unu la sută din populaţia ţării deţine puterea în peste şaptezeci la sută din posturile guvernamentale!…”
BAZA1: – Dacă e chiar atât de vizibil, o să-i mai rărim!… Îl scoatem de la naftalină şi-l propulsăm pe agentul „Brukner”!…
BAZA2: – Nu ne-a ajuns gafa de anul trecut! Pe baza informaţiilor lui, centrul a hotărât sacrificarea lui Ceauşescu în favoarea lui Gorby!… Era mult mai eficient invers!… Acum, Gorbaciov ne încurcă mai mult decât ne-am fi imaginat!…
BAZA1: – Ai dreptate!… Vom scăpa de el!… Să continuăm testarea!… Planul economic!…
BAZA2: – În Protocolul francmasonic secret nr. 20, apare taina tainelor: „Crizele economice vor fi produse de noi (FRANCMASONII), cu scopul de a retrage banii din circulaţie. Statele vor veni cu mâna întinsă la bancherii noştri (F.M.I.) pentru a cerşi credite. Împrumuturile externe sunt lipitori care nu se pot desface. Noi (FRANCMASONII) vom cumpăra persoanele care ne trebuie pentru ca, prin împrumuturi externe, bogăţiile lor să se verse în safe-urile noastre şi ei să ne plătească un bir de robi. Forţa naţiei va pieri în urma acestei luări de sânge de bunăvoie!”…
BAZA1: – Corect!… Just, dar incomplet!…
BAZA2: – Lasă-mă să termin!… Din Protocolul secret francmasonic nr.20: „Impozitele vor fi percepute fără sfială!”, dezlegăm Protocolul secret francmasonic nr.3: „Nu va trece veacul şi vom crea peste tot dezordini, speculaţii şi circuite financiare frauduloase.”
BAZA1: – Perfect!… Iată că deja au început să se organizeze aproape fără să-i obligăm noi!… Nu-i credeam atât de proşti încât să accepte ideea că, în numai câteva luni, banii lor se vor înmulţi de zeci de ori!… (SECRETUL CIRCUITELOR TIP „CARITAS”)
BAZA2: – Ce vrei? Tâmpiţi!… Nişte maimuţe, ceva mai evoluate!… Dacă nu ne-ar împiedica fantoma Generalului şi alţi câţiva HOMO SAPIENS, am putea împlini mult mai repede testamentul lui RABI!… Pământul făgăduinţei!” (în ROMÂNIA pentru FRANCMASONI)…
BAZA3: – Aici, la voi! La mine, la Praga, lucrurile s-au simplificat!…
BAZA1: – Cum?
BAZA3: – Vârfurile au înţeles interesele Germaniei de a avea în jur state cât mai mici şi cât mai slabe!… Ruperea Cehoslovaciei în două e doar o problemă de timp!… Mai greu va fi cu Polonia!… Walessa se opune!…
BAZA1: – Va fi strivit între Moscova şi Berlin!…
BAZA2: – Între Bonn şi Kiev!… Aici se va naşte o republică imensă, Ucraina, care n-a existat niciodată!… Tampon pentru Polonia, Ungaria, Cehoslovacia şi România, de la care U.R.S.S. a luat teritorii fără nici o ruşine!… Pe atunci, erau conduşi de noi!… Acum, încearcă să se conducă singuri!…
BAZA1: – Dacă se obrăznicesc, le trimitem câteva comandouri!
BAZA3: – Bine că mi-am adus aminte!… În spaţiul meu am câţiva rătăciţi din Legiunea Străină, rămaşi pe acolo de la revoluţia de catifea!… Ce facem cu ei!
BAZA2: – Şi aici avem destui!… Va trebui să-i neutralizăm!
BAZA3: – Cum? Care e protocolul?
BAZA1: – Gata!… Iniţierea s-a încheiat!… Nu mai aveţi voie să evocaţi tainele protocoalelor!…
BAZA2: – Prin metoda clasică!… Convoacă-i pentru a le face plata serviciilor!… Eu aşa am să fac!…
BAZA3: – Mi se pare corect!… Mergem?
BAZA1: – Da!… Începem retragerea!… Pe noi trei ne aşteaptă partea cea mai grea a zilei: ritualul!… (Din acest moment a încetat orice zgomot, iar, la scurt timp, la verificarea efectuată de cadrele noastre, camera de la hotelul „Bucureşti” era goală, fără urmele inerente întrunirii a patru persoane).
Rezoluţie. Domnule colonel, de ce permiteţi amestecul rezerviştilor (ca acest inconştient de la Telefoane, care a făcut înregistrări fără aprobare) în munca informativă? Distrugeţi imediat acest material şi ştergeţi casetele întrucât nu prezintă importanţă operativă. Aici s-a consumat un ritual strict religios. Noi nu urmărim credincioşii, indiferent de cult, ci pe aceia care atentează la siguranţa statului. Să vă fie clar. În plus, vă reamintesc că noi nu avem nimic în comun cu fosta securitate. Semnează, director V.M. şi expediază şeful de cabinet, căpitan H.P.
Masonul Gelu Voican Voiculescu menţionat în cadrul acestei note merită tratat separat având în vedere implicarea sa în asasinarea lui Ceauşescu şi legăturile pe care le avea cu Securitatea.
Radu HADÂRCĂ
Vezi si: Lovitura de stat masonică din decembrie 1989
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: