Lovitura dezastruoasă pentru Simona Halep!
Lovitură puternică pentru Simona Halep! Românca a pierdut locul 1 din clasamentul WTA. Cea care deține acum primul loc are doar 21 de ani și deja a scris istorie!
Naomi Osaka va fi numărul 1 WTA de luni, după ce a câştigat Australian Open. Japoneza Naomi Osaka a câştigat, sâmbătă, al doilea Grand Slam al carierei, egalând un record vechi de 18 ani şi a devenit, în premieră, lideră a clasamentului mondial.Naomi şi-a păstrat cu greu calmul în finala cu Petra Kvitova, 7-6, 5-7, 6-4, a ieşit triumfătoare pentru a doua oară în carieră într-un Grand Slam, după ce începuse seria la US Open 2018, iar începând de luni va fi regina absolută într-un circuit înţesat de jucătoare de valori apropiate. Este pentru prima dată după 18 ani, de la Jennifer Capriati în 2001, când o jucătoare câştigă de manieră consecutivă primele sale două turnee în competiţiile majore. Osaka va deveni cel mai tânăr lider mondial de la Caroline Wozniacki încoace (2010), va strânge 7.030 de puncte şi va avea un avans de aproximativ 800 de puncte în faţa Petrei Kvitova, cehoaica pe care a învins-o în finală. Pe locul al treilea se află Simona Halep, dar la o distanţă considerabilă (5.582 de puncte faţă de 7.030). Începând de luni, Osaka va deveni lider mondial, Kvitova va ocupa locul al 2-lea al clasamentului, în timp ce Simona Halep va încheia podiumul.
„Nu am nici cea mai mică idee şi nici nu mă gândesc la acest lucru. Vreau să fiu sănătoasă şi să încep să muncesc ca să revin la nivelul cel mai înalt”, a spus Halep în urmă cu câteva zile, când deja se ştia că a pierdut locul 1 WTA.
Sportiva română consideră că a făcut un turneu bun la Australian Open. „Nu a fost un turneu rău, nici foarte bun, dar ţinând cont de toată pregătirea pe care am avut-o în iarnă, am avut meciuri foarte bune. Infernal? A fost un tablou greu, poate cel mai greu de până acum, jucând cu surorile Williams una după alta.
În schimb, au fost şi meciuri bune pentru mine, ca să văd că nivelul meu de joc este acolo. Eu nu simt nimic, mă bucur pentru Pliskova, pentru că e o mare realizare să o baţi pe Serena, mai ales într-un Grand Slam. Știam că poate să o bată pentru că are serviciu foarte puternic şi s-a şi dovedit.”, a declarat Simona Halep, care nu a stat prea mult timp de vorbă cu jurnaliştii. Următorul turneul la care va participa Simona Halep după eliminarea de la Australian Open este cel de la Doha – Qatar Open. Ea va participa la această competiţie între 11 şi 16 februarie şi va putea fi urmărită tot în direct la Digi Sport.
La puţin timp după ce Naomi Osaka a câştigat turneul de la Australian Open, Simona Halep a postat pe Instagram o imagine în care apare alături de o prietenă bună, în timpul unei plimbări cu maşina.
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: