ECONOMIC

Lovitura dura pentru toți românii! Vor scoate mai mulți bani din buzunar de Paște. Acest aliment se scumpește

Dezastru total pentru toți românii! Paștele se apropie cu pași repezi iar pregătirile pentru această sărbătoare sunt pe cale să înceapă. Din nefericire, cel mai consumat aliment din această perioadă, carnea de miel, se scumpește din ce în ce mai mult.

Prețul cărnii de miel ar putea ajunge, în preajma Paștelui, la 12-14 lei/kg în viu, comparativ cu 9-12 lei/kg cât se înregistrează în această perioadă în funcție de zonă.

„Pe sectorul de ovine, preţul previzionat la miel de 12-14 lei pe kilogram în viu va ajunge undeva aproape de Paşte. Astăzi, ne aflăm la 9 – 12 lei pe kilogram în viu în funcţie de zonă. Ce este negativ pe partea de ovine este faptul că se continuă exportul de animale vii, iar abatorizarea a scăzut cu aproximativ 32,8%. Vindem în continuare materie primă fără să ne gândim că am câştiga mai bine vânzând produse cu valoare adăugată. La ora actuală avem contracte cu Libia, urmează Iordania şi Iran„, a declarat recent preşedintele Asociației Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine, Mary Pană.

Potrivit cifrelor oficiale de la Institutul Național de Statistică (INS), în 2017, România s-a clasat pe al patrulea loc în rândul statelor membre, după Marea Britanie, Spania și Grecia, la efectivele de oi și capre deținute, cu un total de 11,485 de milioane de capete.

Exceptând anul 2010, aceste efective au înregistrat creșteri în fiecare an, iar în 2017 au fost înregistrate cu 36,6% mai multe ovine și caprine comparativ cu anul 2006.

Privind piața bovinelor vii, șeful ACEBOP a explicat că pe export situația este mai proastă, piața aflându-se în scădere din cauza vânzărilor din America de Sud „la prețuri incredibil de mici”.

„Pentru bovinele noastre avem pieţe în aşteptare şi în derulare. Libia este o piaţa în derulare, aşteptăm Iordania, Irak, Iran. Avem fermieri în România cu bovine de peste 500 de kilograme care aşteaptă de o zi pe alta aceste contracte. Fermierii, crescători de bovine din România, se plâng mai ales de politica Uniunii Europene în acest domeniu, nu de politica românească, pentru că pe plan naţional noi suntem foarte mici jucători. La ora actuală, acordul cu Iran este semnat, deci Tracian Beef, membru ACEBOP, a semnat deja acordul cu Iran. Mulţumim Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Agriculturii şi ambasadelor. În schimb, Turcia nu este o prioritate în acest moment pentru noi pentru că preţurile sunt foarte mici„, a mai spus preşedintele ACEBOP.

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.