Lovitură imensă pentru Iohannis! CCR va decide totul
Curtea Constituțională va analiza la începutul lunii iunie sesizarea depusă de cele două partide în privința excluderii președintelui Klaus Iohannis din procedura de numire a conducerii Consiliului Concurenței. Modificările legii au fost aduse la propunerea PSD și adoptate de Senat în data de 8 aprilie.
Curtea Constituţională a României (CCR) urmează să discute, pe 3 iunie, sesizarea USR şi PNL asupra modificărilor aduse Legii concurenţei şi modului de alegere a conducerii Consiliului Concurenţei, au precizat marţi, pentru Agerpres, oficiali ai CCR.
Pe 9 aprilie, USR anunţa că sesizează Curtea Constituţională, împreună cu PNL, pentru legea de aprobare a Ordonanţei de Urgenţă 39/2017 privind acţiunile în despăgubire în cazurile de încălcare a dispoziţiilor legislaţiei în materie de concurenţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei 21/1996.
„Legea, în forma propusă de PSD, elimină preşedintele României şi Colegiul Consultativ din procedura de numire a Plenului Consiliului Concurenţei. Colegiul Consultativ al Consiliului Concurenţei era format, până acum, din reprezentanţi ai mediului universitar, mediului de afaceri şi din reprezentanţi ai asociaţiilor care promovează drepturile şi interesele consumatorilor, răspunzând cerinţelor de imparţialitate şi claritate necesare pentru conducerea unei astfel de autorităţi administrative autonome”, arăta USR, într-un comunicat de presă transmis Agerpres.
Eliminarea președintelui din procedura de numire este „un atac frontal” la adresa instituției
Potrivit USR, forma propusă şi adoptată de PSD şi „de cei care gravitează în jurul PSD” reprezintă „un atac frontal” la adresa unei instituţii independente. „Controlând acest organism, PSD vrea să-şi protejeze grupurile de interese şi să aprobe, aşa cum a mai făcut-o, ajutoare de stat pentru firme care cotizează la partid. De asemenea, nu putem trece cu vederea scoaterea preşedintelui din procesul de numire al unei instituţii care trebuie să fie independentă. Consiliul Concurenţei trebuie să rămână independent de orice ingerinţă politică”, declara senatorul USR George Dircă.
Amintim că, în 8 aprilie, Senatul a adoptat, cu 80 de voturi „pentru”, 48 „împotrivă” şi două abţineri, o lege prin care prin care președintele Klaus Iohannis este eliminat din procedura de numire a conducerii Consiliului Concurenței, aceștia urmând să fie votați de plenul reunit al celor două camere ale Parlamentului, la propunerile comisiilor juridice. Actul normativ mai prevede că în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, Camera Deputaților și Senatul vor demara procedurile pentru numirea membrilor Consiliului Concurenței.
„Argumentele prezentate în plenul Senatului de către unul din iniţiatorii legii, senatorul PSD Şerban Nicolae, sunt mai mult decât străvezii. Cerbicia cu care, în plină pandemie, PSD revine, pentru a patra oară, cu această propunere legislativă ne demonstrează cât de atent este acest partid când vine vorba de a sabota orice instituţie care ar putea funcţiona independent, dincolo de interesele sale politice”, a declarat atunci senatorul USR George Dircă.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: