GENERAL

Lovitură la început de an! Se vor SCUMPI chiar de la 12 noaptea

Benzina şi motorina se vor scumpi la pompă cu 6 bani pe litru începând de vineri, 1 ianuarie 2021, de la ora 0:00, ca urmare a majorărilor de accize operate conform Codului fiscal.

Astfel, de la 1 ianuarie 2021, acciza pentru benzina fără plumb are o valoare de 1.827,13 lei pe mia de litri, în creştere de la 1.773,46 pe mia de litri, potrivit Ministerului Finanţelor.

De asemenea, pentru motorină, acciza creşte la 1.674,55/mia de litri, de la 1.625,37 lei pe mia de litri.

Aceste majorări vor determina o creştere de 6 bani

Aceste majorări vor determina o creştere de 6 bani, în medie, pentru preţul benzinei şi motorinei din benzinării, având în vedere că taxele (acciza şi TVA) reprezintă aproximativ jumătate din preţul final al acestor produse, arată calculele companiilor petroliere, potrivit Agerpres.

Ciolacu a catalogat creșterea accizei la carburanți la final de 2019 ca fiind „o mizerie”: Au început să fure din buzunarele românilor încă din prima zi a anului!
Marcel Ciolacu, a catalogat, la începutul acestui an, creșterea accizei la carburanți la final de 2019 de către Ministerul Finanțelor ca fiind „o mizerie”, după ce supracciza a fost eliminată. Liderul PSD a acuzat Guvernul PNL că „a început să fure din buzunarele românilor încă din prima zi a anului”.

„Este o mizerie ca marți seara, la ora 19.00, în timp ce românii se pregăteau de Revelion și guvernanții se întreceau în urări de bine, Ministerul Finanțelor să majoreze pe ascuns accizele la carburanți! Practic, acești oameni au început să fure din buzunarele românilor încă din prima zi a anului! Este exact ceea ce avertizam și speram să nu se întâmple! PSD somează Guvernul Orban să înceteze bătaia de joc la adresa propriilor cetățeni și să stopeze practica adoptării pe ascuns a unor măsuri cu impact direct în viața tuturor! Ne vom lupta cu toate armele în Parlament pentru a opri astfel de măsuri luate de acest guvern incompetent, ajuns la putere prin minciuni și manipulare”, a scris Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, pe Facebook.

Sursa: gandul.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.