Lovitură pentru cei care s-au vaccinat cu Pfizer! Un studiu recent dă peste cap lumea medicală
Imunitatea oferită de vaccinul Pfizer/ BioNTech, anulată de o nouă variantă COVID. Un studiu recent dă peste cap comunitatea medicală
Varianta coronavirusului descoperită în Africa de Sud poate anula protecţia vaccinului de la Pfizer/ BioNTech până la un punct, deşi în această ţară prezenţa mutaţiei este scăzută iar datele nu au fost analizate şi de alţi specialişti, transmite Reuters.
Studiul, publicat sâmbătă, a comparat starea de sănătate a 400 de persoane testate pozitiv cu Covid-19, la 14 zile sau mai mult după ce au primit una sau două doze ale serului, faţă de acelaşi număr de pacienţi nevaccinaţi care aveau boala. Cele două grupe aveau aceeaşi vârstă şi sex.
Varianta sud-africană, B.1.351, a fost descoperită la 1% din toţi cei bolnavi studiaţi, potrivit Universităţii Tel Aviv, care a colaborat cu cel mai mare furnizor de servicii medicale din ţară, Clalit. Dar printre pacienţii care au primit două doze de vaccin s-a constatat că rata infecţiei era de opt ori mai mare decât a celor neimunizaţi – 5.4% faţă de 0.7%.
Acest vaccin este mai puţin eficient împotriva variantei sud-africane
Una dintre concluzii este că acest vaccin este mai puţin eficient împotriva variantei sud-africane, comparativ cu prima formă a virusului şi cu cea identificată în Marea Britanie, care este foarte răspândită în Israel, potrivit cercetătorilor.
„Am descoperit o rată disproporţionat mai mare a variantei sud-africane în rândul persoanelor vaccinate cu a doua doză, comparativ cu grupul de nevaccinaţi. Asta înseamnă că varianta sud-africană este capabilă, până la un punct, să anuleze protecţia vaccinului”, a spus Adi Stern de la Universitatea din Tel Aviv.
Cercetătorii au avertizat cu privire la rezultatele cercetării, întrucât au studiat un număr redus de persoane, pentru că în Israel nu sunt multe cazuri cu această variantă. Aceștia au mai spus că studiul nu şi-a propus iniţial să arate efectul unui vaccin împotriva oricăror forme de coronavirus, fiind vizaţi pacienţi deja testaţi pozitiv cu Covid-19, nu rata generală a infecţiilor. Totuși, Pfizer şi BioNTech nu au dat un răspuns.
Companiile au spus la 1 aprilie că vaccinul lor are o eficacitate de 91% pentru prevenirea COVID-19, citând studii proprii recente în care au fost implicaţi voluntari timp de aproape şase luni, potrivit sursei menționate.
În ceea ce priveşte varianta sud-africană, cercetătorii au spus că printre cei din grupul de 800 de voluntari din Africa de Sud, unde B.1.351 este răspândită, au fost nouă cazuri de Covid-19, toate la participanţi care au primit placebo. Din cele nouă cazuri, şase au fost la indivizi infectaţi cu varianta sud-africană.
Unele studii anterioare au indicat faptul că injecţia Pfizer/BioNTech este mai puţin efecientă împotriva formei B.1.351 în comparaţie cu alte variante ale coronavirusului, oferind totuşi o protecţie consistentă. În timp ce rezultatele studiului pot îngrijora, prevalenţa scăzută a tulpinii sud-africane este încurajatoare, spune Stern.
„Chiar dacă varianta sud-africană poate anula efectul vaccinului, nu s-a răspândit atât de mult în rândul populaţiei”, a precizat Stern, adăugând că varianta britanică poate “bloca” răspândirea tulpinii sud-africane.
Aproape 53% din populaţia de 9,3 milioane a Israelului a primit ambele doze de vaccin Pfizer. Israelul şi-a redeschis recent economia, în contextul în care rata îmbolnăvirilor, cazurile grave şi numărul celor spitalizaţi au scăzut foarte mult. O treime dintre israelieni au sub 16 ani, ceea ce înseamnă că nu sunt încă eligibili pentru vaccinare.
Sursa: capital.ro
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: