GENERAL

Lovitură pentru Guvern după decizia CCR privind majorarea pensiilor cu 40%

Lovitură majoră pentru Guvern după decizia CCR privind majorarea pensiilor cu 40%. Raluca Turcan, ministrul Muncii, a recunoscut că suma de 138 de miliarde de lei pe an necesară acestui demers este în prezent prea greu de suportat de bugetul statului.

Lovitură pentru Guvern după decizia CCR privind majorarea pensiilor cu 40%. Conform ministrului Raluca Turcan, efortul bugetar pentru aplicarea Legii 127/2019 prin care punctul pe pensie ar trebui să crească cu 40% este prea mare. Suma de care ar fi nevoie în Guvern este de 138 de miliarde de lei pe an. În acest moment este greu de suportat de către bugetul statului.

Anunțul din Guvern făcut de Raluca Turcan
“Există o lege 127 prin care pensiile ar fi ajuns să crească cu 40% de la 1 septembrie. Pentru ca această recalculare a pensiilor şi creşterea lor la 1 septembrie să fie de 40% ar fi însemnat ca în momentul intrării în vigoare şi publicării în Monitorul Oficial a acestei legi, adică în iulie 2019, să înceapă actualizarea tuturor pensiilor, evaluarea lor. Astfel încât să urmeze procesul de recalculare.

Pentru asta ar fi fost nevoie de un Ordin de ministru într-o guvernare PSD, în 3 luni, mai exact în 90 de zile, aşa prevede legea. Ceea ce nu s-a întâmplat. Deci, practic, aveam o lege în vigoare pentru care nimeni în guvernele anterioare celui de anul trecut nu a umblat. Pentru a începe procesul de recalculare a pensiilor. Mai mult decât atât, efortul bugetar pentru aplicarea acestei legi este de aproximativ 138 miliarde lei pe an. Ceea ce în momentul de faţă este greu de suportat de către bugetul statului”, a mai spus Raluca Turcan.

În Guvern, pensiile vor crește doar cu 14%
Aceasta a adăugat că Guvernul Orban a decis ca pensiile să crească cu 14%, un cuantum suportabil. Care să facă sustenabil procesul de majorare astfel încât să nu se ajungă la blocaje care, ulterior, să-i afecteze şi pe pensionari şi pe salariaţi.

Mai mult, ministrul a subliniat că, în urma deciziei Curţii Constituţionale, conform căreia legea prin care se majorează pensiile cu 40% este constituţională, Parlamentul se va pronunţa în legătură cu ceea ce este de făcut în viitor.

“În Parlament, pe legea prin care noi am decis să crească pensiile cu 14% majoritatea PSD de la vremea respectivă a decis nu 14%. Noi vrem în continuare 40%, fără să indice resursele cu care să putem suporta această majorare. Acum, în contextul deciziei Curţii Constituţionale, aşa cum Parlamentul a decis anul trecut menţinerea punctului de pensie care să aducă o majorare de 40%. La fel Parlamentul, după decizia Curţii Constituţionale, în actul legal de punere în acord a legislaţiei cu deciziile CCR se va pronunţa cu ceea ce este de făcut pe viitor”, a explicat ministrul Muncii.

Efortul bugetar, prea mare pentru Guvern
Raluca Turcan a reiterat că cifrele existente arată că pe Legea 263/2010 impactul este de 90 miliarde de lei. Asta “dacă nu se întâmplă nimic în sistemul de pensii şi rămânem pe actuala valoare a punctului de pensie”. Iar dacă se va aplica Legea 127/2019, “creată oarecum artificial, din pix, cu valoare punctului de referinţă, de către PSD”, efortul bugetar este de 138 miliarde de lei pe an.

De asemenea, ministrul a menţionat că, atunci când se vorbeşte despre pensii cel mai important lucru ce trebuie garantat este plata lor, sustenabilitatea sistemului de pensii, dar trebuie să existe şi echitate şi contributivitate.

“Ca atare, în momentul preluării acestui mandat am decis cu toţii să creăm un grup de lucru de experţi prin care să răspundem acestor aşteptări pe care le au cei 4,9 milioane de pensionari. Și anume echitate, contributivitate şi sustenabilitate pe termen lung a plăţii pensiilor în România”, a punctat Turcan.

Întrebată de unde vor fi bani pentru majorare, ministrul Muncii a răspuns că în momentul de faţă este un buget alocat pentru pensii, iar anul acesta, în bugetul trimis Ministerului Finanţelor, se urmăreşte ca “cel puţin indexarea cu rata inflaţiei să se realizeze la nivelul pensiilor din sistemul public de pensii”.

Ce a decis CCR privind legea privind majorarea pensiilor cu 40%
Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, miercuri, sesizarea Guvernului cu privire la legea care prevede majorarea cu 40% a punctului de pensie, stabilind că actul normativ este constituţional, au precizat, pentru Agerpres, surse din CCR.

La mijlocul lunii octombrie a anului trecut, Executivul a sesizat Curtea Constituţională în vederea exercitării controlului prealabil de constituţionalitate privind Legea pentru aprobarea OUG 135/2020 – rectificarea bugetului de stat pe anul 2020.

În esenţă, Guvernul reitera în sesizarea adresată CCR argumentele potrivit cărora Parlamentul a ignorat exigenţele de previzibilitate ale legii şi perspectivele evoluţiei situaţiei bugetului consolidat şi a economiei generale. Drept consecinţă a afectat principiului securităţii juridice. Potrivit sesizării, parlamentarii “nu au identificat sursele clare de finanţare” pentru majorările propuse. Acestea sunt necesare pentru a acoperi cheltuielile urmărite şi care să reflecte principiul echilibrului bugetar, conform dispoziţiilor constituţionale.

Sursa: capital.ro

SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:

ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!

DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:

sau prin PayPal:

Redacția

contact: [email protected]

Lasă un răspuns

Distribuie acest articol. Mulțumim!

Acestă informație pote fi utilă și altor persoane.