Lovitură totală pentru Ion Iliescu: se întâmplă la 30 de ani de la Revoluție
Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989, condus de Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu, se confruntă cu contestări din ce în ce mai aprige din partea unor organizații ale societății civile. După anularea concertului organizat duminică de Institut, în spațiul public a fost lansată o scrisoare deschisă prin care se cere desființarea acestuia.
Grupul pentru Dialog Social – GDS cere desființarea imediată a Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, condus de Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu, numindu-l ”instituție-fantomă” a cărei existență ”reprezintă o sfidare perpetuă la adresa memoriei noastre”.
Scrisoarea deschisă
Grupul a publicat o scrisoare deschisă prin care Președintelui României și celorlalte instituții ale statului să facă un ”gest de reparație istorică”, precizează g4media.ro.
”Revoluția din 1989 a culminat cu ziua de 21 decembrie, când în București, la Universitate, mii de oameni au manifestat și au luptat cu mâinile goale, față-n față cu Armata, Miliția și Securitatea. Este un moment de vârf al eroismului, după cel de la Timișoara. Această rezistență în jurul ”baricadei de la Inter“ a fost determinantă pentru tot ce s-a întâmplat în continuare, mai cu seamă în data de 22 decembrie, în toată România”, se arată în scrisoarea deschisă.
Personaje controversate
”Cei care au luat puterea în după-amiaza zilei de 22 decembrie nu au nici o îndreptățire să se numească revoluționari și nu pot revendica această calitate acordată de statul român. Împrejurările istorice de după confiscarea Revoluției au făcut posibilă o anomalie și mai mare: au fost create instituții ale falșilor revoluționari. Una dintre acestea este autointitulatul „Institut al Revoluției Române“, condus de Ion Iliescu și Gelu Voican Voiculescu. În prezent, aceștia doi sunt puși sub acuzare de către Parchetul General pentru crime împotriva umanității, petrecute după momentul în care au luat puterea. Dosarul Revoluției a fost încheiat și se judecă în prezent.
În aceste condiții, Grupul pentru Dialog Social cere insistent desființarea acestei instituții-fantomă. Condusă de personaje controversate, suspectate de crime împotriva umanității, legitimitatea sa este nulă, iar existența ei reprezintă o sfidare perpetuă la adresa memoriei noastre. În aceste zile, când comemorăm 30 de ani de la Revoluție, Institutul a dovedit încă o dată că scopurile sale sunt departe de a cinsti memoria celor căzuți atunci”, apreciază GDS.
Falsă legitimitate
Cerem Președintelui României și celorlalte instituții ale statului să facă acest gest de reparație istorică și de reconfigurare esențială a instituțiilor.
Este strigător la cer că încă nu există un Muzeu al Revoluției Române, desfășurarea clipă cu clipă a evenimentelor de atunci este încă neclară, munca istoricilor a fost împiedicată permanent tocmai prin existența acestor false configurări instituționale, a căror menire a fost, în toți acești 30 de ani, să ofere legitimitate celor ce nu o au și nu o pot avea”, se mai arată în scrisoarea Grupului pentru Dialog Social .
SUSȚINEȚI NATIONALISTI.RO:
ANUNȚ: Nationalisti.ro se confruntă cu CENZURA pe rețele sociale. Intrați direct pe site pentru a ne citi sau abonați-vă la canalul nostru de Telegram. Dacă doriți să ne sprijiniți prin PayPal, orice DONAȚIE este binevenită. Vă mulțumim!
DONEAZĂ MAI JOS PRIN REVOLUT:
sau prin PayPal: